vezi galerie foto (2 foto)
Pr. Sinesie Ioja
  • 23 Aprilie 1916
  • Neagra, Arad
  • preot
  • 10 ani
  • Arad, Timişoara, Târgu Ocna, Baia Sprie, Jilava, Văcăreşti
  • 03 August 1958

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Părintele Sinesie Ioja în arestIoja Sinesie s-a nascut la 23 aprilie 1916, în familia preotului Romul Ioja din comuna Neagra, judetul Arad. Clasele primare le-a urmat în localitatea natala, apoi pe cele gimnaziale la Brad, judetul Hunedoara, pe care le-a absolvit în anul 1933. Urmeaza apoi cursurile Academiei Teologice din Arad pe care le-a încheiat în anul 1942. Dupa casatorirea cu Eugenia Fruja, care i-a daruit doi copii, în acelasi an a fost hirotonit diacon, iar la 6 noiembrie a fost hirotonit preot pe seama parohiei Valea Mare, judetul Arad. Dupa moartea tatalui sau, parintele Sinesie Ioja, îi urmeaza la parohiatul bisericii din localitatea Ranusa.

Arestat pentru ca i-a sprijinit pe partizani

La 5 ianuarie 1949, Ioja Sinesie avea sa fie arestat de Securitatea din Arad. A fost anchetat extrem de dur, anchetatorii reusind sa-i smulga o declaratie "serioasa" abia la 10 octombrie 1949. Parintele Sinesie Ioja, potrivit declaratiei data în ancheta Securitatii, în ianuarie 1945, în casa preotului Gornic din Buteni, ar fi luat legatura cu Gligor Cantemir, coleg de liceu, care fusese parasutat de legionarii din Germania în scopul pregatirii rezistentei armate anticomuniste din Banat. Pentru a-l ajuta pe Cantemir, parintele Ioja l-ar fi gazduit în locuinta sa pe acesta în perioada decembrie 1944-martie 1945. Pe lânga acesta, din grupul lui Cantemir, parintele Ioja l-ar fi adapostit si pe "fugarul" Brad Vasile, în perioada  septembrie 1948-ianuarie 1949. Acesta din urma avea sa fie arestat, în ianuarie 1949, alaturi de parintele Ioja.

De la Cantemir, parintele Ioja primise însarcinarea, potrivit declaratiei sale, "sa organizez valea Deznei, precum se gaseste în declaratia amintita, în care scop m-am deplasat în comunele Slatina, Neagra, Nadalbesti si altele ca Susani, unde am activizat pe preotul Coras Florian. Am dat instructiuni de organizare acelora pe care i-am activizat, pentru ca la rândul lor sa încadreze pe altii, operatiunea trebuind facuta în sistem spic, adica sa nu stie multi unii de altii, pentru a evita o eventuala deconspirare". Pe lânga sistemul de relatii pe care l-a închegat, parintele Ioja a ajutat cu bani pe luptatorii anticomunisti, alimente si informatii[1].

Pentru participarea sa într-o "organizatie subversiva cu scopul de a rasturna actuala ordine sociala din RPR", parintele Ioja a fost încadrat într-un lot format din 25 de detinuti si trimis în justitie, de colonelul Ambrus Coloman, seful Securitatii Timis, la 28 octombrie 1949, cu propunerea de judecare si condamnare. Era considerat capul lotului, deoarece, în optica Securitatii el fusese cel care organizase grupul subversiv[2].

Procesul s-a tinut la Tribunalul Militar Timisoara, între 6-22 decembrie 1949, parintele Ioja fiind judecat pentru încalcarea art. 209, p. III, Codul Penal, combinat cu Înaltul Decret Regal nr. 856/1938, fara propunere de martori[3]. La interogatoriu, parintele Ioja a afirmat raspicat ca nu a facut parte din Miscarea Legionara, precum i s-a imputat în ancheta Securitatii, ca pe Gligor Cantemir l-a adapostit pentru ca nu avea unde sa stea si pe considerentul ca fusesera colegi de liceu, ca nu a stiut în mod clar de misiunile acestuia, decât în parte, atunci când a fost rugat sa-i faca legatura cu diferiti legionari din zona. A sustinut ca nu a avut misiunea precisa de a reorganiza Miscarea Legionara sau vreo organizatie cu caracter antistatal[4].

Condamnat la 12 ani de temnita

La 22 decembrie 1949, prin Sentinta nr. 1800, Tribunalul Militar Timisoara îl condamna pe parintele Sinesie Ioja la 12 ani temnita grea, 10 ani degradare civica si confiscarea averii, fiind cea mai mare pedeapsa data în acest proces[5].

În timpul detentiei, parintele Ioja a fost anchetat si purtat prin arestul Securitatii Arad si Timisoara, închisoarea militara. La 25 septembrie 1950, parintele Ioja era adus de la penitenciarul Aiud si internat la colonia de munca Baia Sprie. La 11 februarie 1951, fiind bolnav de TBC pulmonar, cu tuse si expectoratie, era internat în spitalul-penitenciar Tg Ocna. La 26 iunie 1957, "pentru spitalizare", era transferat de la Jilava la Tg. Ocna, "complet izolat pe parcurs de restul detinutilor C.R. si legionarilor", dispunându-se ca la destinatie sa fie tinut în "sectia legionarilor", potrivit unei adrese a Directiei Penitenciarelor catre penitenciarul Jilava. În ianuarie 1957, la consultatia medicala i s-a depistat un "TBC pulmonar fibro-cazeos" si "TBC peritoneal intestinal". Fata de acestea, la 7 octombrie 1957 era transferat la penitenciarul Vacaresti din Bucuresti. La 4 noiembrie 1957 avea sa fie transferat de la penitenciarul Vacaresti la spitalul de stat nr. 9 din Bucuresti pentru "expertize medicale"[6].

Greva foamei

Din cauza sanatatii precare cu care se confrunta, aflat la Tg. Ocna, la 17 iulie 1955, parintele Ioja declara greva foamei pentru: 1) "lipsa  de aer în camera prin fixarea ferestrelor la o deschidere de 30 cm; 2) plimbarea si closetul îl facem în timp de o ora, deci am nevoie de aer sa ma vindec si sa nu sindescifrabilt în timp de o ora, cum poate garanteaza medicul; 3) lipsa de zarzavaturi în alimentatie, ca rosii, ardei, ceapa, morcovi", potrivit declaratiei catre conducerea penitenciarului. La 20 iulie va iesi din greva foamei, "nesilit de nimeni", potrivit unei declaratii scrise de o alta persoana decât parintele, semnata de acesta cu o semnatura abia lizibila, probabil ca rezultat al unei torturi[7].

În timpul muncii fortate de la Baia Sprie parintele Ioja, în perioada 24 septembrie 1950-6 februarie 1951, a lucrat timp de 12 zile, "cu medie de 100%", muncind la suprafata "la diferite munci", cu exceptia lunii ianuarie, unde a fost încadrat în mina[8].

Tot în penitenciarul Tg Ocna, parintele avea sa fie pedepsit, prima data în 30 iunie 1953, pentru "manifestsarit ostile regimului si indisciplina penitsenciart, cu 5 zile izolare, iar la 19 octombrie 1955, pentru ca "nu a vrut sa se barbiereasca", "nu are drept la vorbitor pe timp de 6 luni". Ultima "abatere" si-o justifica parintele printr-o declaratie olografa: "Având barba mare si fiind chemat la domnul comandant ca sa ma rad eu am refuzat sa fac asa ceva din motive de sanatate si ca sunt preot"[9].

În aceasta perioada, parintele primea de la familie mai multe lucruri, alimente si scrisori. În iunie 1956, aflat la Tg. Ocna, primea de la sotie: "miere 1500 sgrt, brânza, 1300 sgrt, carne, 500 sgrt, zahar, 500 sgrt, dulceata, 500 sgrt, sunca, 300 sgrt, ceapa 200 sgrt, 1 camasa". O scrisoare de la sotie si copii era trimisa parintelui la 23 februarie 1956, pe când se afla la Tg. Ocna, din care citam: "Draga Sinesie, E mult de când nu am mai scris, dar asa trebuie sa ne multumim, si cu o scrisoare pe an. Eu am fost tare necajita din cauza ca au venit pachetele cu haine groase sindescifrabilt de doua ori, iar cel cu alimente aproape stricat. Acum îti trimit haine groase si alimente, dar ochelarii nu îi pun pâna luna viitoare, caci trebuie sa-i faca dupa numarul trimis de tine. Copiii sunt buni si mari, numai mamica si tata au slabit si au îmbatrânit mult. […] Acum te sarut cu mult dor si drag, a ta Zina. Sarut si eu mâinile Corina. Îti sarut si eu mâinile, Marin. La tine voi merge în iulie, caci acum e frig si zapada"[10].

Omorât în închisoare

Despre parintele Ioja în detentie avem marturii de la Anastasie Berzescu, care în ianuarie-februarie 1950 avea sa-l întâlneasca în penitenciarul Timisoara, atunci când era transferat la penitenciarul Aiud: "Într-o buna zi, cu noaptea în cap, se deschide cu zgomot usa camerei si ne anunta sa ne luam bagajele si sa iesim afara. […] Unul câte unul, cum eram strigati dupa tabel, eram condusi la butucul cu lanturi. Nu toti au fost legati în lanturi. Numai aceia care erau considerati mai periculosi si sefii de loturi. Eu am fost legat în lanturi împreuna cu parintele Ioja Sinesie, din comuna Ranusa, jud. Arad. Era un om blând si bun, cu multa dragoste fata de om si cu multa credinta în Dumnezeu. Suntem amândoi ferecati în lanturi grele. Catusele erau groase si late, reci, ca-n timp de iarna. Parintele Ioja Sinesie era legat de piciorul stâng. Trebuie sa fim foarte atenti si sa pasim deodata amândoi, ca altfel ne împiedicam, sau ne trageam unul pe altul. Asa ne-am dus zilele, legati în catuse si lanturi grele. Asa am dormit, asa am mers împreuna la WC. Ne uitam unul la altul cu resemnare si cu speranta ca odata vom scapa. Blândele priviri ale parintelui Sinesie ma încurajau. Era mai batrân ca mine"[11].

Despre comportamentul parintelui Ioja în spitalul-penitenciar de la Tg. Ocna o autentica "oaza de spiritualitate într-un desert al suferintei", ne vorbeste parintele Constantin Voicescu, unul dintre supravietuitorii tuberculosilor rugatori din gulagul românesc. Acesta ne marturiseste ca nu de putine ori parintele Ioja Sinesie, alaturi de Gherasim Iscu, Viorel Todea si Varlaam Lica îi "asista religios" pe fratii de suferinta "prin diferite slujbe, mai ales prin taina spovedaniei […] si îndeosebi prin Sf. Împartasanie, adusa de afara prin purtarea de grija a lui Dumnezeu. Majoritatea celor care au murit au primit Sfânta Cuminecatura. Toate acestea se savârseau pe ascuns, ferindu-ne de ochii administratiei si de urechile turnatorilor. Atmosfera de catacomba! Ceea ce ne întarea sufleteste si mai mult"[12].

La 2/3 august 1958, aflat în penitenciarul Vacaresti, parintele Ioja Sinesie a trecut la cele vesnice[13]. Cauza, potrivit certificatului de deces semnat de Popescu Ion, "medicul oficial al Spitalului Vacaresti", a fost "contuzie forte cranio-encefalita, fractura de baza"[14].

Alte date despre parintele Ioja avem de la pastorul Richard Würmbrand, despre care aminteste pe când era la Tg. Ocna, de la alt detinut politic: "Un biet preot ortodox, Ioja, se aruncase dintr-o cuseta de sus, sfarâmându-si teasta. Repetase gestul de mai multe ori, pâna reusise sa se omoare. Fusese torturat. Se temea ca, daca reeducatorii or sa-l tortureze din nou, va ceda si-si va renega credinta. Era un om foarte rigid, un detinut i-a marturisit ca lucrase cândva pentru comunisti si parintele Ioja i-a interzis sa ia împartasania, timp de cincisprezece ani"[15].

Din citatul de mai sus constatam ca parintele Ioja ar fi încercat sa se sinucida pentru a nu-si pierde credinta, aspect care se întâlneste si în cazul unor sfinti. Totusi, cuvintele lui Würmbrand pot fi puse la îndoiala daca tinem cont de faptul ca povesteste de evenimente la care nu a fost martor, consumate la Gherla si Pitesti, în perioada anterioare prezentei sale la Tg. Ocna, adica între 1950-1951. Ori, decesul parintelui Ioja se consuma în 1958, la Vacaresti, dupa ce Würmbrand fusese în acest spital-penitenciar si chiar fusese eliberat în primavara lui 1956. În orice caz, informatiile lui Würmbrand sunt de la alt detinut, ceea ce ne determina, din principiu, sa-i putem pune la îndoiala cele relatate.

(Adrian Nicolae Petcu - Revista Rost, numărul 46 din decembrie 2006)

 


[1] AMJDIM, fond Penal, dosar 7375, vol. 2, f. 140, 161-164; ACNSAS, fond Penal, dosar 689, vol. 1, f. 19-20.

[2] ACNSAS, fond Penal, dosar 689, vol. 1, f. 133. Din lot mai făcea parte un preot, pe nume Dumitru Morar, care nu avusese nici o legătură cu părintele Ioja, n. 19 octombrie 1913, licenţiat în Teologie, confesor militar, paroh la Seitin, jud. Arad (Ibidem, f. 101). Lotul „condus" de părintele Ioja era al II-lea al „organizaţiei subversive legionare" din judeţul Arad constituit de Securitate (Ibidem).

[3] ACNSAS, fond Penal, dosar 689, vol. 1, f. 152.

[4] Ibidem, f. 194-196v.

[5] Ibidem, f. 255.

[6] Ibidem, vol. 2, f. 89, 90, 91, 92, 98.

[7] Ibidem, f. 109-110.

[8] Ibidem, f. 104.

[9] Ibidem, f. 108, 120v.

[10] Ibidem, f. 83, 102. Dacă cartea poştală din care am citat se află în dosarul de penitenciar, probabil că aceasta nu a ajuns niciodată la destinatar. Alimente a mai primit părintele de la familia sa la 9 septembrie 1955 (Ibidem, f. 107).

[11] Anastasie Berzescu, Lacrimi şi sânge. Rezistenţa anticomunistă armată din munţii Banatului, Timişoara, Editura Marineasa, 1999, p. 125-126. Tot acesta susţine că părintele Ioja ar fi decedat la Tg Ocna, de tuberculoză, ceea ce este eronat (Ibidem, p. 356).

[12] Constantin Voicescu, Viaţa religioasă în închisoarea Târgu Ocna (1950-1954), în "Memoria ca formă de justiţie. Comunicări prezentate la Seminarul de la Sighetu Marmaţiei (10-12 iunie 1994)", 1994, p. 187.

[13] ACNSAS, fond Penal, dosar 689, vol. 2, f. 78, 80.

[14] Ibidem, f. 81. Documentul are ştampila penitenciarului Văcăreşti, dar nu are număr de înregistrare. În "Memoria", nr. 8, p. 138 este trecut, în mod eronat, că ar fi murit la Văcăreşti, în 1956, informaţie preluată, probabil, de la Cicerone Ioniţoiu, din Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului, Hrisovul, 1995, p. 74, 332. La fel se găseşte în The Imprisoned Church. Romania 1944-1989, INST, 1999, p. 213, iar în Vasile Manea, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, Patmos, 2001, p. 132, se susţine că ar fi decedat la Tg. Ocna. În ultima lucrare se pare că informaţia a fost preluată din Mihai Rădulescu, Rugul Aprins. Duhovnicii Ortodoxiei sub lespezi în gherlele comuniste, Bucureşti, Editura Ramida, 1993, p. 237, în care se susţine că părintele ar fi decedat la Tg Ocna, în perioada 1950-1953, potrivit unei liste din volumul Din documentele rezistenţei, nr. 3, care conţine mărturii orale ale foştilor deţinuţi politici.

[15] Richard.Wurmbrand, Cu Dumnezeu în subterană, trad. M. Alexandrescu-Munteanu şi M. Chilian, Editura „Casa Şcoalelor", Bucureşti, 1993, p. 105. La fel se găseşte în The Imprisoned Church…, p. 213, iar în Preoţi ortodocşi…, p. 132, se susţine că ar fi decedat la Tg. Ocna, după cum se susţine în Rugul Aprins…, p. 237.

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 Daniel » 13-03-2012 21:23

E o contradicție în acest articol față de ce spune în cartea sa Marcel Petrișor. Acest preot a murit la 42 de ani, deci nu era prea bătrân cum se spune aici: fericiticeiprigoniti.net/.../. ..
Oare e vorba de aceeași persoană? La 40 de ani să fi avut părul alb și să se numeasca pe sine bătrân și neștiutor deși a făcut Academia Teologică din Arad? În articolul de față nu scrie că a fost și la Jilava atunci când se vorbește de întâmplările când a citit împotriva sectanților molitfele Sfântului Vasile.

Daniel

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Administrator » 14-03-2012 12:01

Doamne ajută, Daniel!
Am verificat sesizarea ta și în urma conspectării făcute am ajuns la concluzia că nu este nicio condradicție între sinteza de față și evocarea pe care o face domnul Marcel Petrișor în memoriile sale. Deci suntem de părere că nu poate fi vorba de o confuzie de persoane. Voi înșirui schematic argumentele pe care ne-am întemeiat concluzia:
a) În evidența fișelor matricole penale ale foștilor deținuți politici, de pe site-ul Institutului de investigarea a crimelor comunismului și memoria exilului românesc, figurează doar două persoane cu numele ”Sinesie Ioja”: 86.125.17.36/Fise%20matricole%20penale%20-%20detinuti%20politici/I/I%2002.%20Iladi%20-%20Ionel/index.php
Unul din acești ”Sinesie Ioja” era preot la data arestării iar celălalt era elev. Ținând cont că memorialistul Marcel Petrișor a specificat clar că acel ”Sinesie Ioja” era preot și ținând cont că în evidența IICCMER nu mai figurează alt fost deținut politic cu același nume și același statut profesional, conchidem că nu poate fi vorba de o confuzie de persoane în memoriile domnului Petrișor.
Deși considerăm că acest argument este suficient pentru a înlătura orice îndoială că ar fi vorba de ”o contradicție”, mai aducem și alte argumente ca să clarificăm nelămuririle tale legate de ”bătrânețea” și ”neștiința” părintelui Sinesie:
b) Nu a fost ceva neobișnuit în universul contraceționar ca mulți dintre deținuți să îmbătrânească mai repede decât trecerea firească a anilor, și asta din pricina condițiilor inumane de trai. Spre exemplu, Ioan Ianolide mărturisește în memoriile sale că la cel de-al doilea proces, pentru judecarea lotului ”mistico-legion ar” de la Târgu Ocna, se afla într-o stare atât de deplorabilă încât nici propria sa mamă nu l-a recunoscut: ”Când am fost dus la proces, la Tribunalul Militar, eram susţinut de un temnicer. În sală se aflau familiile noastre. Am trecut pe lângă mama şi tata, pe care abia i-am recunoscut, atât de mult se schimbaseră şi îmbătrâniseră. Văzându-mă, mama nu şi-a dat seama cine sunt şi a exclamat:
Dar ăsta săracu, al cui o fi?!
Eram deci atât de schilod, de slut, de prăpădit încât nici propria mea mamă nu m-a recunoscut. E ştiut simţul acela acuns al mamelor de a-şi descoperi copiii şi dacă el nu s-a trezit în mama, care era o femeie cu mari resurse sufletşti şi intelectuale, înseamnă că chiar devenisem alt om. Mama mea nu m-a recunoscut. Atât eram de desfigurat!”
. Ținând cont că acest proces s-a desfășurat în anul 1959, conchidem că Ioan Ianolide avea 40 de ani la acea dată, adică aproape cât avea părintele Sinesie. Și totuși, la acea vârstă, nu a mai fost recunoscut de mama sa, din pricina felului în care arăta.
Mai mult decât atât, Nicu Popescu Vorkuta consemnează în memoriile sale că pe când se afla întemnițat la închisoarea Botârhii (URSS), a primit uimit vestea că albise și asta într-un timp extrem de scurt, datorită terorii psihologice exercitate la anchete: ”La plimbare eram scoși zilnic câte o jumătate de ora, într-o curte. Aici, la lumina soarelui, aveam timp să ne observăm unii pe alții. Cât de slabi și palizi eram. Un farmacist rus, emigrant în Bulgaria, stabilit în Sofia, în timp ce ne plimbam împreună și auzind că sunt în vârstă de 27 de ani, m-a întrebat de ce sunt așa de cărunt la anii pe care-i am?
Ce cărunt, prietene? L-am întrebatr eu mirat.
Păi, așa cum arată un om în jur de 50 de ani!
Prietene, i-am răspuns uluit de afirmația făcută, am impresia că glumești! Eu am fost arestat anul acesta în luna martie și nu aveam niciun fir de păr alb pe cap!
Da, dar acum tâmplele dumitale sunt complet cărunte, n-ați știut?
Nu, și ce rău îmi părea că nu mă pot vedea în oglindă!
Atunci mi-am dat seama de ce deținuții îmi spuneau ”staric” (moș). Nu numai că-mi lăsasem barbă și mustăți dar aveam și tâmplele albite. (...) Nu-mi venea să cred că eram cărunt și acest gând începuse să mă chinuie. Și ca să mă încredințez de acest lucru, l-am întrebat pe vecinul meu armean dacă sunt sau nu cărunt.
O, da, bineînțeles, m-a asigurat vecinul! De ce, n-ați știut?
De unde să știu, dacă eu în luna martie, atunci când am fost arestat, nu aveam niciun fir de păr alb?”
(Crez și adevăr, pag. 96-97)
Așadar, dacă lui Nicu Popescu Vorkuta i se spunea ”moș” la vârsta de 27 de ani din pricina aspectului de îmbătrânire, cu atât mai ușor s-a putut considera ”bătrân” părintele Sinesie Ioja. Din acest motiv, înclusiv Atanasie Berzesc precizează în memoriile sale că părintele Sinesie, la cei 40 de ani ”era mai batrân ca mine”.
c) Cu toate că a urmat cursurile Academiei Teologice din Arad, părintele Sinesie s-a numit pe sine ”cel mai prost popă ortodox din lume” din smerenie, tot așa cum din smerenie i-a numit pe părinții iezuiți drept ”sfinți părinți”. În plus, în evocarea făcută de domnul Petrișor, părintele Sinesie se caracterizează ”și uituc cum eram,...”, neputință care explică lipsa parțială a culturii teologice învățate la Academia Teologică.
d) În sinteza de față, domnul Adrian Nicolae Petcu precizează că părintele, ”la 26 iunie 1957, "pentru spitalizare", era transferat de la Jilava la Tg. Ocna”. Faptul că domnul Adrian Petcu nu citează și din memoriile domnului Marcel Petrișor se datorează unui simplu fapt. Sinteza aceasta este alcătuită în anul 2006 iar cartea de memorii ”Trecute vieți de domni, de robi și de tovarăși” din care s-a făcut evocarea, apare mai târziu, în anul 2008.
Însă chiar presupunând că această carte ar fi apărut înainte de alcătuirea sintezei de față, tot nu arată vreo confuzie. Pur și simplu rămâne la atitudinea istoricului dacă vrea să citeze o sursă din memorialistică sau nu. Articolul de față, ca de altfel orice articol, nu este exhaustiv de unul singur.
Acestea fiind spuse, nădăjduiesc că ți-am risipit nelămuririle iar dacă consideri că argumentele aduse nu sunt suficiente, așteptăm alte obiecții, până vom lămuri problema.
Cu această ocazie am făcut și o notă lămuritoare a ”bătrâneții”, la marturia domnului Marcel Petrișor, pentru a înlătura orice eventuale suspiciuni.

Administrator

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "În închisoare Dumnezeu nu era departe, în ceruri, era ca un vecin, vorbeai cu Dumnezeu şi-L întrebai pe Dumnezeu ca pe un vecin. Aşa Îl simţeam de apropiat!" Pr. Zosim Oancea

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori