Într-o noapte fără stele, am fost încărcați în cinci sau șase vagoane de marfă. Destinația era necunoscută.

Cei care făcuseră prizonierat în Rusia erau foarte înspăimântați. În spațiul întins al fostei URSS plin de închisori îi mutau destul de des dintr-o temniță în alta sau dintr-un lagăr de muncă în altul. Și de fiecare dată îi mințeau că vor pleca acasă în România lor dragă.

La Cantonul lui Zamfir, unde aveam sediul, permanent erau vreo 5-6 oameni care făceau de serviciu la orezărie. Adică, se ocupau de alimentarea şi evacuarea apei din parcelele de orez sau repararea digurilor care, roase de apă, se surpau. Unul dintre aceşti oameni, badea Vasile cum îi spuneam noi, era de loc din comuna Mihai Viteazul. Într-o seară, înainte de terminarea lucrului, mi-a cerut învoire pentru a doua zi, până la ora prânzului, pentru că avea o problemă urgentă de rezolvat.

Constantin Dumitru (viitorul părinte Marcu Dumitru) era în celulă cu doctorul Uță, un deținut apreciat atât de frații de suferință, cât și de conducerea închisorii. Pentru aceea, în urma intervențiilor sale medicale în niște situații mai delicate, în semn de recunoștință, directorul închisorii i-a trimis doctorului icre, un aliment greu de găsit în acei ani.

În toamna lui 1945 mulţi deţinuţi de drept comun au fost eliberaţi. Printre ei şi Şaramet, ordonanţa de pe etajul nostru.

Lui Anghel Papacioc, cu care şedeam în celulă, şi mie înfăţişarea noului venit şi maniera de a servi supa sau mâncarea ne-au atras atenţia. Privirea îi era tristă.

Jilava a devenit închisoare de tranzit în 1948, când s-au comandat arestări masive în întreaga ţară. Aici se făcea trierea deţinuţilor şi „depozitarea” lor până la anchete. Director al temniţei era „un găgăuz înalt, negru, ciupit de vărsat”, vestitul Maromet, sub a cărui „domnie” Jilava a cunoscut o vreme de cruntă înfometare şi interminabile bătăi.

În această cameră [acțiunea se petrece la Gherla n.n.] mi-a fost dat să văd cum ticălosul de Țurcanu şi ajutoarele sale au încercat să determine pe tată să-şi bată fiul şi pe fiu să-şi tortureze tatăl. Au adus în cameră un croitor bătrân de 71 de ani. Era un om frumos cu mustăţi albe ca neaua. Apoi au adus pe fiul său. Era şi acesta un bărbat la fel de înalt şi bine făcut, la vreo 30 de ani. I-au pus faţă în faţă, îmboldindu-i să se bată între ei.

Au refuzat. Oricât de mult au fost loviţi din spate cu ciomegele, n-a ridicat nici unul mâna ca să-l lovească pe celălalt. Văzând că această ticăloşie nu reuşeşte, i-au scos afară din cameră pe cei doi. Apoi au adus alt bătrân. Un ţăran frumos îmbrăcat în costum naţional. Parcă ar fi fost Horia, martirul nostru legendar. Au introdus în cameră -apoi- pe copilul său în vârstă de numai 17 ani pentru a fi torturat în faţa tatălui său. M-am cutremurat de această mişelie.

Într-o celulă vecină erau trei deţinuţi. Nici unul nu ştia alfabetul morse si încercările de a intra în legătura cu ei au rămas fără rezultat. Auzeam când raportau dimineaţa şi seara: “Să trăiţi domn’ şef de secţie, camera…, cu trei deţinuţi, e gata de raport”.

Trecuse aproape un an de zile şi într-o zi e chemat miliţianul prin bătăi în uşă: unu' murise. Ordonanţele cu targa ridicară mortul, apoi s-a făcut linişte. Misterul a fost deslegat când cei doi rămaşi au fost mutaţi în alte celule. Atunci s-a aflat că fuseseră un doctor, un muncitor şi un ţăran.

Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos[Dialog între părintele Constantin Crișan și părintele Nicolae Grebenea, la întâlnirea celor doi în închisoare. Părintele Constantin este cel care povestește cum a fost închis și anchetat, iar părintele Nicolae este cel care a consemnat în memoriile sale dialogul n.n.]:

...cum ai căzut si ai ajuns în temnită?

Toamna, colonia Unirea rămăsese deficitară de oameni; multora le expira pedeapsa şi colonia nu-şi putea onora lucrările. Cei 25-30 de inşi transferaţi la Unirea am reuşit să scoatem din impas în două-trei săptămâni camarazii de acolo.

Într-o zi de vineri m-am hotărât să nu mănânc până seara, să postesc. Masa de amiază o primeam la sala de mese iar pe cea de dimineață și pe cea de seară o primeam în celulă. Plutonierul deschidea ușile la celulă dar nu te obliga numaidecât să mergi la masă. Cu mine în celulă mai erau doi din grupul nostru. Le spun lor că eu nu pot merge la masă că mă simt cam rău. Când ei se încolonau pe sală, eu trebuia să fiu lângă Părintele Nicodim Măndița și nu eram. Atunci Părintele întreabă: ”De ce fratele Ionescu nu vine?” Ei îi răspund: ”Nu vine că se simte cam rău”. ”Nu este adevărat - zise Părintele - du-te și-l cheamă să vină numaidecât.”

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Suferinţa, ori de câte ori e îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedeşte că răstignirea nu va fi fost inutilă, că jertfa lui Hristos e roditoare." Pr. Nicolae Aurelian Steinhardt

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori