Cea mai cunoscuta personalitate duhovniceasca din spatiul spiritual muresean este Parintele Arhimandrit Ioan Iovan de la Manastirea Recea. Am spus "de la Recea", pentru ca aici isi incununeaza venerabilul duhovnic misiunea, dupa o lunga perioada de necazuri si bucurii, de incercari si biruinte, daca ar fi sa pomenim doar faptul ca a facut parte din pleiada preotilor chinuiti in inchisorile comuniste pentru credinta lor.

Am creionat, anterior, viata Parintelui Ioan Iovan, folosindu-ma de biografia ce i-a facut-o Maica Stareta Cristina si din relatarile pe care le-am auzit eu insumi. Iata ca de data aceasta am la indemana si dosarul de cercetare penala pe care l-a intocmit organul de represiune comunist, atunci cand a fost intemnitat. Darzenia si statornicia l-au insotit pe Parintele loan in toate imprejurarile, inclusiv in timpul anchetei. Voi scoate in relief cateva episoade.

Parintele Ioan Iovan a facut misiune si in temnita. A slujit, a impartasit, a invatat, a mangaiat si a ajutat. Un lucru poate ca nu-l banuia parintele: acela ca informatorii ii monitorizau toate actiunile si-l turnau. Avea parintele Ioan prieteni si printre militienii ce-l pazeau. Acestia ii faceau mici servicii, crezand ca sunt strict confidentiale. Informatorii insa inregistrau toate aceste amanunte si le transmiteau mai departe.

Constient cã istoria neamului trebuie rescrisã asa cum a fost pentru cunoasterea adevãrului, pãrintele Ioan a acceptat, nu fãrã retinere, sã conversãm despre anii grei de dictaturã comunistã si suferintã, uneori confesându-se în starea de emotie a celui care retrãieste drama unei existente curemurãtoare, a calvarului din temnitele si lagãrele de exterminare a fruntasilor natiunii române care se împotriveau instaurãrii în România a structurilor comunismului de import si care mai apoi s-a manifestat cu o perfidie si o violentã ce au întrecut si cele mai sumbre previziuni.

Arestat in urma unei inscenari grosolane, acuzat de instigare la terorism si condamnat la munca silnica pe viata, parintele Ioan a suit, pas cu pas, drumul crucii sale: Galati, Jilava, Vacaresti, Gherla, Bacau, Aiud. Inchis la Galati, intr-o celula fara geam si fara soba, a trecut printr-o ancheta crancena, care i-a declansat un TBC ganglionar, in timp ce - din cauza frigului si a mizeriei - mainile ii crapasera atat de tare, incat isi vedea prin ranile deschise falangele degetelor.

Calm si linistit ca o apa adanca, parintele povesteste lucruri cumplite ce par a fi fost traite de altcineva: mortii scosi din celula ca niste baloturi de paie; cele 70 de lovituri cu ranga administrate aviatorului Dumitru Cucu; preotul Mircea din Liteni, care a murit auzind ca sotia a divortat de el; detinutul politic de la Jilava lasat special de catre gardieni sa sape o galerie pentru a-l prinde apoi in momentul evadarii si a-l impusca.

Inchisoarea te invata multe, implinind lucruri pe care nici cu gandul nu gandeai ca ar fi posibile. In celulele prigoanei comuniste, detinutii scriau pe talpa bocancului, faceau picturi pe gamela, scriau poezii pe bucati de carpa, impleteau din resturi de flanea paltoane si scurteici calduroase, tineau prelegeri savante, uimind auditoriul cu stiinta lor.

Parintele Ioan Iovan are multe sa povesteasca: cum a fost salvat miraculos de mai multe ori de la moarte; cum un taran simplu din Baia a murit dupa Sfanta Impartasanie, zicand ca un adevarat marturisitor al lui Hristos: "Te rog, parinte, sa spui acasa ca am murit crestineste, ca un bun roman." A indurat, fara sa carteasca, toate suferintele, dar a avut forta sa strige la proces: "Poporul roman nu e ateu... Dumnezeu nu ne indeamna sa dam Cezarului ateu ce e al Cezarului".

Alt cunoscut, dar din libertate, de la mănăstirea Sâmbăta din Făgăraş, era părintele Ioan de la Vladimireştii Tecuciului. Când îl cunoscusem eu purta numele din studenţie, Silviu Iovan. Fusesem contemporani şi la Sibiu, dânsul învăţa pe arunci la Academia Teologică Andreiană, dar ne-am întâlnit în cadrul F.O.R.S.-ului (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească), fie la şedinţele de la Universitate, fie la cele ţinutela Academia lor, unde în timpul Postului Mare ţineau meditaţii şi vecernii la paraclisul din incintă, pictat cu acelaşi talent de Octav Smighelschi, pictorul care a împodobit şi Catedrala Mitropolitană. Intrând în viaţa monahală, a primit numele de Ioan, traducerea în calendarul românesc a sârbescului Iovan.

După alte două-trei luni, din nou am fost adunaţi, noi cei de la Zarcă, într-o cameră mare.

Colonelul Crăciun cu suita lui au luat loc la o masă pe scenă. Toţi au luat loc pe scaune, în afară de colonel care a rămas în picioare.

Întâi ne-a privit - parcă analizându-ne pe fiecare în parte.