Părintele Cleopa este un cioban vânjos, aspru, care a crescut în mănăstire şi a ajuns cea mai respectată figură a ascetismului şi spiritualităţii ortodoxe. Nimeni nu-i este asemenea. Cu o minte strălucită, cu o memorie fabuloasă, cu un suflet uriaş, cu un dar deosebit al vorbirii, acest cioban a devenit o sinteză vie a tuturor Sfinţilor şi Părinţilor răsăriteni.

Pânã în primãvara anului 1952, Mãnãstirea Slatina a înflorit mult, numãrându-se printre cele mai organizate mãnãstiri din tara noastrã. Acum avea peste 80 de vietuitori, dintre care 60 erau tineri. Credinciosii veneau în sãrbãtori sã asculte sfintele slujbe si predica Pãrintelui Cleopa, care misca inimile tuturor. Astfel toate se desfãsurau în pace si cu bunã rânduialã. Însã Pãrintele Cleopa spunea în tainã cãtre ucenicii sãi:

''Eu sunt numai cu trupul aici la Slatina, dar cu sufletul sunt tot acolo la Sihãstria, unde m-am cãlugãrit si am trãit atâtia ani''.

Pãrintele Cleopa a fost un om al rãbdãrii si alîndelungii-rãbdãri în toatã viata sa.

Cãci numai prin rãbdare, statornicie si rugãciune a reusit sã creascã atâtea suflete pentru Hristos si a povãtuit ani de zile mãnãstirile încredintate lui.

Spunea bãtrânul:

''Odatã am fost arestat de securitate la Mãnãstirea Slatina si apoi dus la Fãlticeni. Aici am fost bãtut si bãgat într-un beci în care ardeau câteva sute de becuri. Toti care intrau acolo, ieseau aproape nebuni. M-au bãgat si pe mine, ca sã-mi pierd mintile. Nu mai vedeam cu ochii si nu mai puteam de cãldurã. Atunci mi-am coborât mintea în inimã cu rugãciunea lui Iisus.

Dupã o orã m-au scos si s-au mirat toti cã încã mai vorbeam si mergeam fãrã sã mã tinã nimeni''.

(Arhim. Ioanichie Balan - Viaţa părintelui Cleopa Ilie)