În această perioadă Valeriu stabileşte o legătură sufletească strânsă cu trei prieteni apropiaţi. Stau o vreme în aceeaşi celulă, se mărturisesc unii altora. Îşi ţin sufletele deschise unul către altul. Năzuiesc împreună. Se roagă împreună. Totul le este de obşte. Această comunitate restrânsă era ideală, dar nu lipsită de ispite şi frământări. Forme subtile de mândrie ori de invidie tulburau sufletele.

Se întâmpla adesea să simţim unul faţă de altul porniri rele pentru un cuvânt nepotrivit, pentru o vorbă ce părea în plus, pentru un gest pripit, pentru o dorinţă ce părea exagerată.

Datorită înfometării, adesea se iscau în celulă discuţii neplăcute la alegerea turtoiului iar Valeriu, ştiind acest lucru, înfrânându-se şi smerindu-se, se aşeza cel din urmă, adică primea turtoiul cel mai mic.

Notă: Iată un episod elocvent despre ispitele apărute în temnițe din pricina condițiilor subumane de trai, menite să extermine "bandiții mistici". Aceste ispite cauzate de epuizarea răbdării roase de prea mult chin, îî determina pe mărturisitori să ajungă chiar la ură de semeni sau mai rău, la nebunie.

"Ispita din stînga, o ştim cu toţii: e a patimilor, a viciului, a răului. Dar se mai află şi una din dreapta, e mai surprinzătoare, provine din virtuţi şi calităţi, din dorinţa de a face binele." (Pr. Nicolae Steinhardt)

Dialog cu Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa despre ispita martirajului:

- Care au fost roadele rugăciunii acolo, în inchisoare?

O problemă care a costat multe vieti a fost fumatul. Pentru un „chistoc” – în limbaj de fumători – aruncat intentionat de un paznic si ridicat de un detinut, s-a ajuns deseori la represalii fatale.