Ultimele zile de martiriu ale părintelui Haralambie
Operat de două ori, înspăimântător de slab, abia umblând, abia vorbind, mai toată ziua culcat şi acoperit cu pătura, cufundat în rugăciuni, părintele Haralambie [Vasilache] aşteaptă moartea1. Află însă mijlocul şi tăria de a ne vorbi uneori, câte puţin. Monah ce se afla, întâmpina sfârşitul cu seninătate dar nu fără griji: ca omul cuminte care se găteşte de drum lung şi cunoaşte că nu-i de râs, că e bine să chibzuieşti din vreme la toate, să faci cuvenitele pregătiri şi să te echipezi cugetând că e mai bine să prisosească decât să lipsească.
Îmi dăruieşte şi mie câtva timp şi privindu-l, grăindu-i, mă copleşeşte convingerea că suferinţele au sens, că viaţa toată nu se poate să nu aibă sens. (…)
Părintelui Haralambie – ca unui sfânt – cutez să-i împărtăşesc – e primul – cele două vise avute la Jilava cu un an şi jumate înainte, în celula douăzeci şi cinci. (…)
Părintele Haralambie mă ascultă cu atenţie, nu surâde, nu tresare. Apoi se pronunţă: nu crede că visele ori arătările sunt suspecte. Dimpotrivă, mă fericeşte. Îmi cere însă multă discreţie şi smerită stăpânire de sine. Şi mai ales – e greu de priceput, zice, totuşi mă roagă să fac un efort – să le iau drept fireşti, drept ceva neexceptional, care să nu mă scoată din făgaşul cât se poate de comun al vieţii de obşte. Un gând bun din partea mamei, aşa ca o salutare: Iar mila Domnului e bogată; când trece, se întâmplă ca poala hainei Lui să atingă pe te miri cine.
Facem şi planuri de viitor, părintele – ca orice muribund autentic – fiind sută-n sută convins că are să moară şi tot sută-n sută încredinţat că va trăi.
Dar nu mai trec decât puţine zile şi se produce o hemoragie puternică. Îl doboară. Medicul deţinut, chemat cu stăruinţă, sosit cu greu, dă din cap. Şeful camerei îl înfăşoară pe părintele Haralambie în pătură, iar eu îl duc, împreună cu alt deţinut, până la uşa celulei de unde, noi stând cu faţa la perete şi braţele peste ochi, plantoanele – ridicându-l de pe jos – îl cară la infirmerie.
Am aflat mai târziu că a murit a doua zi.
(Pr. Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii, Editura Polirom, Iași, 2008, pp. 183-184, 187-188)
1. Acțiunea are loc la închisoarea Gherla. În jurnalul său părintele Nicolae plasează acțiunea ca având loc în jurul lunii mai, anul 1963, ceea ce este eronat căci părintele Haralambie avea să moară la data de 23 noiembrie 1962, deci cu un an mai devreme, respectiv iarna, nu primăvara.
iunie 8, 2013 @ 4:59 pm
A murit datorită comuniştilor, datorită aşa zişilor prieteni care l-au trădat. A fost mărturisitor a lui Hristos, a suferit toate chinurile închisorilor comuniste ca şi ceilalţi preoţi care au făcut închisoare şi au murit în închisorile comuniste. Nişte nenorociţi de inşi comunişti, care i-au bătut, schiungiuit, omorât.Vor muri şi ei în chinuri groaznice. Inşi care nu judecă, mint, joacă teatru, pârăsc, îi baga pe alţii în închisori, îi înşeală, îi maltratează, îi tâlhăresc, îi hărțuiesc, îi prăduiesc, îi omoară. Ăştia toţi, care au făcut atâta rău semenilor, mai devreme sau mai târziu îşi primesc plata, pedeapsa. Toţi torționarii din închisorile comuniste şi-au primit plata, funcţie de vârstă. Aşa şi cei după 1989 îşi vor primi plata. AVEŢI TOŢI RĂBDARE. ACUM TRECEŢI PRINTR-O ILUZIE, VI SE PARE CĂ SUNTEŢI BOGAŢI DE PE URMĂ ALTORA ÎNŞELAŢI, DIN MUNCA NECINSTITĂ ŞI CĂ AŞA VEŢI TRĂI PÂNĂ LA ADÂNCI BĂTRÂNEŢI. VĂ ÎNŞELAŢI GROAZNIC. TOŢI VEŢI PLĂTI PENTRU ORICE FAPTĂ MAI MICĂ SAU MAI MARE FĂCUTĂ ÎMPOTRIVA FRAŢILOR, PĂRINŢILOR, PRIETENILOR, A TUTUROR SEMENILOR CĂRORA LE-AŢI FĂCUT RĂU….LUAŢI EXEMPLU DE LA SECHELARIU ŞI MULŢI ALŢII CA EL.
noiembrie 13, 2013 @ 4:38 pm
Părintele Haralambie Vasilache a murit ca un martir în închisorile comuniste, trădat de pretenii lui. El a fost omorât pur şi simplu de un medic beat, care l-a operat, medic nevrednic, care a rostit degeaba jurământul lui Hipocrate, la terminarea facultăţii de medicină. Toţi care au fost închişi cu el şi fratele lui Vasile Vasilache şi care au supravieţuit, cât au fost în viaţă, nu au vrut sau nu au putut să recunoască că în acele închisori comuniste, a fost şi Haralambie cu fratele lui Vasile. Comuniştii de pe atunci, dar şi cei de acum care scriu continuu despre aceşti martiti din imaginile de mai sus, nici acum nu sunt documentaţi sau nu vor să fie recunoscuţi ca martiri şi aceşti doi fraţi. De ce nimeni nu ştie. Cine comandă aceste atrocităţi, tot cei care le-au comandat atunci ? După cum nu se doreşte recunoaşterea părintelui Haralambie Vasilache ca fost stareţ la mănăstirea Cernica, chiar dacă a fost o perioadă mai scurtă. La fel şi cu părintele Vasile Vasilache care a fost stareţ la mănăstirea Antim câţiva ani şi care a găzduit „Rugul Aprins” la mănăstirea Antim, pe când era stareţ. Ai noştrii români ştiu să şteargă perioade din viaţa, istoria unor oameni, dar şi a unor mănăstiri. Ceva groaznic, înfiorător. Trebuie să scriem istoria aşa cum este ea şi nu cum vor anumiţi inşi, care scriu de mântuială pagini în şir, de multe ori neadevărate. Mai potoliţi-vă inşilor, vreţi să luaţi bani grei numai pe minciuni şi ciuntiţi istoria ???!!!
noiembrie 16, 2013 @ 9:15 am
Doamne ajută, Georgeta!
În perioada următoare vom crea câte o secțiune și pentru părintele Vasile Vasilache și pentru maica Nicodema Vasilache.
N-am înțeles ce ai vrut să spui prin ideea că ”Comuniştii de pe atunci, dar şi cei de acum care scriu continuu despre aceşti martiti din imaginile de mai sus, nici acum nu sunt documentaţi sau nu vor să fie recunoscuţi ca martiri şi aceşti doi fraţi.”
Care ar fi acești comuniști de care vorbești?
Apoi, ”de ce nimeni nu ştie?”… despre acești martiri. Știu cei care sunt interesați. Cei neiteresați știu de viața mondenă… de alte lucruri.
Fiecare, după ce-l trage sufletul. Dar slavă Domnului, astăzi se pot afla foarte multe atâta timp cât există bună întenție în acest sens.
Spre exemplu, unul din scopurile acestui demers, este de a ne și (re)cunoaște istoria recentă.