În închisori, eram aşa de bine păziţi şi aşa de constrânşi încât nu ne puteam gândi decât în sus, pe verticală, la Dumnezeu.

… Şi de obicei omul se roagă cu putere în necazuri. Iar în închisori erau cu adevărat nişte mari necazuri.

Rugăciunile celor din închisori erau primite de Dumnezeu. Am numit aceasta „primire” din par­tea lui Dumnezeu pentru că îi întărea, astfel încât, cu toată mizeria, cu toată răutatea comandată

Am ajuns în dimineaţa zilei de 27 noiembrie [anul 1951, Beciurile securității din Oradea n.n]. Afară cu siguranţă că s-a făcut frig, pentru că în beci a scăzut brusc temperatura şi nu am reuşit să dorm toată noaptea. Dimineaţa, îmi pun pătura pe spate şi încep să mă plimb pe lângă prici. Cinci paşi…întoarcere…, iar cinci paşi şi iar întoarcere…şi tot aşa, ceasuri întregi.

Dumnezeule, Dumnezeule, Maică Preacurată, ajutaţi-mă ! Doamne, nu mă lăsa, ajută-mă să trec şi peste această grea încercare.

Simţeam cum puterile mă părăsesc şi strigam la Dumnezeu cu disperare:

Ajută-mă, Doamne, şi ţine-mă sănătos, să nu-mi pierd minţile asemeni roboţilor care mă torturează. (-N-am reuşit să-i înţeleg -)

Doamne, Iisuse Hrisoase, Tu care ai pătimit pentru întreg neamul omenesc şi pe toţi cei ce s-au căit pentru păcatele lor i-ai iertat, fă ca nici unul din cei ce ne urăsc şi ne prigonesc pe noi să nu pătimească ceva rău, din pricina noastră, la judecata Ta.

Eram patru deținuți într-o celulă, la parter, în penitenciarul de la Aiud. Componența era pr. Iustin Pârvu, moș Cocâlnău, pr. Lungeanu Mihai și eu, Pătrașcu Vasile, venit în celulă după trei zile de izolare (cu regim sever: adică două zile nu mâncai și o zi mâncai, în celule de pedeapsă în frig, în care dormeai pe jos și în luna decembrie!). Revenit în celulă ne-am ridicat în picioare și părintele Iustin Pârvu a dat binecuvântare pentru două acatiste: al Domnului nostru Iisus Hristos și al Bunei Vestiri, pe care le știam toți pe dinafară.

Rămas singur, continui lupta împotriva marelui duşman care este frigul. M-am înfăşurat cu pătura în spate şi mă plimb într-una. Pătura este murdară şi aproape transparentă de veche ce este.

Închisoarea îţi creează condiţii aparte. Celula devine chilie de rugăciune, hrana, prilej de asceză, izolarea, lepădarea de bunurile şi bucuriile vieţii, prilej de trăire în sărăcie, curăţie şi feciorie. Necunoscutul, prilej de încredinţare în purtarea de grijă şi în voia lui Dumnezeu. Ascultarea cere un superior (Duhovnic) căruia să i te supui şi Dumnezeu ne-a oferit şi acest dar prin prezenţa preoţilor. F

Părintele Dimitrie Bejan de vorbă cu un grup de părinți:

Iubite Părinte Dumitru, în numele lui Iisus Hristos şi spre lauda lui Dumnezeu, un grup de părinţi din împrejurimi, vă rugăm să ne daţi câteva cuvinte de folos şi sfaturi duhovniceşti, să ne fie tuturor un îndemn pe calea mântuirii.

In inchisoare rugaciunea era singura hrana, singurul motiv de supravietuire. In inchisori a fost un regim de exterminare, in primul rand cu o foame nemaiintalnita, eram uscati, aschie. M-au bagat, adesea la racitor, unde era moarte sigura.

Trebuie să afirm că cele mai multe discuţii pe care le-am purtat despre rugăciune şi care au pus temelia vieţii mele spirituale au avut loc în închisoare.