Închisoarea Aiud
(cetatea morţii)
Destinată pentru: intelectuali
Apogeul reeducării: decembrie 1962 - 1964
- Alexandru Guţan (1945-1948)
- Alexandru Farcaş (1948-1950)
- Nicolae Dorobanţu (1950-1953)
- Ştefan Koller (1953-1958)
- Gheorghe Crăciun (1958-1964)
- Iorgu Volcescu (1965-1973)
Izolatorul: Zarca

Prigoana comunist-ateistă
Închisori şi locuri de prigoană
Linkuri externe
| Instalarea colonelului Gheorghe Crăciun la conducerea închisorii, anul 1958 |
|
|
|
| Închisori și locuri de prigoană - Aiud - cetatea morţii | |||
| Autor: Pr. Liviu Brânzaș | |||
|
Anul 1958 aduce o schimbare în conducerea penitenciarului Aiud. Kohler, evreul luptător în Spania, a fost înlocuit cu românul şi ilegalistul Gheorghe Crăciun, colonel de Securitate. Un român înlocuieşte un evreu. Va fi regimul de detenţie mai bun? După teoria naţional-comuniştilor aşa ar trebui să fie. Se spune că securiştii români au pus capăt cruzimii şi abuzurilor securiştilor evrei şi unguri. Dar realitatea nu va ţine cont de teorii, iar lucrurile se vor desfăşura aşa cum sunt. Şi primul semn al noii orientări se şi anunţă. Într-o anumită zi, în timp ce suntem în ţarcul de plimbare, un ofiţer, cocoţat în turnul de supraveghere, ne citeşte ordinul nr. 50 (dacă am reţinut bine) al Ministerului de Interne.
Ordinul începea cu formula: “Deţinutul nu are voie…!” şi continua cu un pomelnic nesfârşit de interdicţii. Ai impresia că această avalanşă strivitoare de interdicţii se va termina cu prevederea că “deţinutul nu are voie să respire”. Într-adevăr, această interdicţie nu apare, dar în rest totul este interzis. Adio “epocă de aur” din anii ‘55-’56! “Românul” Crăciun a impus un regim mai insuportabil decât cel al evreului Kohler. Se înţelege că ei nu erau decât nişte executanţi şi nu făceau nimic din proprie iniţiativă, dar fiecare a dat şi o notă personală regimului care ni se aplica. După ieşirea din închisoare am fost întrebat despre regimul de detenţie. Mai ales când era vorba de Aiud, interlocutorii vorbeau cu un fior de groază. Răspunsul meu era întotdeauna acelaşi: nu închisoarea în care eşti contează, ci regimul care se aplică. Aceeaşi închisoare poate fi rai sau iad. Mă rog, nu chiar rai, dar cel puţin un purgatoriu mai suportabil. Este adevărat că la Aiud s-a aplicat, de regulă, regimul de iad. Numai din această realitate s-au putut naşte versurile lui Radu Gyr: “Satan de-ar socoate că vechiul său vad Ar fi să se cheme altfel decât iad, Ar zice, desigur, cu zâmbetu-i crud: Aici e Aiudul, aici e Aiud!” (Pr. Liviu Brânzaș - Raza din catacombă)
|
Viaţa duhovnicească din închisori
Din temnițe spre sinaxare
Ultimele comentarii
- Saurian la Ioan Iovan - un preot plin de har și un mare trăitor în DomnulE...
- Lastinca Domnica la Notă a informatorului ”Florică” (5 februarie 1965)D...
- admin la Profesorul George Manu - Rectorul Universității AiudȘ...
- Gabriela la Profesorul George Manu - Rectorul Universității AiudM...
- admin la Iadul reeducării şi reflexele lui târziiO...
- Alexandru la Ciclul de conferinţe şi comemorări Martor 3 - Valeriu Gafencu7...
- admin la Sărbătorirea Paştilor în celula 18 din închisoarea Pitești, anul 1949H...
- Bejenaru Valerica la Sărbătorirea Paştilor în celula 18 din închisoarea Pitești, anul 1949A...









