Ieromonahul Pimen venise cu un lot mai mare. Sfinţia Sa avea o condamnare de 25 de ani muncă silnică. Printre cei cu care sosise, se mai aflau: ing. Popp, fostul Director General de la "Malaxa" (procesul Popp-Bujoiu), condamnat la muncă silnică pe viaţă; dr. Vasilache - aceeaşi pedeapsă; studentul medicinist Mihai Gheorghiu - 25 de ani muncă silnică; şi alţii. Când l-am văzut pentru prima oară pe părintele Pimen Bărbieru, era foarte slab, mai mult piele şi os. Avusese câteva hemoptizii. Mânca foarte puţin. Am stat în aceeaşi cameră de la etajul I; mă împrietenisem repede cu el, căci firea îi era comunicativă: un om blând şi cu o conversaţie plăcută. Mi-a povestit cum au depus jurământul la mănăstirea lui, la Cetăţeni, cei din organizaţia militară de rezistenţă în munţi a colonelului Arsenescu. Pentru că le-a luat jurământul, a fost condamnat; şi pentru a-i fi adăpostit pe unii membri ai organizaţiei. În urma unui tratament cu antibiotice şi sub îngrijirea doctorului M.A.I. Aurelian Narcea, medicul penitenciarului, s-a pus pe picioare, a prins greutate şi i s-a oprit evoluţia bolii.

(Vasile Cristea - Rugul Aprins. Duhovnicii ortodoxiei sub lespezi. Cap. ”Lotul tuberculoșilor”)

Tot la Aiud era și starețul Pimen de la Schitul Peștera Ialomicioarei, intrat în pușcărie cu un lot din organizația colonelului Arsenescu, acuzat că îi găzduise și îi ajutase. Era mic de statură, cu fața plină și ochi bănuitori, cu o fire puțin comunicativă. Și aici în închisoare, trăia îndeplinind ritualul și comportarea vieții monahale. Își alesese un colț din celulă în care dimineața, la prânz și seara se retrăgea ca să nu poată fi văzut de gardian prin vizetă și se ruga lui Dumnezeu cu credință adâncă.

(Ion Antohe - Răstigniri ascunse în România după Ialta, Editura Albatros, București, 1995, pag. 339)