vezi galerie foto (5 foto)
Nicolae Purcărea
"Principiul în care am fost noi crescuți a fost să fim în linia creştină, nu paraleli cu ea: rugăciunea şi poezia ne-au fost nouă flacără!"
  • 13 Decembrie 1923
  • Brașov
  • contabil
  • 20 ani
  • Brașov, Văcărești, Piteşti, Poarta Albă, Caracal, Craiova, Peninsula (Valea Neagră), Jilava, Gherla, Codlea, Culmea, Grind, Galaţi, Aiud, Lățești
  • 25 Septembrie 2015
    • Țara mea de basm. Rostuirea artei populare
    • Urlă haita... Pitești, Canal, Gherla, Jilava, Aiud

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

M-am născut la data de 13 decembrie 1923, în Braşov, fiul lui Nicolae şi Maria.

Tatăl meu a fost birjar, iar mama casnică. Am fost doi fraţi. Şcoala primară am efectuat-o la Braşov, apoi am urmat patru clase la Liceul Andrei Şaguna, după care am trecut la Liceul Comercial din Braşov, unde am devenit bacalaureat în toamna anului 1944.

Părea a fi o seară ca oricare alta când lucrurile au scăpat de sub control și întâlnirea cu un domn a cărui vârstă n-aș fi putut nici măcar a o presupune ne-a răpit printr-un ciudat vârtej, ca o mașină a timpului pe care n-o stăpânești și căreia nu-i cunoști comenzile. Un domn în vârstă invitat de noi să ne deschidă o ferestruică, la fel ca în Windows, spre ceva ce, din pricini incerte, ne scăpase! Sau poate era un subiect prea delicat pentru prezentul nostru, mult prea ocupat cu altele.

Sunt tineri care habar nu au ce s-a întâmplat. Am rezistat cât am putut,
cum am putut, fără să ne batem cu pumnul în piept.
Asta le spun eu la tineri – nu vă mai bateţi cu pumnul în piept
până nu încasaţi două la fund de la Securitate,
după aceea să vorbiţi, să dea Dumnezeu să nu mai fie nevoie!

Primele arestări

Terminasem clasa a şaptea, eram la începutul clasei a opta când m‑au arestat. Am venit acasă, am învăţat câte ceva şi m‑am prezentat la şcoală. Dar tocmai atunci s‑a întâmplat ceva, cu 23 august ’44, cu schimbarea. M‑am îngrozit puţin, pentru că eu ştiam ce înseamnă comunismul.

E scheian vechi badea Nae şi e cunoscut foarte de braşovenii adevăraţi. E verde precum bradul ce se-ndoaie, dar nu se frânge, după vorba prietenului său Ion Gavrilă Ogoranu. Am privilegiul de a mă fi născut în oraşul domniei sale de la poalele Tâmpei. Îl ştiam de demult din legendele cu haiduci şi legionari, însă dintr-un soi de sfială şi nevrednicie n-am îndrăznit să-l caut. Camarazii săi de suferinţă, unii încă în viaţă, mi l-au numit: un sfânt şi fratele nostru mai mare. Prieteni, elevi de-ai săi, intelectuali, preoţi, călugări, oameni din străinătate, vrăjmaşii săi chiar şi tot felul de gură cască se vântură într-un nesfârşit pelerinaj să vază şi să auză pe bădia Nae.

Vizitandu-l, întâmplător, în căsuța sa din Șcheii Brașovului, din Strada Pe Tocile, am rămas fermecați de frumosul românesc pe care Neculaie Purcărea l-a strâns in jurul său de o viață. Activ, la cei peste optzeci și opt de ani, am avut prilejul să-l urmăm și la Tulcea, unde, in 29 noiembrie 2011 a participat la o expoziție dedicată Zilei Naționale a Romaniei. După expoziție domnul Purcărea a susținut o conferință pentru – în special – elevii de liceu din Tulcea, apoi am urmărit impreună spectacolul intitulat Istoria României în cântece, susținut de corul Acapela Sailors. S-a legat apoi, acolo, un interviu, pe care suntem bucuroși a vi-l prezenta astăzi.

În măsura în care afirmi un lucru, trebuie să ai și trăirea vorbelor tale.

E o încântare să fii înconjurat de atâtea suflete care așteaptă de la tine ceva, așteaptă cuvântul care să aducă bucurie… O să vedeți după aceea și bucuriile care vă așteaptă pe drum, pentru că orice drum din acesta este un drum spinos și greu, dar este plin de bucurii.

Nu e nevoie decât să-i deschizi poarta sculptată pe care se regăsesc motive decorative străvechi, precum rozeta, colţul de lup, zig-zagul, vârtejul sau “soarele de dimineaţă”, frânghia sau simbolul şarpelui, pentru a face trecerea într-o lume a tradiţiilor străvechi plină de însemnătate, pe care d-nul Neculae Purcărea a vrut s-o însemneze şi pe fiecare piesă de mobilier sau obiect decorativ din casa în care trăieşte. E ca şi când întri brusc în alt univers, încât te simţi privilegiat să fii acolo, ştiind că fiecare obiect din casă are povestea lui.

Ne-am întâlnit cu ocazia înmormântării lui Gili Ioanid, în vara anului 1992, care a strâns de pe meleagurile țării multă lume venită să-l petreacă pe ultimul drum.

Te-ai apropiat de mine și m-ai întrebat sfios:

- Mă mai cunoști? eu sunt Nicu Purcărea!

În ziua de 29 mai 1956, când urma să fiu pus în libertate, cu bagajul făcut, așteptam să fiu scos din cameră. Îmi luasem, în prealabil, rămas bun de la cei de care mă despărțeam. Într-adevăr, după deschidere, a venit șeful secției și m-a scos din cameră, conducându-mă într-o încăpere din apropierea porții, unde l-am găsit pe Nicolae Purcărea, cu care stătusem înainte în aceeași cameră. Era student la Academia comercială din Brașov, un băiat tăcut și foarte serios, bun la suflet, gata oricând să facă bine celor din jur, participând la necazurile tuturor. M-am bucurat mult că am avut norocul să mă eliberez odată cu el.

(Aristide Lefa - Fericiți cei ce plâng, Editura Eminescu, București, 1998. p. 148)

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Noi l-am întâlnit pe Hristos viu și adevărat în vârful foamei, al setei, al frigului, al singurătății și al terorii de nedescris." Aspazia Oțel-Petrescu

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori