Dacă la Piteşti s-a urmărit zdrobirea până la deces a tinerilor studenţi legionari, aici la Aiud au fost adunaţi mai toţi foştii comandanţi, senatorii, foştii miniştri legionari, demnitari, mă rog, toată elita, în frunte cu Alexandru Ghica, Radu Gyr, Nichifor Crainic (care nu era legionar), Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Bartolomeu (Valeriu) Anania, arhiepiscop, dramaturg de mare valoare teologică şi literară şi mulţi alţii care n-ar încăpea intr'o carte.

Aiudul, ca orice închisoare în general, este o veritabilă universitate. Se învaţă cu pasiune toate ştiinţele şi artele: literatură, filosofie, matematică, astronomie, ştiinţe naturale, istorie, limbi străine…

În celulă domnea o atmosferă de familie reîntregită.

Aveam un program variat destul de organizat. În urma unor schimbări între noi şi celula vecină (făcute de administraţie), a venit la noi şi părintele Vasile Hotico - preot greco-catolic.

Dialog cu părintele Gheorghe Calciu:

- După Casimcă, unde aţi fost?

- La Aiud, unde am stat până la eliberare, în `63.

- Aţi stat tot timpul numai în Zarcă?

Aşteptarea noastră era de ani nenumăraţi şi numai acul ne alina dorul, ne alunga deznădejdea, ne aţâţa imaginaţia şi ne aducea bucuria lucrului terminat. Dacă ajungeai să-l ai şi reuşeai să-l păstrezi, celelalte se rezolvau uşor: o bucată de pânză, de stofă sau de mătase se tăia de undeva şi aţă asortată la culoare se scotea din ţesătura hainelor.

Cu totul aparte ca atmosferă a fost perioada postului mare. S-a povestit mult din vieţile sfinţilor. S-au cântat rugăciunile specifice postului. Nana le ştia pe toajte. Pentru săptămâna Patimilor s-au făcut pregătiri speciale. În peretele comun cu cămăruţa fără geamuri dintre secţia noastră şi secţia a III - a se afla o firidă. Probabil fusese gemuleţul de la camera neagră, care acum era zidit.

După 23 august, celulele erau deschise toată ziua. Puteai sta de vorbă cu cine voiai si puteai să te muti în celulă cu cine îti plăcea, dacă erai legionar. Directorul a recomandat tuturor să lucreze.

Aflasem şi noi despre Mânăstirea de fecioare de la Vladimireşti. Am oferit acestui Sfânt Lăcaş, ocrotit de Maica Domnului, ca jertfă de mulţumire pentru toate câte le făcuse cu noi Dumnezeu, izbăvindu-ne din atâtea primejdii, un Chivot. Grigore Baciu, fost prefect de Alba, spirit întreprinzător, obţinuse aprobarea administraţiei să facă un atelier de jucării şi unul de împletituri de nuiele (răchită).

În vremea aceea -mai dincoace- prin anul 1953, după ce am fost dus la anchetă în legătură cu procesul lui Țurcanu, stăteam într-o cameră cu mai mulţi, dar nu chiar atât de înghesuiţi ca-n prima perioadă a marei terori. [este vorba despre închisoarea Jilava n.n.]

Inteviu cu mărturisitorul Nicolae Purcărea:

Florian Palas: Domnule Purcărea, am vorbit despre credinţă, despre rugăciune. Un alt element care v-a păstrat şi sufletul şi mintea a fost poezia din închisori. Ce ne-aţi putea spune despre semnificaţiile acestei poezii?