A doua zi de Crăciun se deschide uşa brusc şi apare directorul Alexandru Dumitrescu încruntat şi cu un ciomag în mână.

Ţurcanu raportează că legionarii au sărit la reeducaţi ca să-i omoare, deoarece vor să se reeduce!

- Care-s bandiitii ăia care nu vor reeducarea? Care-s şefii lor?

Agresaţii au fost 20. Cu toţii eram şefi de grupuri legionare. Agresorii de două-trei ori mai mulţi. Restul s-au retras îngroziţi în fundul camerei.

Atunci Ţurcanu începu să strige câte un nume:

-Banditul cutare! Ieşi în faţă !

De abia târându-se, bunii mei camarazi ieşeau în faţă.

Regret din suflet că nu-mi amintesc nici un nume al scumpilor mei prieteni. Dar nu pot uita clipa când Ţurcanu a tunat numele meu.

Eram în total 5-7 inşi (nu mai ştiu exact). Eu am fost strigat ultimul. Aceştia eram instigatorii.

Directorul Dumitrescu a început să ne lovească cu ciomagul plin de furie, luându-ne pe rând unul câte unul. Reţin că atunci când a ajuns la mine, m-a întrebat cum mă cheamă. Am observat că atunci când m-a privit, figura lui era îngrozită. Cred că eram desfigurat complet, că nu m-a lovit.

A mai spus câteva cuvinte pe care nu le mai reţin exact. Oricum, erau în legătură cu ceea ce nu se spusese la ancheta de la securitate, deci, ăsta era scopul lor primordial la ora respectivă: depistarea tuturor celor ce au mai rămas în libertate.

(Aurel Vișovan - Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)