Am ajuns la Târgu-Ocna în primăvara anului 1950, printr-o minunea Maicii Domnului.

În 1947, când am fost arestat, eram student în anul 5 la Facultatea de Medicină din Iaşi. Am fost arestat pentru legătura cu grupul de studenţi legionari de la Medicină. În toamna lui 1949 am ajuns la Piteşti, unde am intrat în focurile reeducării. În prima zi bătaia a durat de la şapte şi jumătate dimineaţa până la amiază. Au urmat apoi altele. Mă rugam permanent lui Dumnezeu. O singură noapte nu m-am rugat şi îmi reproşez asta toată viaţa; dacă nu mă rugam mai mult mă prăbuşeam total. Şi în bătăi, tot timpul mă rugam ”Doamne, scoate-mă de aici şi toată viaţa o pun la picioarele Tale!”. Şi m-a scăpat.

Prin toamna anului 1955, la o regrupare a deţinuţilor făcută de administraţia închisorii, în celula unde stăteam a venit un bărbat tânăr, frumos, ai cărui ochi exprimau blândeţe deosebită şi o aleasă bunătate. De statură înaltă, tânărul domn s-a apropiat şi, întinzându-mi mâna, mi-a spus că este Mihai Lungeanu, din Iaşi -   student la Medicină, în anul V, când fusese arestat prima dată, în august 1947. Era la a doua condamnare. Imediat, între noi s-a legat o prietenie dintre acelea care sunt binecuvântate cu darul de a nu se sfârşi niciodată, nici chiar dincolo de mormânt.