Intr-o dimineaţă, pe la începutul lui aprilie 1952, a venit plutonierul şi strigă: Ciolacu Nicolae, pune-ţi haina în cap. M-a apucat de gulerul hainei şi m-a dus printr-un coridor. Acolo erau mai mulţi inşi cu hainele în cap, ţinându-se unul de altul. M-am apucat şi eu de haina unuia, dar nu aveam voie să mă uit cine era în faţa mea. După ce s-a completat rândul, ni s-a dat ordin să pornim şi plutonierul l-a apucat pe primul de gulerul hainei. Se mergea încet, pe bâjbâială, că nimeni nu vedea unde păşea, coridorul fiind lung şi neluminat.

Prin 1960-1961, a apărut reeducarea deţinuţilor la Aiud. S-au format prin curţile închisorii mai multe aşa zise cluburi de câte 400 de inşi. Care era procedura: Să te compromiţi şi să te lepezi de legiune. Zilnic se făceau înscrieri la cuvânt. Ieşeau la pupitru şi îşi făceau autobiografia, un fel de demascare, de când erau legionari, ce activitate au dus împotriva  partidului şi după aceea urma să ponegrească tot ce le era mai scump, ca să dea dovadă că şi-au făcut reeducarea din convingere. Începeau cu ponegrirea părinţilor, că au fost nişte ticăloşi şi nemernici, că n-au ştiut să le dea o educaţie bună şi să-i îndrepte spre partidul comunist, care a eliberat ţara de sub jugul burgheziei.

Sima Dimcica şi Puiu Atanasiu nu şi-au revenit din anchilozarea în care au căzut. Nu ştiu ce s-a mai întâmplat cu Puiu Atanasiu, dar ştiu că pentru Sima Dimcica au venit soţia şi fiică-sa la Aiud şi l-au dus acasă în comuna Sinoe. Trenul mergea spre Bucureşti şi de acolo fiecare o lua în altă direcţie, către casa şi familia lui. Pe 3 august am luat trenul spre Tulcea şi la gara Mihai Viteazul am coborât. De la gară până în comuna Sinoe aveam patru kilometri.