Chinuirea deţinuţilor politici se făcea permanent, fie prin lipsa de mâncare sau alimente, fie prin bătaia ce se aplica, fără motiv, numai din dispoziţia de a tortura pe cei lipsiţi de orice apărare. De multe ori uşa celulei se deschidea şi brutele administraţiei năvăleau începând să lovească, să joace în picioare. Acelaşi sistem l-am văzut aplicat şi la Aiud, Galaţi, Jilava...Deci era o tortură ce se făcea organizat, în urma dispoziţiilor.

De dimineaţa, până seara, nu aveai "dreptul" să stai întins pe pat, ci numai la marginea lui, cu ochii la uşă, sau să te plimbi. Atunci când ieşeai la plimbare trebuia să treci fuga, printre bâtele miliţienilor, pentru a nu fi lovit. Tinerii scăpau mai uşor, dar bătrânii care nu puteau fugi erau bine ciomăgiţi, în hazul brutelor.

In anul 1956 s-a întâmplat un caz deosebit. într-o celulă de 12 persoane se găseau şi câţiva bătrâni, printre care şi moş Florea, ţăran din jud. Bihor, arestat cu doi copii, deoarece la el se ascunseseră doi dintre conducătorii revoltei. Aceştia erau în şură şi nu voiau să se predea. Atunci Securitatea a pus foc surei, iar cei doi au ars de vii. Pe gazdă şi pe cei doi feciori, i-au arestat. Bătrânul, la cei peste 70 de ani, era slăbit, bolnav şi de-abia se mişca. Cei mai tineri din celulă au hotărît să-l protejeze pe bătrân, expunându-se ei bătăilor (ciomegelor): înainte de a fi scoşi la plimbare, se încingeau cu păturile peste care îmbrăcau zeghea. În acest fel suportau mai uşor loviturile.

Intr-una din  zilele  anului  menţionat, când au ieşit pe sală, deţinuţii au fost înconjuraţi ca de obicei de 4 miliţieni care loveau cu sete, în timp ce ceilalţi se strecurau. La urma grupului, a rămas Ionescu Romică, tânăr, elev din Bucureşti, pentru a încasa loviturile plutonierului Dodea, protejând în acelaş timp pe moş Florea care cobora pe scări. Fiind la urmă, n-a mai putut ieşi în curte, deoarece o haită de miliţieni, în frunte cu Istrate, o stârpitură de locotenent, au năvălit pe culoar, pentru a începe bătaia în camere. Văzându-l pe Ionescu Romică şi tânăr şi ultimul, l-au luat la bătaie. Incălzit de bătaia primită cu câteva secunde înainte, Romică, un băiat înalt, s-a oprit, l-a prins de revere pe locotenentul Istrate, l-a ridicat în sus şi l-a izbit de perete. Acesta a căzut ca o balegă jos, nemaiputând articula nici un cuvânt. Ceilalţi hăitaşi s-au repezit pe Romică, l-au lovit şi l-au dus pe sus la corpul de gardă. Timp de 24 de ore, toţi miliţienii au trecut şi l-au jucat în picioare.

A doua zi, colonelul doctor al securităţii, -Sin-, fiind informat de crima ce se pusese la cale împotriva deţinutului Romică Ionescu, s-a dus la locul unde acesta se găsea închis. A încercat să intre la el, dar a fost oprit de un miliţian, care i-a spus că are dispoziţie de la locotentul Istrate să nu dea voie la nimeni.

După un schimb dur de cuvinte, uşa a fost deschisă. Pe ciment zăcea tânărul Ionescu Romică, într-un lac de sânge. A fost luat de acolo şi internat în infirmerie, unde i s-a dat imediat asistenţa medicală, din dispoziţia colonelului Sin. Din cauza pierderii de sânge şi a leziunilor produse de nenumăratele lovituri suferite pe tot corpul, a fost cu greu salvat. Dar urmele adânci au rămas.

(Cicerone Ionițoiu - Morminte fără cruce. Morminte fără cruce. Contribuţii la cronica rezistenţei româneşti împotriva dictaturii. Vol. III)