Închisoarea Aiud
(cetatea morţii)
Destinată pentru: intelectuali
Apogeul reeducării: decembrie 1962 - 1964
- Alexandru Guţan (1945-1948)
- Alexandru Farcaş (1948-1950)
- Nicolae Dorobanţu (1950-1953)
- Ştefan Koller (1953-1958)
- Gheorghe Crăciun (1958-1964)
- Iorgu Volcescu (1965-1973)
Izolatorul: Zarca

Prigoana comunist-ateistă
Închisori şi locuri de prigoană
Linkuri externe
| Grupul „recalcitranților” |
|
|
|
| Închisori și locuri de prigoană - Aiud - cetatea morţii | |||
| Autor: Demostene Andronescu | |||
|
Şi totuşi!... Cu toată râvna depusă de colonelul Crăciun şi de staff-ul lui de demolatori de conştiinţe, cu toate metodele drăceşti imaginate de aceştia pentru a înfrânge rezistenţa unor oameni aduşi în situaţii limită, Aiudul acelor vremuri de urgie nu a cunoscut doar prăbuşiri, ci şi înălţări, adevărate piscuri de rezistenţă şi de demnitate. Este suficient să evocăm comportamentul exemplar al celor două figuri considerate simbol al tăriei de caracter şi al demnităţii umane, profesorul George Manu care a preferat să moară decât să facă fie şi cel mai neînsemnat compromis, şi prinţul Alexandru Ghica, cel care a rezistat cu stoicism aristocratic la toate încercările, uneori furibunde, ale colonelului Crăciun, de a-l îngenunchia, pentru a demonstra că, în această încleştare cu forţele răului, demnitatea condiţiei umane a fost salvată. Dar ei nu au fost singurii. Au fost însă cele mai proeminente figuri ale rezistenţeil a această criminală acţiune, rezistenţă reprezentată de un impresionant număr de oameni de toate categoriile. În toată perioada reeducării, Zarca, şi nu numai Zarca, ci şi unele secţii special amenajate pe Celular, au fost pline de aşa-numiţii recalcitranţi asupra cărora s-au făcut bestial de inumane presiuni fizice şi morale pentru a-i determina să cedeze. În afară de aceştia care erau izolaţi şi straşnic de supravegheaţi, alţii, aleşi la întâmplare sau după criterii pe care nu le-am înţeles niciodată, erau împrăştiaţi , pentru a fi „contaminaţi” , printre cei deja reeducaţi din fabrică sau din aşa-zisele Cluburi care funcţionau în incinta închisorii propriuzise. Ca şi în cazul căderilor, nici rezistenţele nu au fost la fel. Unii au rezistat eroic, cu ostentaţie, sfidând şi înfruntând pe asupritori, căutând parcă anume să întreţină între ei şi aceştia o permanentă relaţie de adversitate care să creeze acea tensiune spirituală care să le menţină şi să le potenţeze îndârjirea. Alţii au rezistat discret, cu un soi de umilinţă creştină, căutând să explice reeducatorilor de ce nu au ei posibilitatea sufletească să facă ceea ce li se cere. În sfârşit, o a treia categorie era cea a misticilor. Aceştia, conştienţi fiind că lupta în care erau şi ei implicaţi transcende lumescul, dându-se în spirit, au rezistat cu seninătate, fără să cârtească, asumându-şi suferinţa ca pe o datorie a vieţiil or. Cei din primele două categorii au rezistat sperând încă la o salvare în veac, pe când cei din ultima categorie rezistau pentru a se salva în eternitate. Profesorul George Manu şi prinţul Alexandru Ghica făceau parte din această ultimă categorie. (Demostene Andronescu - Reeducarea de la Aiud)
|
Viaţa duhovnicească din închisori
Din temnițe spre sinaxare
Ultimele comentarii
- Saurian la Ioan Iovan - un preot plin de har și un mare trăitor în DomnulE...
- Lastinca Domnica la Notă a informatorului ”Florică” (5 februarie 1965)D...
- admin la Profesorul George Manu - Rectorul Universității AiudȘ...
- Gabriela la Profesorul George Manu - Rectorul Universității AiudM...
- admin la Iadul reeducării şi reflexele lui târziiO...
- Alexandru la Ciclul de conferinţe şi comemorări Martor 3 - Valeriu Gafencu7...
- admin la Sărbătorirea Paştilor în celula 18 din închisoarea Pitești, anul 1949H...
- Bejenaru Valerica la Sărbătorirea Paştilor în celula 18 din închisoarea Pitești, anul 1949A...









