Părintele Constantin s-a născut într-un sat de lângă Galaţi, într-o familie necăjită de ţărani. A rămas orfan de mic şi a fost crescut de bunica sa, o femeie foarte săracă dar credincioasă, care i-a sădit din pruncie în suflet dragostea de Biserică. Pronia lui Dumnezeu l-a purtat pe tânărul Constantin prin aspre încercări – sărăcie, lipsuri, muncă istovitoare pentru a se întreţine – până a ajuns să termine Seminarul şi apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti.

La 9 octombrie 1954, părintele Constantin Sârbu era condamnat prin Sentinţa nr. 2168 a Tribunalului Militar Bucureşti, la 8 ani închisoare şi 3 ani interdicţie corecţională, pentru “uneltire contra ordinii sociale”, prevăzut şi pedepsit de art. 209, punctul 4 şi delictul de “deţinere şi necedare către RPR a valutei”, prevăzută şi pedepsită de articolele 1, 2, 3, 5 şi 14 din Legea nr. 284/1947, alături de

În arhivele fostei Securităţi, în dosarul de urmărire al preotului Constantin Sârbu - inventariat la cota I258316, vol. II - la filele 40-49, se află un Memoriu scris de mână de Părintele Sârbu, în septembrie 1962, la Viișoara- domiciliul său forţat din Bărăgan - și adresat Patriarhului Iustinian. Interceptat „la timp”, documentul nu a mai ajuns la destinaţie, ci a intrat în „fondul operativ” al Securităţii.

Memoriu - Spovedanie

În mai 1963 am fost eliberat din închisoarea Aiud, după 15 ani de detenţie și adus direct la Viișoara, lângă comuna Mărculești -  Slobozia,  un sat de exilaţi bănăţeni, cu casele zidite din lut, cu curţi frumoase, pomi roditori îngrădini și străzi largi, bine îngrijite, deși când ploua, pământul se înmuia și se făcea o mocirlă care ajungea până la genunchi. Acolo  fusese un  câmp  de  mazăre,  un  câmp  imens de Bărăgan.

„Pe data de 1 iunie 1964, părintele Constantin Sârbu a ajuns cu greu în strada Sapienţei nr. 5, a intrat în curtea plină cu bălării, aşezându-se pe o buturugă pentru a se odihni şi pentru a privi locaşul de închinare ce i-a fost încredinţat.

Primul om care i-a ieşit în cale, care a intrat după el pe poarta acestui Aşezământ a fost doamna Matilda (Cocuţa) Mircea. Ea a fost aleasă şi trimisă de Dumnezeu părintelui Constantin, în urma rugăciunilor Sfinţiei Sale, pentru a-i fi ajutor indispensabil în cel mai greu moment - începutul.

După ce a terminat construirea bisericii, în anii aceia grei de după război, în 1954, Părintele a fost arestat. Spunea:

- M-au ars cu fierul roșu la tălpi, mi-au smuls barba, m-au bătut, dar le-am zis: „Puteţi să mă chinuiţi cât vreţi, dar nu mă lepăd de Hristos!”.

Odată, povestind despre închisoare, a spus:

Lumina din biserica Sapienţei trebuia stinsă. Trebuia bătut păstorul ca să se risipească oile. Dar cum se putea proceda fără a face vâlvă?…

Securitatea ştia că părintele suferă de ulcer duodenal şi, „din grijă pentru sănătatea şi viaţa preotului Constantin Sârbu”, îl obligă să se interneze în spital pentru operaţie, deşi nu era nici o nevoie. Este ameninţat că dacă nu se operează va fi arestat. Are dreptul să-şi aleagă spitalul, dar medicul chirurg va fi adus de ei.