vezi galerie foto (10 foto)
Pr. Daniil Sandu Tudor
  • 22 Decembrie 1896
  • București
  • ieroschimonah
  • 8 ani
  • Canal, Aiud
  • 17 Noiembrie 1962
  • Aiud, Râpa robilor
    • Taina Rugului Aprins. Scrieri si documente inedite
    • Caiete 3, Taina Sfintei Cruci
    • Caiete 1, Dumnezeu - Dragoste
    • Caiete 4, Ce e omul?
    • Imnul Acatist la Rugului Aprins al Născătoarei de Dumnezeu, cu fotocopia manuscrisului definitiv și cu comentariile autorului
    • Caiete 2, Sfințita rugăciune
    • Acatiste. Prima ediție integrală
    • Ieroschimonahul Daniil - Sandu Tudor și Rugul aprins de la Mânăstirea Antim la Mânăstrea Rarău
    • Universalism românesc

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Părintele Daniil Sandu Tudor (dreapta) și Alexandru Mironescu (stânga)“Recuperat” mai târziu de cultura româneasca postdecembrista în comparatie cu alti autori interbelici, Daniil Sandu Tudor s-a impus rapid în constiintele generatiilor tinere mai ales prin opera si activitatea sa pe tarâm religios, dar si prin biografia sa, paradoxala, plina de evenimente remarcabile, dar care ascunde în spatele diversitatii constanta unui caracter ferm, nedispus la compromisuri, aflat mereu în cautarea adevarului.

Primul dintre noi care a scos o revistă, a lui, a fost Sandu Tudor. Tipărea, firește, Neagu Rădulescu publicații efemere, dar ele aveau caracter mai mult umoristic și prelungeau oarecum atmosfera adolescentină a ultimelor clase de liceu.

De astă dată, treaba era mai serioasă, deși mai dezorganizată. Cum putea să fie altfel decât haotică o publicație condusă de Sandu Tudor?

Cea de-a treia sală a Seminarului fusese cedată de prof. Gusti „Oficiului studențesc Universitar”, înființat în 1927 la inițiativa sa. Îl conducea Sandu Tudor, de altfel foarte priceput, cum stă dovadă Călăuza studentului pe care a redactat-o și tipărit-o în acel an, cuprinzând o bogată, și astăzi încă utilă, documentare, la care Mircea Vulcănescu adăugase, în anexă, un mic tratat de „muncă intelectuală”, adică de inițiere a tinerilor studenți în tainele meșteșugului de a se informa bibliografic, de a citi, de a lua note și de a face redactări. [...]

«Mişcarea Rugului Aprins» a fost iniţiată de o persoană foarte controversată în istoria literaturii şi a publicisticii româneşti. Este vorba de poetul Sandu Tudor. De la tatăl său, care fusese preşedintele Curţii de Casaţie, poetul a moştenit pe lângă educaţia şi informaţia enciclopedică specifice culturii româneşti între cele două războaie, destule mijloace materiale, care i-au înlesnit o viaţă întreagă de studii şi cercetări, călătorii şi contacte cu tot ce prezintă interes în cultura mondială.

Trebuie să-l numim pe acela care, de la primul început, a însuflețit și a călăuzit, în felul lui inimitabil, căutările și așteptarea celor ce descopereau Antimul: Sandu Tudor. Cu el, venea un stil; pentru el, se împlinea un destin. La prima întâlnire (chiar și la următoarele...), lăsa adesea impresia unei prezențe paradoxale (mai cu seamă pentru cei proveniți dintr-un mediu diferit).

Era prin anii 1936-1937, la Mânăstirea Cernica de lângă București, unde eram elev la Seminarul monahal; din când în când, primăvara, toamna, venea părintele Gala Galaction cu câțiva prieteni.

Ne adunam toți elevii sub un nuc mare din incinta mănăstirii, iar un domn, îmbrăcat elegant și cu barbișon, ne vorbea despre lucruri pe care nu le auzisem nici la mănăstirea unde ucenicisem câțiva ani și nici profesorii seminarului nu le spuneau.

Prietenul meu Sandu Tudor e un mare poet, și a scris câteva acatiste, al Sfântului Dimitrie Basarabov, al Rugului Aprins, care e nu numai de o mare frumusețe literară, dar acoperă o întreagă teologie a Rugăciunii Inimii, acatistul Sfântului Calinic de la Cernica și, în pușcărie, acatistul Sfântului Ioan Evanghelistul, pe care întâmplător lam auzit acolo, și când m-am întors l-am așternut pe hârtie; e monumental!...

Părintele Daniil avea cel mai interesant mod de a întreține relațiile cu prietenii săi. Avea cea mai deosebită și cea mai puternică personalitate. Dispunea de o structură psihică de o forță nemaiîntâlnită, înarmat cu o cultură vastă, beneficiind de un înalt spirit selectiv. Avea un stil aparte de a înțelege menirea creștinului. După el, creștinul trebuie să știe să fie în viață și leu și vultur și bou și înger. Omul trebuia să însumeze în ființa lui: sfințenia și curățenia îngerului, supunerea și răbdarea boului, înălțimea de gândire a vulturului și puterea de combativitate a leului. Într-adevăr, dacă era ceva care să-l caracterizeze pe Părintele Daniil, atunci acest ceva era combativitatea.

În luna martie 1956, pe la începutul ei, când munții din jurul Câmpulungului erau acoperiți peste tot de platoșa zăpezii, m-am decis să fac un drum până la schitul Rarău, unde se vorbea că se găsește un călugăr deosebit. Cu noaptea în cap, împreună cu un ”prieten”, care am aflat mai târziu că era în slujba Securității, pus special pe urmele mele, am luat drumul Rarăului. Drum lung și greu, cu viscolituri, fără se se vadă vreo urmă călcată pe el. Drum de 17 kilometri peste munte, cu troiene care acopereau pe unele locuri copacii. O zi întreagă am înotat prin acestea și seara târziu, când întunericul înghițise totul în jur și vântul se ruga în clopotnița cu geamurile deschise, am intrat obosiți în curtea schitului.

În cele ce urmează [...] voi vorbi [...] cum l-am cunoscut pe Sandu Tudor, care au fost relaţiile mele cu el, ce amintiri mă leagă de el şi îl pot evoca, evident, din unghiul meu de vedere, care ar putea părea diferit de unghiul de vedere curent, poate chiar parţial şi părtinitor, dar în mod sigur complementar.

Cel mai deosebit om pe care l-am intalnit in perioada cat am stat pe Reduit, a fost parintele Agaton Teodorescu, Daniil dupa numele de schimnic al Raraului, fost magistrat si poet, cu pseudonimul Sandu Tudor. Dupa o viata plina de experiente lumesti, ca a Fericitului Augustin, vazandu-si goliciunea lumestilor apucaturi, s-a calugarit.

Nu mai purtam lanţuri la picioare. Ni se dase jos la sosirea în Aiud. În cele zece zile de carantină avusesem timp să ne refacem oarecum, dar mai cu seamă să ne adunăm gândurile, să-şi întocmească fiecare în sinea lui bilanţul suferinţelor [...]. Îmi amintesc vag că n-am avut în afară de programul de cameră nici un fel de alt program. La aer n-am fost scoşi. Izolarea care ni s-a aplicat reuşise perfect în intenţia conducerii penitenciarului de a păstra secretul.

O figură de excepţie a fost Sandu Tudor, tuns în călugărie la Rarău cu numele de Daniel şi apoi în schima mare cu numele de Agaton. A fost gazetar, poet şi publicist celebru. Întors dintr-un pelerinaj în Sfântul Munte, a înfiinţat la Mănăstirea Antim din Bucureşti gruparea “Rugul Aprins”, un cerc de intelectuali creştini preocupaţi de rugăciunea inimii.

Suntem în 1963, deci ce înseamnă reeducarea? O pregătire de eliberare, mă întrebam, sau e cumva altceva, o pipăire a rezistenței unora.

- Cum merge? am întrebat.

- Greu. Sunt cruzi si neînduplecați. Dacă ar fi să ieșim, atunci trebuie să iesim compromiși, fără demnitate. Lepădați de ceea ce am fost, niște învinși blazați, ca să nu mai putem ridica capul mai târziu.

- Părinte Ioan, ați fost ucenicul Starețului Daniil de la Rarău. Povestiți-ne care e prima amintire pe care-o aveți cu Părintele Daniil?

- Prima amintire... când am mers prima dată în mănăstire la Rarău, când ne-am întâlnit prima dată. Nu știu dacă pot să folosesc cuvântul ”superb”... a fost ceva deosebit, care m-a impresionat foarte mult. Am văzut așa un bătrân, cu barbă albă - cum sunt și eu acum - într-o reverendă de doc, cu o pânzăcioară în spate și foarte multă dragoste sufletească, multă mărinimie...

Eu am fost foarte apropiat de părintele Daniil, foarte apropiat, şi îl cunosc mai bine decât l-au cunoscut toţi. Mulţi nu l-au iubit pentru că era foarte pretenţios, adică pretindea ca fiecare să fie foarte corect în ceea ce vorbeşte şi gândeşte, dar el era cel mai pretenţios cu el însuşi. Nu era iubit pentru că făcea observaţii mereu, şi la cucoane, şi la toţi, că vorbesc prea mult.

Pentru a ajuta la îndepărtarea oricărei confuzii şi spre o lămurire cât mai desăvârşită, în ceea ce mă priveşte, socotesc necesar să aduc acest scurt itinerar autobiografic:

În anul 1896, Decembrie 24, în Bucureşti am văzut lumina zilei. Fiu de intelectual sărac, tatăl meu nefiind decât un simplu şi cinstit magistrat, care trăia numai din mica sa leafă, din copilărie am cunoscut lipsurile şi rigorile unei familii numeroase.

Părintele Augustin de la Aiud ne oferă o importantă mărturie despre sfinţenia Cuviosului Daniil Mărturisitorul:

„Părintele Daniil a fost băgat într-o iarnă la celula numită Alba, sau Frigider, cum i se mai spunea, la temperatura de - 30º Celsius. Era o celulă fără geamuri, cu fecale şi rână peste tot, fiindcă acolo erau băgaţi cei care trebuia să moară – practic erau condamnaţi la moarte prin frig. Erau îmbrăcaţi foarte sumar, şi erau lăsaşi acolo cu foarte-foarte puţină mâncare, atât înainte de a intra în celula respectivă cât şi după ce au intrat în celulă.

Părintele Daniil Sandu TudorDin noiembrie 1953, ieroschimonahul Daniil, fostul monah Agathon Sandu Tudor, ajungea la Schitul sucevean Rarău, în calitate de egumen. Timp de un an vieţuise la Sihăstria Neamţului, în acea mănăstire îndrumată duhovniceşte de părintele Cleopa Ilie şi ajutat de Arsenie Papacioc. Se deprinsese cu traiul monahal după regula studită moştenită de la bătrânul Ioil Gheorghiu, dar acum ieroschimonahul Daniil căuta izolarea şi realizarea unei mai vechi idei: aceea de a ridica un aşezământ duhovnicesc în care să vieţuiască monahi intelectuali care să ţină piept marii provocări care se adresa creştinismului: ateismul comunist. Dar punerea în practică a acestei idei deranja autorităţile comuniste, mai ales că numeroşi turişti care făceau drumeţii la cabana Rarăului inevitabil vizitau schitul condus de ieroschimonahul Daniil.

Nu încape nici o îndoială că această încăpățânată muncă a mea, literară, m-a ținut oarecum în afara nu numai a mizeriilor vieții de pușcărie, ci și de tragismul reeducării. Auzeam de scene sfâșietoare [...] La câteva săptămâni am fost chemat în cabinetul comandantului. [...]

Mărturia Părintelui Ioan de la Rarău:

Despre părintele Daniil, Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor, ce puteţi spune?

E unul dintre cei mai mari mucenici, un mărturisitor al dreptei credinţe ortodoxe. Ieroschimonahul Daniil Tudor a fost un om cu viaţă sfântă, desăvârşită, un om studios; tot timpul scria şi se ruga neîncetat.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Suferinţa, ori de câte ori e îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedeşte că răstignirea nu va fi fost inutilă, că jertfa lui Hristos e roditoare." Pr. Nicolae Aurelian Steinhardt

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori