vezi galerie foto (8 foto)
Pr. Benedict Ghiuş
"Cea mai cumplită persecuție împotriva Bisericii este nevrednicia propriilor ei slujitori"
  • 21 Octombrie 1904
  • Domnești, Vrancea
  • monah
  • 6 ani
  • Jilava, Aiud, Galați, Ostrov
  • 12 Iunie 1990
  • Mănăstirea Cernica
    • Benedict Ghiuș, duhovnicul inimii
    • Taina răscumpărării în imnografia ortodoxă
    • În ce condiții ne putem împărtăși?
    • Scrieri I. Predici și îndrumări omiletice

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Tânărul Benedict GhiușArhimandritul Benedict Ghiuş este una din figurile "misterioase" ale Ortodoxiei româneşti. Deşi majoritatea vieţii şi-a trăit-o în mijlocul mulţimilor, el a reuşit, prin discreţie şi modestie, să se oculteze, reuşind să trăiască permanent asemenea unui autentic monah. Din această pricină mărturiile despre viaţa lui sunt puţine, singurele informaţii consistente găsindu-se în dosarul său penal, ştiut fiind faptul că părintele a fost arestat şi condamnat în cadrul lotului "Rugul Aprins". De altfel, aspectele prezentate în continuare provin în marea lor majoritate din acest dosar.

L-am cunoscut pe părintele Benedict Ghiuș în toamna anului 1936, când era ieromonah și, când de la Chișinău spre Strasbourg-Franța, a făcut un popas la Mănăstirea Cernica, pentru a vizita Seminarul monahal, unde, pe vremea aceea, eram elev în clasa IV-a.

A intrat în clasa noastră cu părintele director al Seminarului, arhimandritul Chesarie Păunescu. Părintele Benedict era tânăr, îmbrăcat civil, cu începătură de barbă, cu chipul blând, cu ochii albaștri, cu o voce plăcută și clară.

Acolo [în Balta Mare a Brăilei] mi-a fost dat să-l întâlnesc şi să-l cunosc nu pe ocnaşul, cum ar fi vrut Partidul, ci pe Arhimandritul Benedict Ghiuş, un ortodox de o adâncă puritate morală şi spirituală, dar, în acelaşi timp, un teolog de mare fineţe şi de o înaltă erudiţie. Să spun că era un călugăr îmbunătăţit - dar câţi nu sunt acuma, mai cu seamă când adulaţia devine formă perfidă de supravieţuire, chiar şi-n smerenia Bisericii! - să spun că era erudit sau demn ar fi un risc de a nota banalităţi.

Cei care l-au cunoscut îndeaproape, și nu sunt deloc puțini aceștia, afirmă că învățăturile pe care le dădea altora despre virtuțile creștine, verbal sau în scris, părintele Benedict Ghiuș le trăia el însuși, cucerindu-i pe toți prin modestia, sobrietatea, evlavia și bunătatea sa de călugăr cuvios și drept, prin inteligența, cunoștințele bogate, vorbirea aleasă, cumințenia în gând și faptă, pe care le-a folosit spre binele semenilor și spre slava Părintelui ceresc.

Adesea, legat de biografia cuiva se folosește sintagma ”era născut să fie așa ceva”. Nu găsesc alt cuvânt, nici de data asta care să-l definească pe acest profesor al nostru, din primii doi ani de seminar. Era născut să fie călugăr și chiar mai mult decât atât, dacă ar fi să ținem seama de treptele la care îl putea duce călugăria. În memoriile sale, Gala Galaction, pseudonimul literar al părintelui Grigore Pișculescu, scrie despre tânărul călugăr întâlnit la Mânăstirea Antim din București: ”6 august 1940 (marți)... între ucenicii mei călugări, am făcut azi Sfânta Liturghie. A predicat arhimandritul Benedict Ghiuș, un bun viitor vlădică al Bisericii noastre.”*

Nu ştiu când, unde şi în ce împrejurare tatăl meu l-a cunoscut pe părintele Benedict Ghiuş. Ştiu numai că acesta a fost pentru mine oprezenţă vie şi pregnantă care a intrat în conştiinţa mea încă din anii copilăriei drept un component al familiei. De ce? încă din acei ani îl vedeam deseori; el a fost duhovnicul întregii noastre familii, deci inclusiv al meu, iar în deplină înţelegere cu tatăl meu şi mama mea s-a ocupat de educaţia mea religioasă în spiritul dreptei credinţe.

Cuviosul părinte Benedict Ghiuș - icoană DiaconeștiFigură luminoasă, suflet blând, om de perfect echilibru, deopotrivă duhovnic şi teolog, poate puţin naiv a fost arhimandritul Benedict, care a dat prestigiu monahismului românesc prin participarea sa la rezistenţa credinţei, mărturisită în temniţă şi martiriu. Deşi modest, este totuşi figura cea mai frumoasă a clerului nostru.

Era un călugăr firav şi plăpând la trup dar curat şi integru la suflet. Om de aleasă cultură şi mare duhovnic. La „Rugul Aprins”, cerc de călugări şi laici intelectuali preocupaţi de rugăciunea inimii, părintele Benedict a polarizat, prin viaţa sa duhovnicească, activitatea întregului grup. A refuzat să urce treptele ierarhiei bisericeşti, optând pentru puritate.

Prin anii 1943-44 mă aflam în Mânăstirea Antim din București, când în obște a venit un arhimandrit tânăr despre care se spunea că făcuse studii strălucite în Occident, la Strasbourg, și acum se grăbea să susțină o teză de doctorat în Teologie la Universitatea din București. Era părintele Benedict Ghiuș.

De statură mijlocie, cu barbă puțină, îmbrăcat modest, lua parte regulat la sfintele slujbe ale obștii Antimului. Cânta la strană, avea o voce melodioasă, caldă și un fel de a cânta care atrăgea atenția. Chiar răspunsurile simple de la ectenii : "Doamne miluiește", "Dă Doamne", le cânta cu o intonație care arăta evlavie și smerenie.

În camionul Securității mai erau cu mine și alți membri ai clerului condamnați de curând. După un drum scurt, am coborat o pantă abruptă și  ne-am oprit. Pulsul meu s-a accelerat. Așadar, mă aflam iarași  în închisoarea subterană de la Jilava! S-au auzit voci răcnind:

- Dați-i jos!

Era în vara lui 1947; Valeriu Gafencu stătea de vorbă cu un preot, în apropierea Bisericuţei.1 Era părintele Benedict Ghiuş.2 Tânăr atunci, cu ochi limpezi, pătrunzători, de un calm mânăstiresc, duios în vorbirea-i coerentă. Investiga monumentele religioase şi istorice din Episcopia Sibiului şi starea lor.

Părintele Benedict Ghiuș meditândDespre Părintele Benedict Ghiuş auzisem, cu mult înainte de a-l vedea pentru prima dată la chip, de la Mihai Urzică, care avea pentru el o imensă preţuire, ca de altfel mai toată lumea curat implicată a Bisericii. Din toate cele ce ni le spusese Mihai, doar de două-trei lucruri, notorii de altfel, îmi amintesc.

Părintele făcuse ani mulţi de închisoare politică sub comunişti. Fusese, pentru lung timp, unul dintre părinţii cei mai duhovniceşti, strălucitori, de la Patriarhie.

Părinţii duhovniceşti pe care i-am cunoscut în viaţă şi care au avut o înrâu­rire asupra per­soa­nei mele sunt aproape toţi în cimitir... Între ei, la loc de cinste este pentru mine părintele Bene­dict Ghiuş, un duhovnic mai pu­ţin cunos­cut, pentru că era un om de o intimitate duhov­nicească ra­ră. Nu se expu­nea. L-au ales cam fără voia lui Episcop de Argeş, pentru că i-a depus candida­tura Nichifor Crai­nic. A fost du­hovnicul miş­cării «Rugu­lui Aprins», de la Mânăstirea Antim.

La noi veneau mulți oameni interesanți, care discutau cu tata teme noi, necunoscute mie. [...] Printre cei mai deosebiți oameni pe care i­-am cunoscut atunci au fost și părintele Benedict Ghiuș, asistentul tatei la facultate, Ștefan Todirașcu și mai cu seamă poetul Vasile Voiculescu.

Părintele Ghiuș era o personalitate distinsă, un om cu trăsături frumoase, clasice aș spune, care răspândeau în jurul său o aureolă de pace, de împăcare cu sine și cu ceilalți. Vorbea puțin, cu voce înceată, avea o cultură imensă și un limbaj de o rară eleganță. Întru totul era incredibil de modest.

(Lidia Stăniloae Ionescu - Lumina faptei din lumina cuvântului. Împreună cu tatăl meu, Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, București, 2010, pp. 187­-188)

Dacă în această singulară convivialitate, centrul grupului laic era Sandu Tudor, versantul monastic îl avea în inima sa pe părintele Benedict Ghiuș. Reluând parcursul lui anterior întâlnirii, vom găsi probabil acele repere ce pregăteau de departe împlinirile despre care vorbim aici. Către sfârșitul anilor 20 îl găsim ca doctorand în Teologie la Universitatea din Strasbourg, unde beneficiază de cursurile unor profesori de reputație consacrată în Occident. [...] Intrat în viața monahală în anii 30, calea lui în interiorul instituției ecleziastice se va situa sub semnul ambiguității:

Îmi amintesc de un călugăr român, Părintele Benedict Ghiuş de la mănăstirea Cernica, din apropierea Bucureştiului. Părintele acesta practica, de mai multă vreme, rugăciunea inimii. Într-o Duminică, slujeam Sfânta Liturghie în aceasta mănăstire, împreună cu câtiva călugări. Părintele Ghiuş, foarte înaintat în vârstă, ne însoţea şi era aşezat pe un scaun în colţul altarului.

Costion Nicolescu: În ce fel ati descoperit Ortodoxia?

Părintele Marc-Antonie Costa de Beauregard: (...)Și Biserica Română ne-a ajutat mult la început. Am călătorit în România, am cunoscut duhovnicii de acolo, l-am cunoscut pe Părintele Benedict Ghiuş, când am fost la Mănăstirea Cernica... Un om de o spiritualitate formidabilă! Era un om de cultură si mi-a dăruit mult. Stăteam uneori fără să vorbim, dar o forţă spirituală răzbătea din el ca o apă care curge, ca o lumină care se difuzează. Eu încercam să-i pun unele întrebări, dar aveam impresia că ele nu-l interesau prea mult.

Despre tezaurul teologic și spiritual aflat în cărțile de cult ale Bisericii Ortodoxe s-a scris, comparativ cu valoarea lui, foarte puțin. Cu greu se poate însă găsi o îndreptățire acestei negriji, căci imnografia bisericească rămâne cea mai vastă zugrăvire, prin forța și culoarea cuvântului inspirat, a istoriei sfinte a mântuirii noastre din păcat și moarte, prin Hristos, ca și modul divino-uman al ființării Bisericii. [...]

La Paris există de un an Institutul Teologic ortodox rus Saint Denis, ai cărui studenţi aparţin multor neamuri şi confesiuni. Arhimandritul Benedict Ghiuș, doctor în Teologie, asistent la Catedra de Mistică de la Facultatea de Teologie din București, a fost invitat de Guvernul român, evident la propunerea Patriarhului rus, să meargă la Paris pentru anul şcolar 1947-1948, deocamdată, şi să predea una din ştiinţele religioase la institutul de mai sus. Arhimandritul Benedict Ghiuș a acceptat invitaţia. L-am întrebat care va fi atitudinea lui faţă de catolicism - cunoscut fiind că menirea institutului este lupta fără preget pentru afirmarea ortodoxiei - el mi-a răspuns că nu poate fi alta decât cea ortodoxă. Şi răspunsul mi-a fost dat atât de repede, el care, înainte de a da un răspuns, rămâne câteva secunde cu capul în jos, gândind.

(Dudu Velicu - Biserica Ortodoxă în perioada sovietizării României. Însemnări zilnice. 1945-1947, București 2004, pag. 290)

Bun a fost Părintele Benedict Ghiuş. Foarte bun.

- Era o somitate. Răbda cu blândeţe toate, ca un sfânt. S-a sfârşit la Mânăstirea Cernica.

- Numai eu îl salutam când treceam pe la uşa lui. Totdeauna îl salutam pentru că era în celulă cu Părin­tele Stăniloae.

***

În închisoare s-a purtat cel mai bine Părin­tele Benedict Ghiuş.

- A avut lucrare interioară şi tare frumos a mai murit!

(Pr. Dimitrie Bejan - Bucuriile Suferinței. Evocărin din trecut, Vol. II)

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Noi l-am întâlnit pe Hristos viu și adevărat în vârful foamei, al setei, al frigului, al singurătății și al terorii de nedescris." Aspazia Oțel-Petrescu

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori