vezi galerie foto (12 foto)
Pr. Constantin Galeriu
  • 23 Noiembrie 1918
  • Răcătău, Bacău
  • preot
  • 1 ani
  • Ploiești, Peninsula (Valea Neagră), Văcărești
  • 10 August 2003
  • Biserica Sfântul Silvestru, București
    • Rugăciunea Tatăl nostru. Cartea celor Nouă Fericiri
    • Să fim oameni ai dragostei (CD audio)
    • Tâlcuiri la mari praznice de peste an
    • 10 predici de Părintele Galeriu la 10 ani de la mutarea sa la cer
    • Cruce și înviere în credința și viața ortodoxă
    • Taina zilei a 8-a

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Pe o vreme mohorâtă, rece și ploioasă, de parcă și vremea ne plângea de milă, tot noaptea, am fost încolonați câteva sute dintre noi și înglodați în drumurile desfundate am ajuns, nu știu după cât timp, în nou înființata colonie Coasta Galeș. Dacă memoria nu mă înșală, era pe la sfârșitul lunii octombrie sau începutul lunii noiembrie 1952. Imediat am fost repartizați în dormitoarele barăcilor de lemn, de câte 80 de priciuri suprapuse.

Părintele Constantin GaleriuCând predica, îşi desfăcea adeseori mâinile. Le desfăcea larg, de parcă dorea să îmbrăţişeze cu ele tot văzduhul şi, cu el, şi pe cei din biserică. În veşmântul cel auriu părea un vultur gata să-şi ia zborul către înalt. Aşa a rămas în memoria tuturor. Ca un mare pre­dicator. Atât de mare, în­cât părea singurul în at­mosfera cenuşie a Bucu­reştiului de sfârşit de secol şi mileniu.

Dacă intrai în bise­rică să-l asculţi, vocea sa te ţintuia în loc. Era gravă, amplă, cuprin­ză­toare, cu profunzimi de nebănuit. Te pu­teai adăposti în sunetele ei. Ţi le puteai face rugă­ciune. Avea în ea des­chiderea notelor de orgă şi pu­terea tunetului de dinainte de furtună. În timpul predicilor, vocea aceasta, ma­iestuoasă şi grea, se înălţa dinspre altar, plutea deasupra capetelor tuturor şi ieşea apoi, năpraznic, prin porţile bise­ricii, direct în uliţă, pierzându-se prin­tre casele vechi de pe strada Sfântul Sil­vestru. Aici îi alina pe bătrânii care stăteau pentru o clipă să o as­cul­te, le aţinea drumul spre piaţă precu­peţelor guralive, îi îmbăta pe studenţii care veneau să o soarbă ca pe un eli­xir al tinereţii veşnice şi-i fericea până şi pe ţiganii de mahala bucu­reşteană, fericiţi că predicile părintelui îi pot feri de blesteme. De priceput pricepea câte ceva toată lumea.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune în cunoscutul Tratat despre preoţie că „ascultătorii judecă predica nu numai după cuvintele rostite ci și după faima predicatorului…” de câteva decenii, părintele Galeriu este cel mai cunoscut preot român din Bucureşti, din țară, chiar și de peste hotare. Este preotul a cărui faimă, mai ales sub aspect predicatorial, îi determină pe creştini să vină la Biserica Sf. Slivestru, spre a-l vedea şi asculta, de la distanţe kilometrice apreciabile, în orice anotimp al anului şi în ciuda oricăror greutăţi. Mai ales după evenimentele din decembrie ‟89, când comunicarea a scăpat de sub control de restricţii, părintele Galeriu s-a situat constant în rândurile celor mai solicitaţi slujitori, nu numai pentru oficierea unor slujbe particulare, ci şi pentru diverse evenimente publice, comemorări, sfinţiri, conferinţe, etc.

Părintele Constantin GaleriuCând a murit părintele Galeriu mă aflam în prag de vacanță... Mă gândeam la cu totul alte lucruri decât la plecarea sa. Deși de mai multe luni țintuit la pat, îmi părea nemuritor.

