Prigoana comunist-ateistă
Închisori şi locuri de prigoană
Linkuri externe
| Vasile Stoica, diplomatul în slujba Ţării şi a Bisericii |
|
|
|
| Mărturisitori - Alți mărturisitori | |||
| Autor: Adrian Nicolae Petcu | |||
|
Era originar din Avrig, dintr-o familie de oameni simpli. A urmat Şcoala ortodoxă de la Braşov, liceul unguresc din Sibiu, apoi Facultatea de Litere de la Budapesta, cu specializări la Paris şi Bucureşti. A fost profesor la Şcoala de fete a Astrei din Sibiu, dar s-a remarcat ca un bun ziarist şi patriot român în ziarul arădean "Românul". La începerea Primului Război Mondial a trecut Carpaţii şi a luptat, alături de alţi politicieni români, pentru eliberarea Ardealului. A fost rănit de două ori, dar în 1917 a fost trimis de Ionel Brătianu în America pentru constituirea unui corp de voluntari transilvăneni. La conferinţa de pace de la Paris, Stoica a negociat pentru recunoaşterea graniţelor întregite ale României, apoi în 1930 a fost trimis ambasador la Tirana. A fost cel care a întreprins acţiuni pentru redeschiderea bisericilor româneşti, a redeschis şcolile româneşti, a fost alături de cei care simţeau, se rugau şi primeau educaţia în limba română. Pentru o scurtă perioadă de timp a fost ambasador la Sofia, pledând pentru bisericile şi şcolile româneşti. După instalarea regimului comunist "răsplata" primită din partea statului român au fost cei şapte ani de temniţă grea pe care i-a executat. (Adrian Nicolae Petcu - Ziarul Lumina)
|
Viaţa duhovnicească din închisori
Din temnițe spre sinaxare
Ultimele comentarii
- Alexandru la Din temnițe spre sinaxare - 19 iunie 2013D...
- Vasilica la Ultimele zile de martiriu ale părintelui HaralambieA...
- Lexandra la Ce ştim despre Eugen ŢurcanuR...
- Florența la Prinţul Alexandru Ghica, monument al demnității umaneS...
- Eleonora la Icoana Maicii Domnului împreună cu Sfinții închisorilor (Aiud)0...
- admin la Prințul Ghica - omul care n-a îngenunchiat niciodată în fața mișeilor ...M...
- Ioan Zaharia la Prințul Ghica - omul care n-a îngenunchiat niciodată în fața mișeilor ...Î...
- admin la Prințul Ghica - omul care n-a îngenunchiat niciodată în fața mișeilor ...B...










