Închisoarea este situată undeva la marginea oraşului. Zidul exterior se află la o distanţă destul de mare de clădirea închisorii (spre deosebire de celelalte locuri de detenţie din ţară).

Se putea observa că dincolo de zid există un drum şi pe marginea drumului erau casele oamenilor, iar mai spre dreapta se vedea câmp liber.

La începutul Perioadei Piteşti regimul părea blând, doar că mâncarea era extrem de slabă. La limita supravieţuirii.

În celule nu existau tinete pentru necesităţi fiziologice, decât nişte hârdaie mai mici pentru urinat. Pentru cealaltă necesiate fiziologică şi pentru spălat pe faţă eram scoşi de două ori pe zi - o dată dimineaţa şi o dată seara - la toaleta din capătul coridorului, unde există un WC turcesc şi robinete din care curgea apă pentru spălat. Acestor ieşiri din celule li se ziceau Ieşire la program.

Gardienii nu manifestau o vigilenţă deosebită, la program deschideau mai întâi toate uşile iar apoi din capătul coridorului supravegheau strigând: Celula numărul... ieşi la program, şi tot aşa, în continuare până ce termina cu întreg etajul.

Când urma să se închidă uşile, gardianul nu se deranja să mai ia coridorul de la un capăt la celălalt, ci striga la un deţinut care intra în celulă venind de la program: Mă, tu acela, trage zăvorul la celula nr....

Cu această ocazie mai făceam schimburi de informaţii între noi dintr-o celulă în alta. A doua zi, la programul de dimineaţă sau cel de seara, reveneam fiecare în celula noastră doldora de veşti noi de la cei proaspeţi arestaţi sau proaspeţi veniţi la închisoarea Piteşti.

Acest regim a durat câteva luni. După aceea s-a instaurat o stricteţe nemaipomenita, o stricteţe drăceasca.

(Octavian Voinea - Masacrarea studențimii române)