Se strânsese lume ca în noaptea de Înviere, în acea zi de 13 august 2003, la biserică Sfântul Silvestru din Bucureşti. Piaţa din faţa bisericii era înţesată de circa 2500-3000 de credincioşi fremătători. Un murmur general se făcea auzit: "A murit un sfânt!". Era o încredinţare de obşte. Şi oare nu era aşa? Nu trimiseseră, oare, românii, un nou sol jertfitor, dintre cei mai de seamă, la Împărăţie, la Dumnezeu? Ca să Se milostivească în continuare...

Câte o boare alinătoare, parcă trimisă de Părintele, mai domolea, din când în când, dogoarea zilei.

Părintele Constantin GaleriuUn personaj pitoresc. Cu barba sa patriarhală, mereu cu grijă pieptănată, cu pălăria sa cu boruri late, ca un nimb în jurul chipului concentrat, cu poala mantiei fluturând nu în vânt, ci de mersu-i iute; cu un gulara negru burdușit iarna, în jurul grumazului; cu omniprezența sa prin atâtea adunări, de la cele din școlile cele mai modeste, până la cele ale unor societăți simandicoase, prin felul în care bagă în seamă și întâmpină întotdeauna, pe toată lumea, zâmbitor și binevoitor, cu mieroase cuvinte de vindecare; așa cum îl vezi citind adânc, cu ochelarii de modă veche parcă stând mereu să-i alunece pe vârful nasului; cum are mereu un gest de încuviințare al capului când ascultă pe alții (”Da! Da!”); prin felul cum împarte, boierește, binecuvântări și îmbrățișări sau cum sărută pe creștet pe oricine se apropie de el; prin toate acestea și prin destule altele, părintele este o prezență inconfundabilă, care înfrumusețează locurile prin care trece. Părintele Galeriu este unul dintre personajele care marchează și caracterizează frumos Bucureștii necăjiți ai acestui sfârșit de mileniu. O descriere completă a vieții noastre urbane din acest timp nu ar fi corectă și completă fără menționarea figurii și lucrării lui. Și asta în extenso.

Părintele CONSTANTIN GALERIU (Costachi Galeri) s-a născut în comuna Răcătău, satul Răzeşi, judeţul Bacău, în pragul Zorilor Unirii celei Mari, la 21 Noiembrie 1918, din evlavioşii săi părinţi Elisabeta şi Neculai. După copilăria încărcată de tradiţii, urmează 8 ani cursurile Seminarului „Sf. Gheorghe” din Roman, apoi încă 4 ani pe cele ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1930-1942), susținând sub îndrumarea marelui teolog-poet Nichifor Crainic, Teza de licenţă cu titlul Îndumnezeirea omului.

Cele mai multe amintiri legate de o persoană le poţi afla de la cei lângă care a stat mai mult. Un portret spiritual al părintelui Galeriu nu-l putea schiţa mai bine decât un alt slujitor al altarului de la Sfântul Silvestru, alături de care a ostenit mai bine de 20 de ani, părintele Nicolae Bordaşiu. Cuvintele lui ne pun înainte un om identificat deplin cu misiunea sa, aceea de a fi chip al smereniei şi iubirii lui Hristos pentru lume, de a asculta neputinţele ei şi a dărui vindecare celor doborâţi de patimi şi nevoi.

Cu numele său simplu, neîncărcat de povara titlurilor universitare, academice şi administrative, "Părintele Galeriu" a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi preoţi din Biserica noastră, datorită valorii şi unicităţii sale de nerepetat.

Pe numele său adevărat şi frumos de Galeri Costachi, pe care n-am înţeles niciodată de ce nu şi l-a păstrat decât în acte, s-a născut pe frumoasele plaiuri moldovene, în satul Răcătău, comună Horgeşti din judeţul Bacău, la 21 noiembrie 1918, în familia unor oameni cu credinţă puternică în Dumnezeu şi respect faţă de semeni, ţărani moldoveni, care au sădit şi în sufletul tânărului Costachi dragostea faţă de Biserică şi slujirea lui Dumnezeu.

Părintele Galeriu va rămâne toată viaţa lui - cea mai amplă cu putinţă - cel mai neaoş român universal. Fire iscoditoare, dar şi de o pace robustă, ca pentru veşnicie, a cercat cu degetul lui gânditor „toată lărgimea şi lungimea şi înălţimea şi adâncimea tainei”. Era primul om pe care-l întâlneam dincolo de panică - blestemul nedezlegat al oricăror vremuri sau oameni mici. Îmbrăcat modest, dar impecabil, se îndrepta totdeauna, indiferent cât de mărunte ar fi fost scopurile de la capătul drumului, spre sărbătoare; de fapt, Părintele Galeriu nu a încetat niciodată şi nu a obosit să fie sărbătoare.

Înfăţişarea Părintelui Galeriu era aceea a unui preot ortodox tradiţional. Vocea puternică, dicţia clară, expunere fără greş. Impresiona plăcut orice suflet care venea să asculte sau să ceară sfat si binecuvântare.

Acestor daruri cu care Dumnezeu l-a încununat, se adăuga şi harul, pentru care făcea un efort duhovnicesc susţinut. Citea foarte mult în toate domeniile, ştiinţă, literatură, filozofie , dar mai ales patristică. A venit la dînsul un student, şi s-a plîns că nu mai poate învăţa. Avva i-a spus: ”am optzeci de ani si vreau sa învăţ chimie.” Duminica venea în sfântul Altar, cu un braţ de cărţi, cizelind ideile cu un foc molipsitor.

Aşa cum nu poţi prinde harul cu mijloacele lumii acesteia, aşa cum nu poţi poţi prinde sufletul, aşa nu poţi cuprinde personalitatea Părintelui în cuvinte, nu o poţi pune într-un tipar. Şi aşa cum fiecare călătoreşte "pe o rază", având calea şi chemarea lui spre ţelul unic - Hristos - Soarele dreptăţii, tot aşa fiecare dintre ucenicii Părintelui a avut experienţa lui unică, trăirea lui, momentul lui de trezire şi de atingere a harului. "Unitate în diversitate" - cum spunea Părintele, sau: "Mulţi suntem, una să fim, după modelul Sfintei Treimi!".

Pictor de rang înalt, membru corespondent al Academiei Romane, publicist respectat şi creator al editurii "Anastasia", Sorin Dumitrescu este un practicant al ortodoxiei. O devenire spectaculoasă, care a pornit din "infernul" indiferenței

"Rolul esenţial în educaţia mea religioasă l-a jucat bunica"

- Celebritatea dvs. de mare pictor este împărţită frăţeşte cu aceea de "om al lui Dumnezeu". Aţi fost totdeauna credincios?

Povestea vieţii Părintelui Galeriu am depanat-o alături de Rodion şi Ciprian, doi dintre cei patru fii ai săi. Filtrate de amintirile lor din copilărie au ajuns la noi scânteile harului unui predicator pe care l-am numi paradigmatic pentru sfârşitul secolului XX. Asta a fost, în fond, Părintele Galeriu: predicatorul în condiţie absolută, cu ochi nespus de buni şi mare iubire de oameni. Venit în lume ca să o împace. Plecat dintre noi ca să ne vegheze şi să ne bine sfătuiască din locul său, de Sus.

Părinte Profesor Galeriu, multă lume va cunoaşte şi vă preţuieşte, dar puţini ştiu că în 1952 aţi fost deportat de comunişti la Canal, la muncă forţată. Ce vină au putut găsi unui om ca dumneavoastră?

Slujeam pe vremea aceea la Biserica Sf. Vasile din Ploieşti, predicând şi, mai ales, făcând ceea ce noi numim cateheză, adică împărtăşirea învăţăturii Mântuitorului Hristos, a învăţăturii Bisericii către popor. Aş vrea să precizez că Biserica a fost foarte umilită în acea perioadă, iar noi, slujitorii ei ortodocşi, n-am beneficiat de libertatea de a face cateheza religioasă. Toate celelalte culte au avut acest privilegiu, prevăzut chiar în statutul lor, potrivit credinţei fiecăruia; pe când noi trebuia toate să le concentrăm doar în cadrul slujbei de dimineaţă a Sfintei Liturghii. Şi n-aveai răgaz. După Sfânta Liturghie, era fie un parastas, fie un botez, fie o cununie, încât practic noi am fost lipsiţi de putinţa de a face acest învăţământ religios.

Au trecut 10 ani de la mutarea la cele veşnice a părintelui Constantin Galeriu, unul din cei mai de seamă duhovnici ai Bucureştilor. Dragostea sa neasemuită de Dumnezeu şi de aproapele, cuvântul plin de înţelepciune şi de mângâiere, viaţa trăită pe deplin întru Hristos, nu pot fi date nicicum uitării... Căsuţa modestă de la biserica Sf. Silvestru, în care a locuit părintele, a avut mereu uşa deschisă, atât pentru fiii săi duhovniceşti, cât şi pentru credinciosul de rând, ori pentru cei aflaţi întru nevoi. Tot astfel a rămas şi astăzi. În pragul ei, te întâmpină doamna preoteasă Argentina, care a împlinit de curând venerabila vârstă de 88 de ani. “Bunica” Argentina, după cum o mângâie “familia” credincioşilor de la Sf. Silvestru, ne-a împărtăşit câteva gânduri, la sfârşitul lunii iulie, cu puţin înainte de comemorarea a 10 ani de la plecarea părintelui la Cer.

Multe şi minunate sunt cuvintele pe care marele duhovnic, Părintele Constantin Galeriu, le-a lăsat fiilor săi duhovniceşti, dar şi întregului neam omenesc, creştinesc şi românesc. Neamului omenesc pentru că în toată învăţătura împărtăşită ne vorbea despre tot omul din lume, «omul creat după Chipul lui Dumnezeu», citându-l adesea pe indianul contemporan care a spus: “ Creştinismul este al lui Hristos, dar Hristos nu este doar al creştinilor”...Neamului creştinesc pentru ca acesta îi era crezul:
“Creştinii sunt vizionarii lumii”; iar acest crez era cules din Evanghelie, era Cuvântul Mântuitorului asumat şi trăit viu: “Voi sunteţi lumina lumii...”

A fost unul dintre cei mai mari predicatori şi teologi ortodocşi români din secolul XX de respiraţie academică. Opera îi este studiată şi cunoscută, dar mai puţin biografia, nu de puţine  ori marcată de presiunile exercitate de autorităţile comuniste. El s-a născut la 21 noiembrie 1918, în familia unor oameni simpli, muncitori şi credincioşi din Răcătău-Răzeşi, judeţul Bacău. După şcoala primară din comuna natală, între 1930 şi 1938, tânărul Constantin urmează Seminarul Teologic „Sfântul Gheorghe“ din Roman. Continuă calea formării preoţeşti la Facultatea de Teologie din Bucureşti, unde obţine diploma de licenţă în anul 1942.

Nu fac parte dintre ucenicii apropiaţi ai părintelui Galeriu. Deşi am fost duminică de duminică la Biserica „Sfântul Silvestru“ de-a lungul ultimilor săi şase ani de viaţă, am fost întotdeauna un simplu anonim, unul din masa de oameni care umplea mai întotdeauna până la refuz biserica.

Amintirile şi gândurile mele sunt aşadar „din rândul doi“, de la distanţa la care m-am aflat mai întotdeauna faţă de sfinţia sa - poate relevante însă tocmai din această perspectivă, anume a celor mulţi, foarte mulţi, asupra cărora influenţa harismatică a părintelui s-a manifestat de departe, de la distanţa emisiunilor televizate, conferinţelor publice, înregistrărilor audio şi video, sau chiar a predicii sau a slujirii sacerdotale din biserică.

Aşa începea fiecare cuvânt... Iar apoi, dogorâtorul “preaiubiţilor”de răsuna întreaga biserică... Nume de care îmi este dor. Urma apoi tâlcuirea la pericopa evanghelică a zilei, cu inconfundabilă unire de registre: scripturistic, patristic, artistic, ştiinţific...

Părintele Galeriu a rânduit unei cete de copii un mic îndrumar de ascultări: să ascultăm de părinţi, să ne rugăm pentru ei, să ne înţelegem între fraţi, să spălăm blidul din care am mâncat, să îndeplinim mici treburi prin casă, potrivit cu vârsta fiecăruia...

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "În închisoare Dumnezeu nu era departe, în ceruri, era ca un vecin, vorbeai cu Dumnezeu şi-L întrebai pe Dumnezeu ca pe un vecin. Aşa Îl simţeam de apropiat!" Pr. Zosim Oancea

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori