Când am ajuns noi, la Gherla era director căpitanul Gheorghiu, un om în vârstă, cu părul alb, muncitor de meserie. Se spunea că era maistru mecanic, iar toti cei care l-au cunoscut au vorbit numai debine despre el.

Avusese tangentă cu comunistii înainte de 1944 sau, poate, după aceea si, ca si alti muncitori cinstiti, credea că ei vor fi aceia ce vor aduce dreptatea si raiul pe pământ. Ce o fi căutat acest om cumsecade, să fie director de închisoare si, mai mult, la Gherla, nu stiu.^* Cât l-am cunoscut, vreo opt luni de zile, nu l-am auzit o datăsă vorbească urât cu detinutii sau să-i bruscheze. Vorbea cu fiecare ca si cu un vechi cunoscut.

La tâmplărie nu se pricepea, în schimb petrecea ore întregi în atelierul de mecanică, îmbrăcat în halat, cu mâinile murdare, învătându-i pe cei tineri o meserie.

L-am văzut de mai multe ori asistând la servitul mesei; dacă rămânea ceva pe fundul hârdăului, împărtea celor ce nu reuseau să îndeplinească norma impusă. După unii, se pare că Gheorghiu ar fi spus că el nu a venit director la Gherla ca să omoare oamenii.

Datorită atitudinii lui, acest muncitor cu bun simt nu s-a amestecat în demascări. Cel care le-a condus, verificat si aplicat, la ordinele lui Nicolski si Zeller, a fost odiosul si ucigasul ofiter politic Avădanei.

După încetarea demascărilor, când la Gherla trebuia să muncesti ca la galere, cu norme aproape imposibil de realizat, acest muncitor onest, Gheorghiu, a fost schimbat cu cel mai mare criminal pe care l-au avut închisorile comuniste din România: căpitanul Goiciu.

(Dumitru Bordeianu - Mărturisiri din mlaștina disperării)

^* Tocmai nădejdea în crearea de către om a raiului pământesc, asadar în automântuire, i-a unit pe „oamenii cumsecade” dar atei, cu antihristii aflati în slujbavrăjmasului (n. ed.).