Moldova trebuia cucerită de comunism prima, în vederea apropierii ei imediate de Moscova, pentru asta fiind prevăzute măsuri speciale de descurajare. Toţi adversarii activi ai comunismului au fost strânşi la Suceava, unde era cea mai mare închisoare din Moldova (cum am spus, moştenire cu care ne-a blagoslovit civilizaţia habsburgică).

După ce s-a făcut ziuă, plantonul de drept comun de pe culoara deschis usa sub pretext că voia să ia tineta de apă si ne-a comunicat foarte speriat: „Pe unul dintre ai dumneavoastră, atâta l-au bătut de o lună încoace si n-au scos nimic de la el, încât acum ăstia l-au băgat la etuva care se vede de pe geamul din această celulă”.

În momentul când am auzit de la planton numele victimei, pe care cei din celulă nu o cunosteau, parcă cineva mi-a înfipt un cutit în inimă si, fără să-mi dau seama, am strigat: Gioga!

Într-o zi, Ţurcanu ne anunţă din nou:

-Măi bandiţilor, vedeţi că vă aduc aici pe unul din vitejii voştri legionari. Un macedonean verde. Să nu cumva să suflaţi o vorbă despre ce se întâmplă aici!

Gioga este un student aromân mic de statură, solid, plin de energie şi mereu cu zâmbetul pe buze. Este un foarte bun camarad, modest şi generos. Nu găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru portretul lui. Ce pot spune mai mult despre inima şi caracterul lui decât a spus Ion Ioanid în “Închisoarea noastră cea de toate zilele”: Gioga? – “un băiat cu inimă de aur”! Gioga este unul dintre tinerii români care au avut destinul tragic de a trece prin infernul de la Piteşti.

"Parizianu Gheorghe. Gioga, cum i se spunea, fusese student la Medicină când îl arestaseră. Era macedonean. Plin de energie şi entuziast, avea o inimă de aur."

Examinând pe toate fețele și ipoteza unei evadări din chiar incinta lagărului, am sfârșit prin a o șterge de pe lista posibilităților, riscurile fiind enorme, iar șansele de reușită aproape inexistente. (...)

Ce-ar fi, ne-am zis, să încercăm să ne continuăm evadarea mergând spre sud și să trecem frontiera în Bulgaria? Într-acolo chiar că nu vom fi căutați! (...)

Într-o vară mi-am scurtat șederea la mare¹ și, cu banii pe care îi mai aveam, mi-am luat un ”bilet-circuit”, valabil pe calea ferată și autobuzele RATA, cu care am circulat timp de zece zile prin țară. Doream de mult să-mi revăd niște prieteni răspândiți prin diferite localități.