La Suceava, ancheta nu se făcea ziua, ca să nu se audă de afară vaietele de durere. Se făcea numai noaptea, de cum se însera si până la ziuă. În cinci luni, cât am fost anchetat, cei doi călăi care m-au torturat miroseau mereu a băutură.

Instrumentele de tortură erau: vâna de bou, cravasa, biciul si ciomagul.

Torturile erau bine dozate si incetau in momentul in care detinutul era pe punctul de a muri. Ele erau variate: bataie, infometare, obligatia de a sta intr-o pozitie fixa 17 ore pe zi – picioarele intinse orizontal, mainile pe ganunchi si bustul la 90 de grade – la cea mai mica miscare supraveghetorul intervenind cu bata; erau fortati sa bea urina, sa manance mizeriile din tineta unde isi faceau necesitatile; siliti sa bea apa cu multa sare si lasati apoi sa se usuce de sete, si multe altele, inventate de mintea bolnava a tortionarilor.

S-au practicat toate sistemele de tortură. În prima perioadă, un grup de tineri deznădăjduiţi s-au aruncat cu mâinile şi capetele în ferestre, cu intenţia de a se sinucide, dar n-au reuşit să moară.

După ce au fost vindecaţi de rănile căpătate au intrat în „tură”. Majoritatea au intrat de mai multe ori în tură, căci se dovediseră încă „nesinceri”. În „tură” fiecare rezista după capacitatea sa, dar la o tortură nelimitată şi necontenită nimeni nu poate rezista la infinit.

Ţurcanu părăsise între timp încăperea. Operaţiunea fusese declanşată, în aceeaşi zi, înmai multe camere, toate la subsol, şi-i urmărea desfăşurarea. Comanda era acum la Mărtinuş. Prima lui precizare:

"Atenţie, bandiţi! Să ţineţi bine minte! Reeducarea; ca şidemascarea, sunt iniţiative ale noastre, ale deţinuţilor. Administraţia închisorii nu are niciun amestec. Să nu care cumva să încercaţi a o implica. Cine încearcă va plăti cu viaţa!"

Pe parcurs s-a ajuns la o nebunie colectivă, cu forme tot mai groteşti. Iată o scenă:

Ţurcanu se află în faţa unui grup de multă vreme îngrozit şi desfigurat sufleteşte şi toţi tremură electrizaţi, posedaţi, îngroziţi. Nimeni nu îndrăzneşte să gândească decât “pe linia Ţurcanu”.

În afară de tortura fizică cauzată de poziţia pe care trebuia să o respecţi, era şi o alta, mai groaznică, aceea de a asista la torturile altora. Această tortură psihică cred că a dus la prăbuşirea unui număr mult mai mare de oameni decât tortura fizică.

Tortura a durat zi şi noapte fără întrerupere. Fără somn. Fără odihnă sau refacere cât de mică. Ne treceau de la o tortură la alta imediat ce observau că la una din ele erai epuizat şi nu mai reacţionai. Nu exista nici o scăpare, nici o sustragere.

Se introduseseră noi genuri de torturi din ce în ce mai diabolice.

Printre altele, trebuia să facem genoflexiuni cu mâinile ridicate. La început cu zecile, apoi cu sutele şi chiar cu miile.

Dimineaţa, cum suna deşteptarea, trebuia să sărim prin pantaloni direct în bocanci. Cred că aveam cel mult 10 secunde pentru aceasta...

După care, înainte ca plantonul să ne poată lovi, să fim cu mâna pe cârpă (pe care noi o lăsam de cu seară la îndemână) şi începeam frecatul mozaicului în cerc, unul după altul, toţi cei izolaţi.

Frecatul se făcea în genunchi, iar în mod ritmic cu o mână frecam mozaicul, iar cu cealaltă făcută pumn trebuia să lovim pe cel din faţa noastră. Aşa aşteptam venirea terciului de dimineaţă.

Pe noi, cei cinci, ne ţineau într-un colţ al camerei lângă uşă. Această porţiune a camerei a fost botezată de Țurcanu "Mocirla".

Eram socotiti porci, deoarece nu eram "sinceri" şi "corecţi". Am fost obligaţi să vorbim ca porcii cu "grohogroho".

Noi, cei din "mocirlă" , eram obligaţi să primim mâncarea stând într-un singur picior şi cu o mână ridicată în sus. Ciorba fierbinte o primeam în gamelă pe palma goală şi plină de răni provenite din opărituri.

Credinţa în Dumnezeu şi religia creştină era ţinta loviturilor în închisoarea Piteşti. Aici trebuia să se producă fisura !

Îmi este groază să repet blasfemiile aduse la adresa Sfintei Fecioare Maria şi a lui Iisus Hristos.

Noaptea avea chinurile ei specifice. Dormitul cu faţa în sus şi cu mâinile pe pătură era supravegheat de un planton, care urmărea orice răsucire şi orice mişcare din poziţia impusă. Cea mai mică răsucire se sancţiona pe loc de către planton cu lovituri crâncene de bâtă.