vezi galerie foto (1 foto)
Andrei Ciurunga
  • 10 Noiembrie 1920
  • scriitor
  • 10 ani
  • Uranus, Galați, Văcărești, Jilava, Poarta Alba, Peninsula (Valea Neagră), Gherla
  • 06 August 2004

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Dormeam în patul lui Robert Cahuleanu. Acesta fusese luat din celulă, mutat în altă parte, însă administraţia nu reuşise să-i mute şi amintirea: oamenii vorbeau despre el ca şi cum ar fi fost încă prezent. Cahuleanu era pseudonimul literar al lui Robert Eisenbraun, poet basarabean născut la Cahul, din tată german şi mamă cu sânge grecesc, amestec ideal pentru naşterea unui mare patriot român. Din patriotism spărsese el piatră la Canalul Dunăre-Marea Neagră, într-o primă condamnare măruntă, doar de patru ani, iar acum, pentru că nu se învăţase minte şi recidivase în aceeaşi culpă a patriotismului, justiţia populară îi dăduse exact atât cât ar fi meritat de la început: optsprezece ani de muncă silnică.

Prima condamnare o primise pentru o carte de poezii publicată la Chişinău, în 1944, Cântece de dor şi de război, şi pentru o plachetă de versuri tipărită clandestin la Brăila, în 1947, intitulată Poeme de dincoace, adică de dincoace de Prut, blestemata graniţă ce îl despărţea de ţinutul natal. Ambele erau un strigăt de protest împotriva ocupaţiei sovietice a Basarabiei, pe care Securitatea şi Tribunalul Militar îl interpretaseră drept crimă contra păcii. O asemenea interpretare subtilă nu ar fi fost posibilă fără contribuţia altui poet, Mihu Dragomir, care îşi pârâse confratele cu aceeaşi uşurinţă cu care trecuse de la legionari la comunişti. Despre delatorul acesta, ajuns mare activist cultural, Robert Cahuleanu spunea că are stilou verde, din care curge cerneală roşie.

La Canal, Cahuleanu nu se astâmpărase. Spărsese el piatră, dar compusese şi versuri. Poeziile lui, insuflate de cea mai adâncă dragoste de ţară, erau învăţate pe de rost de tovarăşii de suferinţă, circulau din gură în gură, constituiau hrana spirituală a sute de deţinuţi. Tocmai literatura aceasta subterană, încăpută pe mâna organelor de securitate, i-a adus, în 1958, cea de-a doua condamnare, de optsprezece ani.

Teoriile clasice vorbesc despre poet ca despre un intermediar între divinitate şi omul de rând. Muza inspiratoare ţine în mână un şir de inele, de fiecare inel se agaţă un poet, ca peştele în cârlig, de fiecare poet atârnă alţi poeţi, pentru a fi astfel magnetizaţi, locuiţi sau posedaţi de zei. Însă modul concret în care intră zeul în contact cu poetul, tehnica prin care se strecoară în el, felul în care îl posedă, nici un filosof nu ne-a spus, fiindcă nici un filosof nu a asistat vreodată la un act atât de intim. Doar în puşcărie lucrul acesta înceta să mai fie un mister; se desfăşura sub ochii tuturor, sub privirea complice a zeci de bărbaţi. Robert Cahuleanu îşi punea pătura în cap, se băga sub movila de paturi, se ghemuia pe cimentul celulei ca fătul în pântecele mamei, rămânea nemişcat acolo ceasuri întregi. Când ieşea de la şerpărie - aşa se numea locul de sub pat -, poemul era gata. Îl recita prietenilor, aceştia îl memorau, ca în scurtă vreme, datorită pritocelilor din celule, să facă înconjurul închisorii. Peste câteva luni, aveam să îl întâlnesc pe Robert Cahuleanu într-un lagăr de muncă şi să constat că miracolul poeziei nu avea neapărat nevoie de şerpăria de la Jilava. Poetul izbutea să facă versuri în marş, în pas alergător sau în poziţie de drepţi, la cărat cărămizi, la curăţatul seminţelor de sorg, în timp ce mânca, în timp ce dormea. Ca să salveze opera de la uitare, inventase o formă fixă de poezie, decastihul, cu numai două rime; ajungea să-şi amintească un singur vers pentru a reconstitui întregul. Aşa se face că îşi cususe pe pânză, în căptuşeala unui pieptar, primul vers - versul cheie - al câtorva sute de decastihuri, din care, peste ani, va şi publica un volum, sub pseudonimul Andrei Ciurunga. De pieptarul-bibliotecă nu se despărţea nici ziua, nici noaptea. Într-o noapte, l-a trezit pe prietenul său Aurelian Gulan şi l-a rugat să-l scarpine pe spinare. Somnoros, Gulan i-a băgat mâna între cămaşă şi pieptar, dar şi-a retras-o numaidecât: dăduse peste un şoarece. Printre manuscrisele interzise ale lui Robert Cahuleanu îşi găseau adăpost şi micile rozătoare.

(Florin Constantin Pavlovici - Tortura pe înțelesul tuturor. Memorii, ediția a II-a, ediție îngrijită de Lidia Vianu, Editura Contemporary Literature Press, București, 2014, pp. 51-52)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Doru1943 » 21-11-2016 10:24

Eroii, pentru Oameni,nu mor niciodata!!!And rei,Robert ,e viu,face cinste tarii asteia ..furata,tradat a,vanduta,e al Meu,al Nostru,al Romanilor,al ROMANIEI ! un...anonim,cu dragoste de neam,tara,adeva r,...crestin ortodox....doru .

Doru1943

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "În închisoare Dumnezeu nu era departe, în ceruri, era ca un vecin, vorbeai cu Dumnezeu şi-L întrebai pe Dumnezeu ca pe un vecin. Aşa Îl simţeam de apropiat!" Pr. Zosim Oancea

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori