Un om complex, sincer şi generos. O figură admirabilă. Deşi avea o pregătire ştiinţifică, a fost poet, romancier, critic de teatru, eseist, publicist, memorialist. A debutat ca ateu al şcolii franceze şi a sfârşit ca mistic ortodox. A făcut politică socialistă dar el vedea un socialism moral-creştin şi deci era printre socialişti ca o cioară albă.

A participat intens la mişcarea de la „Rugul Aprins”, din care cauză a şi fost condamnat. A făcut 5 ani de temniţă ca un spadasin. Poeziile lui filocalice, încă nepublicate, vor ocupa un loc ales în literatură.

După eliberare s-a păstrat netulburat, necompromis. Credea în Dumnezeu şi practica rugăciunea inimii dar era dublat de un om cu rigoare intelectuală, realizând o ţinută echilibrată şi armonioasă.

- S-a terminat cu comuniştii, spunea el.

- Dar cum? îl întrebam eu.

- Păi ăştia, socialiştii ăştia din Vest au să facă ceva.

- E o dublă naivitate, spuneam eu. Comuniştii sunt plini de avânt iar socialiştii occidentali vor avea soarta socialiştilor români.

- Fleacuri, zicea el. Eşti pesimist. Ai suferit prea mult, nu vezi că nu mai există comunişti?

- Nu există comunişti de credinţă dar există comunişti politici, obsedaţi de putere nemăsurată şi conştienţi de eficacitatea sistemului marxist-leninist.

- Eu poate nu voi mai trăi, dar voi veţi vedea cum sucombă această băşică umflată a marxism-leninismului!

Era naiv politic.

Înainte de a muri de cancer spunea: „Merg senin în cealaltă viaţă. Nu mă îndoiesc de existenţa ei dar sunt atent aşa, ca într-un laborator, să văd cum va fi!”.

A sfârşit senin, lucid, plin de dragoste şi înţelepciune.

(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă)