La mulţi ani, dragilor! Astăzi este ziua naţională a României şi am găsit a fi folositor să vorbim despre felul în care ajungem să ne iubim neamul şi ţara. Mai întâi e bine să definim pe cele două:

Iubirea de neam este iubirea pe care o arătăm tuturor celor cărora noi le datorăm din punct de vedere genetic caracteristicile trupului nostru: mama şi tata, bunicii după mamă şi bunicii după tată, străbunicii după mamă şi străbunicii după tată, stră-străbunicii după mamă şi stră-străbunicii după tată şi tot aşa până se completează tot arborele genealogic. Este de fapt iubirea aproapelui, impulsionată de legătură de sânge care curge prin venele noastre.

De când sunt în Biserică am tot urmărit să văd dacă e cineva care să vorbească de iubirea de țară și neam. Foarte rar, și timid, de frică să nu cumva să deranjăm, de frică să nu cădem în penibil, sau poate de frica de a nu fi etichetați ca naționaliști șovini. Puțin creștini și clerici au astăzi o atitudine deschisă pentru a-și arăta iubirea față de România și neamul românesc. Desigur, iubirea de neam nu se trâmbițează, dar se cere propăvăduită.

Se vorbește mult de relația noastră cu Dumnezeu, de Biserică și sfinții ei, dar mai puțin de faptul că îndumnezeirea noastră se face așa cum zice părintele Stăniloae: contextual și nicidecum generic idealist. Mă mântuiesc în neamul meu, în țara mea, în contextul nostru cultural, geografic, climateric, politic, istoric, cu limba noastră, cu obiceiurile noastre... dar toate îndumnezeite, transfigurate de toți înaintașii noștri, nu preluate pline de păgânătăți.

De ce nu-și iubesc tinerii țara astăzi? De ce adulții de azi, tinerii de ieri, nu au cules în tinerețea lor în inimi acest sentiment atât de frumos?

Ar fi mai multe motive, dar eu aș vrea să insist pe două dintre ele.

Maica Domnului cu Sfinții ÎnchisorilorBucurie, fraților!

Astăzi, de sărbătoarea Buneivestiri, împlinim trei ani de existență împreună cu voi. Evlavia față de noii martiri și mărturisitori creștini ne-a adus mai aproape unii de alții. Prietenia pe care o avem față de ei este o punte de înfrățire și între noi. Exemplul lor de viețuire este fermentul care crește în noi iubirea de Dumnezeu, de sfinți și de semeni.

Și pentru că jertfa lor uriașă este de mare folos pentru generațiile de azi și de mâine, are și Dumnezeu un plan de proslăvire a lor pe măsura acestei jertfe.

Acum trei ani spuneam că nu am premeditat apariția acestui proiect duhovnicesc chiar de sărbătoarea Buneivestiri. Tot amânasem în repetate rânduri până am ajuns în ziua bucuriei, în ziua când Dumnezeu s-a întrupat ca să poată rosti mai apoi omenirii cele zece fericiri, printre care și "Fericiți cei prigoniți pentru dreptate, ca a lor este Împărăția Cerurilor."

Și pe măsură ce trece timpul realizăm din ce în ce mai bine că tocmai ziua acestei bucurii s-a dovedit a fi providențială, Dumnezeu lucrând peste știința și neputința noastră. Și ca să vă încredințez că este așa, iată vă aduc acum în atenție o veste apărută încă de la începutul lunii decembrie 2013, dar prea puțin cunoscută: un grup de deputați condus de reputatul profesor academician Dinu C. Giurescu, a depus un proiect de lege privind proclamarea Zilei Naționale a Martirilor români anticomuniști.

Ei bine, ziua propusă pentru cinstirea martirilor anticomuniști, este chiar 25 martie, adică de Bunavestire! Din 365 de zile, câte are un an, a fost propusă chiar această zi, în aceeași zi în care și noi am pornit acest demers pentru cinstirea noilor martiri și mărturisitori.

Însângeratul Crăciun 1989. N-a fost poate altul care să pună alături, la scara unei țări întregi, bucuria cea mai mare cu durerea cea mai teribilă.

Tot ce-am obținut în decursul istoriei noastre a fost scump plătit. Și ieșirea de sub zodia unei dictaturi aberante ne-a costat mult sânge, mai mult decât pe oricare alții. Sângele acesta ne leagă de ei pe vecie. Nu avem dreptul să-i uităm pe cei ce-au mărturisit în acel decembrie primăvăratic în numele nostru! Ei, eroii martiri, nu și-au mai aparținut, ei au fost purtătorii noștrii de cuvânt în fața umanității și ispășitorii noștrii de păcate în fața lui Dumnezeu.

Sfinții închisorilor1. Introducere

A scrie despre martiri și teroare în România este un mare curaj, întrucât nu cred că cineva se pricepe cu adevărat la martiri, iar dacă nu ai trăit nici vremurile de martiraj și teroare, atunci poți fi atins, cu siguranță, de o umbră de impostură [1].

Personal doresc să cunosc adevărul istoric recent al României, care a dat „nor de mărturii” [2] ale credinței creștine şi ale demnităţii umane. Știu că acest nor de martiri poate aduce ploaia Duhului Sfânt peste noi și țara noastră, ca să nu ne uscăm în deșertul uitării, al minciunii și al nesimțirii actuale, în special al nesimțirii intransigente a unor cenzori ideologici, care ne interzic astăzi, să vorbim de propriii martiri, în România martirizată tocmai de stăpânii lor, care răsplătesc cu pensii mari pe torţionari şi sfidează pe cei torţionaţi...!

Să fie oare perioada postdecembristă nu doar o epocă a devalizării economiei şi a tranziţiei năucitoare, care a transformat România într-o rezervaţie naturală a sărăciei în aer liber, fără economie şi fără viitor, sau este şi o continuare subtilă a comunismului reşapat şi integrat global în himera mondializării? Conspiraţia tăcerii, amnistia de iure a torţionarilor, protejarea şi răsplătirea lor generoasă, jefuirea ţării şi umilirea ei etc. fac oare parte componentă din deontologia noii democraţii mondiale? Să fie oare România ţara torţionarilor fericiţi [3], care îşi consumă, fără pic de jenă, pensia uriaşă, pătată cu sânge şi moarte? Iată doar cîteva dileme, pe care ar trebui să le dezbatem civic şi eclesial.

Soborul noilor mucenici ai RusieiPe 10 februarie 2013, ziua Soborului Noilor Martiri şi Mărturisitori ai Rusiei, ÎPS Mitropolitul Ilarion al Volokolamskului, şeful Departamentului de Relaţii Externe Bisericeşti ale Bisericii Ortodoxe Ruse, a prăznuit sfânta liturghie în biserica Maicii Domnului Bucuria celor Necăjiţi, din Moscova.

După slujbă, ÎPS Mitropolitul Ilarion a ţinut o predică, spunând în mod special:

Astăzi pomenim Soborul Noilor Martiri şi Mărturisitori ai Rusiei, toţi cei care au mucenicit în anii prigoanelor împotriva credinţei şi a Bisericii lui Hristos. Este un mare prilej pentru toată Biserica să ne reamintim întâmplările tragice, dar în acelaşi timp să le prăznuim pentru că perioada care a durat în ţara noastră 70 de ani, în timpul secolului XX, a arătat lumii un mare număr de mărturisitori şi noi martiri. Au preferat să moară decât să se lepede de Hristos şi astăzi se roagă pentru noi şi pentru patria noastră în Biserica biruitoare din cer.

Părintele Constantin Galeriu în Piața Universității - 22 decembrie 1989Mântuitorul Hristos a numit Biserica „Stâlp şi temelie a adevărului”. De aceea, una dintre datoriile ei este să mărturisească adevărul despre Dumnezeu şi om. Şi pentru ca adevărul Bisericii să nu fie întunecat de umbrele acestei lumi, unii dintre fiii ei cei mai aleşi şi-au jertfit viaţa.

Secolul al XX-lea a fost străbătut de multe ideologii care i-au persecutat pe creştini. Dintre ele, ideologia comunistă a generat cel mai mare număr de morţi. După căderea regimurilor comuniste din Europa de Est în 1989, au început dezbateri publice referitoare la problematica opresorilor şi a victimelor din timpul comunismului.

În Rusia, unde circa 60.000.000 de oameni au fost ucişi de către regimul comunist, dintre care 70.000 de clerici şi 30.000 de monahi, comunismul nu a fost condamnat de stat, dar Biserica a recunoscut ca sfinţi mai mult de 1.700 de martiri din această perioadă. În ziua de 16 august 2000, Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse a declarat: „Noii mucenici şi mărturisitori ruşi, care prin suferinţe de necrezut şi-au pecetluit devotamentul lor faţă de Sfânta Ortodoxie, s-au asemănat grăuntelui evanghelic, care, murind, a dobândit înviere şi viaţă nouă. Acum din acest grăunte binecuvântat răsare ogorul îmbelşugat al înnoirii duhovniceşti a poporului lui Dumnezeu. Nevoinţa mucenicilor şi a mărturisitorilor a întărit Biserica, devenind temelia ei cea tare (2 Tim. 2, 19)”.

Alexandr Soljeniţîn, autorul „Arhipelagului Gulag” (actul de acuzare la nivel mondial a comunismului), declara că torturile din închisorile româneşti au fost mai grele decât cele din U.R.S.S. Pe 18 decembrie 2006, România, prin Preşedintele ţării, a condamnat oficial comunismul. Raportului care a fost întocmit cu această ocazie i s-au adus, pe bună dreptate, multe critici. Însă, pe lângă cele declarate oficial de către statul român, este firesc ca Biserica să aibă şi altceva de spus despre victimele comunismului.

Monahul Moise IorgovanAcest cuvînt a fost rostit, în rezumat, la lansarea bucureşteană a volumului şi DVD-ului intitulate Să nu ne răzbunaţi! Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia (Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2012), care a avut loc la Sala Rapsodia în seara de 19 mai a. c. şi în cadrul căruia au mai luat cuvîntul monahul Moise (alcătuitorul tulburătorului corpus documentar) şi maestrul Dan Puric (ca de obicei, gazdă exemplară şi complice încăpăţînat al „reacţiunii”). Îl postez aici în forma lui integrală, cu oarecare întîrziere, la sugestia mai multor cititori ai blogului (mai ales că unii dintre cei prezenţi la lansare au răspîndit prin tîrg percepţia lor personală, conform căreia eu mi-aş fi permis „teribilisme” şi „ireverenţiozităţi”, fiind chiar mai antipatic decît mi-am propus să fiu - şi/sau decît sînt de fapt, pentru multele mele păcate). (R. C.)

Înălțarea Domnului”Iată-ne reîntorşi acasă. Aiudul este, de fapt, casa noastră. Aici suntem noi înşine. Sunt convins că va veni o vreme când va constitui un titlu de onoare şi nobleţe naţională când cineva va spune: “Şi tatăl meu a fost la Aiud!”.”1... și iată că astăzi, de praznicul Înălțării Domnului, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește și pomenește pe toți eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român... deci îi sărbătorește implicit și pe eroii credinței care au pătimit în timpul cruntei prigoane comuniste. Și când vorbim despre martirii din timpul golgotei comuniste nu ne gândim doar la cei care au pătimit în temnițele din țară, ci începem cu eroii care au luptat împotriva comunismului în Cel de-al II-a Război Mondial, apoi ne gândim la martirii români basarabeni care au murit în diverse masacre locale precum cel de la Fântâna Albă, apoi pomenim pe cei mulți și neștiuți deportați în lagărele sovietice, precum Vorkuta, Astrahan sau Oranki, apoi îi cinstim pe cei care au murit în temnițele din țară; pe cei uciși în reeducările de la Pitești, Gherla și Canal, pe cei exterminați prin muncă forțată la Canal, Cavnic și Baia Sprie și apoi pe cei lăsați să moară în agonie la Târgu Ocna, Miercurea Ciuc, Aiud, Jilava, Galați ori Sighet, apoi îi comemorăm pe luptătorii anticomuniști din munți, apoi pe țăranii care s-au opus colectivizării și sfârșim cu a-i cinsti pe martirii lui Hristos de la Revoluția din decembrie '89. Un lung șir de martiri, cărora le datorăm tot ce avem mai scump ca oameni: libertatea și identitatea noastră creștină.

Iubiți frați români de pretutindeni, părintele Rafail Noica spunea că ”omul este ceea ce rămâne după Judecata lui Hristos, nu după judecățile oamenilor”. La o scară mult mai mare, adică la cea a nației din care ne tragem cu toții, profesorul și savantul Simion Mehedinți a rostit un adevar pe cât de scurt pe atât de profund: ”un popor valorează atât cât şi-a însuşit din Evanghelie”. Așadar, în perspectiva veșniciei, valoarea unui popor este nici mai mult nici mai puțin decât atât cât l-a reprezentat pe Hristos sub trecerea timpului.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Indiferența e un păcat, indiferența înseamnă egoism și, mai mult decât atâta, indiferența înseamnă pactizarea cu răul, înseamnă promovarea răului, înseamnă lipsa iubirii, înseamnă păcat împotriva iubirii. Să nu se confunde datoria creștinului de a iubi și de a ierta pe cel care-i greștește personal, cu datoria și cu dreptul de a lupta pentru a stăvili răul făcut obștii." Pr. Constantin Voicescu

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori