vezi galerie foto (42 foto)
Pr. Sofian Boghiu
"Să urmăm chipul de viață al sfinților, chipul lor plin de lumină. Şi să ne gândim la chipul din noi care este chip din chipul lui Dumnezeu şi trebuie să-l punem în lumină."
  • 07 Octombrie 1912
  • Cuconeștii Vechi, Bălți
  • ieromonah
  • 6 ani
  • Jilava, Aiud, Salcia
  • 14 Septembrie 2002
  • Mănăstirea Căldărușani, Ilfov
    • Ne vorbește părintele Sofian
    • Părintele Sofian Duhovnicul
    • Buchet de cuvântări. Predici și meditații
    • Părintele Sofian
    • Chipul Mântuitorului în iconografie
    • Sfântul Antim Ivireanu și Mănăstirea tuturor Sfinților
    • Un iconar de suflete. Părintele Sovian Boghiu

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

L-am cunoscut pe Emilian, într-o seară târziu, în paradisul mânăstirii, locul întâlnirilor noastre. Vreme de un an şi mai bine, cobora Avva, în fiecare seară la ora nouă. Lăsa uşa puţin deschisă, cât să răzbată o geană de să ştiu eu că el este acolo. Căci întârziam întotdeauna, iar el aştepta, cu infinită răbdare. Uneori mă opream să-l privesc, prin crăpătura uşii. Părintele mă aştepta, rugându-se.

Părintele Sofian Boghiu în arestPentru un tânăr de azi, căruia „civilizaţia“ (post) modernă îi impune să caute permanent noutatea, schimbarea, diferenţa, viaţa călugărească, cu repetiţiile ei, îi poate apărea extrem de monotonă. Dar, dacă ar avea un pic de răbdare şi şi-ar întoarce faţa către Biserică, ar observa că, departe de a genera monotonie, „repetiţia“ este de fapt calea care deschide profunzimi spirituale nebănuite.

Despre părintele Sofian Boghiu s-a scris mult şi frumos. Nici nu se putea altfel, de vreme ce el a întruchipat la cote atât de înalte semnificaţia originară a cuvântului „călugăr“ (bătrân „frumos“, îmbunătăţit). Cu o existenţă lumească aparent monotonă, părintele Sofian a trăit cufundat în duhovnicie, ale cărei căi le-a deschis şi nenumăraţilor credincioşi care-i călcau pragul pentru spovadă sau sfat. Remarcabil însă este faptul că şi notele din dosarele Securităţii cuprind aceleaşi cuvinte apreciative...

Prin 1967, fiind student în Bucureşti, am ajuns la Mănăstirea Plumbuita. O bătrânică simpatică şi credincioasă a ţinut să-mi spună că „în urmă cu ani buni acolo era stareţ Părintele Sofian şi acum este la Mănăstirea Antim”.

M-am dus la Antim şi l-am văzut: era „blând şi smerit cu inima” aşa cum ne-ar dori Domnul Hristos pe toţi (Matei 11, 29). L-am întâlnit  apoi de multe ori pe când eram laic, preot, doctorand şi episcop. Cu vremea, am aflat că Părintele Sofian a trecut şi el prin calvarul temniţelor comuniste, mărturisindu-L pe Hristos.

Părintele Sofian BoghiuLa București, am fost mutat în altă cameră, mai luminoasă, cu un singur pat și cu un deținut în ea. Purta barbă și păr lung, avea ochi senini și plini de evlavie. De la prima vedere , părea să fie călugăr, și era chiar ieromonah.

Părintele Sofian Boghiu, călugăr feciorelnic de tânăr, și-a închinat viața Domnului nostru Iisus Hristos, trăind împreună cu alți câțiva tineri la Seminarul de la Cernica, până ce a fost tuns călugăr.

„Că sfânt ești, Dumnezeul nostru și întru sfinți te odihnești” cântă sfânta Biserică în slujba Utreniei. Atunci când cinstim pe Părinții și Frații noștri întru Domnul, pe cei care - printre noi - au fost mărturisitorii dreptei credințe, ai iubirii celei adevărate și ai bucuriei Cincizecimii, pe Însuși Domnul Dumnezeu Îl slăvim. Dar acești oameni pe care îi cinstim, de care ne amintim cu dragoste ca de adevărații următori ai Tradiției lui Hristos și ai Bisericii Sale, nu au dorit să fie respectați, cinstiți, sau distinși între alții. Nu au dorit decât un singur lucru: să ne facă să iubim pe Hristos și Biserica Sa, să ne facă să o iubim pe Maica Domnului, să-i facă pe credincioși să înainteze pe calea sfințeniei, care pentru făptura omenească este singura cale a desăvârșirii și a fericirii.

Scena pe care o voi relata i-a fost povestită soţiei mele de o femeie dintr-un sat de pe lângă Mânăstirea Neamţ-Vânători. Primise de curând vizita părintelui Sofian, care îi aducea veşti de la fiica ei, stareţa unei mânăstiri româneşti de maici unde fusese găzduit un timp părintele cu ocazia călătoriei sale în Statele Unite. După ce şi-a condus musafirul la plecarea lui, reintrând în casă, a fost surprinsă de lumina difuză şi blândă care înconjura scaunul pe care stătuse părintele; acesta păstrase, ca să folosesc o metaforă, amintirea. Părintele Sofian era luminos. Chiar şi fizic. Când l-am cunoscut, în îndepărtatul an 1951, avea doar 39 de ani, dar din cauza părului său atât de blond încât părea alb, mult timp l-am crezut aproape bătrân. Şi barba lui abundentă părea albă ca şi pielea de altfel, aşa încât, chiar dacă nu se manifesta în niciun fel, prezenţa lui era purtătoare de lumină.

În ziua de prăznuire a Înălţării Sfintei Cruci, 14 septembrie, dimineaţa, chiar în timp ce se săvârşea Dumnezeiasca Liturghie, Părintele Sofian a trecut la cele veşnice în chilia sa de la Mânăstirea Antim. Peste numai trei săptămâni, adică pe data de 7 octombrie, ar fi împlinit vârsta de 90 de ani.

Viaţa Părintelui Sofian s-a identificat la modul propriu cu viaţa Mânăstirii Antim, al cărei stareţ a fost peste o jumătate de veac. Duhovnic, slujitor, predicator şi stareţ. Singurul lucru care-l scotea din mânăstire era ascultarea sa de pictor bisericesc.

Icoana Rugul AprinsPentru Manastirea Antim, anii foametei 1945-1948, care au navalit peste noi, impreuna cu sfarsitul razboiului al doilea mondial si ocuparea noastra de catre comunism, au fost ani foarte grei, nu numai pentru noi, ci pentru toata tara romaneasca. De atunci au inceput necazurile, care au durat pana la Revolutia din luna Decembrie 1989.

Părintele Sofian Boghiu plimbându-se în grădina mănăstirii Antim - anul 2001În măsura în care ai inima înfrântă și smerită, devii tot mai liber interior și atunci Dumnezeu coboară în tine. Rostul nostru pe pământ este să ne umplem de Dumnezeu. Și nu ne putem umple de Dumnezeu decât prin smerenie. Smerenia trebuie să fie fundamentul vieții noastre. Nu ne realizăm prin trufii ieftine, ci numai prin smerenie.

A trăi în smerenie înseamnă a trăi o viață reală. Iar a trăi în trufie este o viață artificială. De aceea, de câte ori ești umilit, rabdă și roagă-te:"Doamne, primește aceste umilințe, în locul smereniei de care am lipsă. Să răscumpere umilințele mândria de care nu mă pot izbăvi de bunăvoie!"

Cu Părintele Sofian am trăit ani mulți împreună la Mânăstirile Cernica și Antim, din București. Ca elevi ai seminarului, eram cu doi ani în urma lui, dar conviețuirea în aceeași obște monahicească, ne-a dat posibilitatea să ne întâlnim mai îndeaproape.
Fratele Serghie ( numele lui din mirenie) venea din Basarabia care nu era luată încă de vecini, din Mânăstirea Dobrușa, o mânăstire bine întemeiată, unde monahii aveau școală monahală, învățau meserii - el învățase pictura bisericească - și avea un părinte duhovnic iscusit.

În serviciul în care mă aflam, cineva m-a sfătuit să merg la Sfânta Mânăstire Antim, unde sunt slujbe frumoase, un cor minunat și multă pace. M-a asigurat că o să-mi placă și o să mă simt bine.

Am sosit la sfârșitul vecerniei și erau doar cei care-l așteptau pe Părintele Sofian pentru spovedit. Eu nu cunoșteam rânduielile și nici pe Părintale Sofian. Am pășit ușor emoționată spre icoane, să mă închin și deodată a apărut Părintele, care m-a întrebat cu o voce caldă: „Dumneavoastră doriți să vă spovediți ?” Încurcată, am răspuns: „Nu, nu m-am spovedit niciodată!” Nu a schițat nici un gest de mirare și liniștit, mi-a spus: „Așteptați-mă puțin, vă voi da o carte”.

A rămâne fără duhovnicul tău înseamnă a se opri timpul în loc. Mult timp nu îndrăzneşti, aproape, niciun fel de gând. Mai apoi simţămintele şi dorul se-nvâltoară şi caută, cer. Nu ştii dacă să laşi să te doară prea tare golul sau să te bucuri şi să speri.

Ca să te bucuri şi să speri trebuie să ai forţa ca, încet-încet, să te prinzi de Ancora care se-ndepărtează, dar care te trage şi pe tine în sus. Mireasma ei te cuprinde şi rămâne cu tine. Se împarte în mii, dar rămâne întreagă. Rămâne întreagă şi se întoarce spre fiecare chipul bălai şi blând al Sfântului Serafim de Sarov.

Am trăit la Antim. Fără discuție, i-am cunoscut pe oamenii aceștia, am trăit cu ei.

Am fost la părintele Sandu Tudor, la părintele Daniel - am fost în închisoare cu Daniel, m-am dus în chilia lui care era în clopotniță. Era irezistibil. Toți recunosc asta. Trebuia să zici ca el. M-a impresionat camera lui mare, cu cărți legate toate în piele groasă.

Parintele Sofian impreună cu părinţii Paisie Prelipceanu şi Adrian Făgeţeanu - 1984Ce m-a impresionat la Părintele Sofian, încă de la venirea mea la mănăstirea Antim acum peste 60 de ani, era acrivia cu care citea pomelnicele credincioşilor. Se identifica aproape cu omul necăjit care-i cerea să se roage pentru el sau pentru cei apropiaţi. Întâmpina pe fiecare cu multă înţelegere şi dragoste, şi-şi asuma durerea lui.

A fost un sfânt omul acesta. L-am avut duhovnic 40 de ani. Mi-e dor de drumul acela, de locul acela. Aştept să mă întâlnesc cu el. Mă-ntreb unde-o fi Părintele Sofian acum? Mă rog pentru el în fiecare zi. Aşa mi-e dor de el! Mă rog pentru el, pentru că mult m-a ajutat în viaţă. Sunt sigură că este viu. Mă rog la Dumnezeu să-l numere cu sfinţii. Mă rog pentru toţi părinţii pe care i-am cunoscut: Părintele Sofian, Părintele Galeriu, Pătintele Iachint, Părintele Cleopa, Părintele Paisie, Părintele Iulian - era un preot deosebit -, Părintele Paulin Lecca şi ceilalţi.

Miercuri, 11 august 1999, ziua eclipsei de soare. Dimineaţa primesc un telefon. Mi se comunică faptul că părintele a suferit o comoţie cerebrală încă de cu seară, că nu mai recunoaşte pe nimeni, că nu răspunde la întrebări, nu mănâncă, nu bea, nu ştie nimic, spune tot timpul Psalmul 50.

Părintele Sofian pictând icoana MântuitoruluiCând am păşit prima dată în incinta Mănăstirii Antim, student fiind, în primăvara anului 1994, eram cuprins anticipat de emoţia întâlnirii, dorite de multă vreme, cu Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu. Am participat la Sfânta Liturghie şi, de la distanţă, din pronaos, unde stăteam, îl admiram tăcut pe Părintele Stareţ care conducea slujirea liturgică într-un mod plin de maiestuozitate  şi gingăşie.

[La Antim] lumea călca în vârful degetelor, așa o sfințenie [era] coborâtă acolo...

Punea altfel bazele monahismului Sandu Tudor - prin rugăciunea minții. Or, [aceasta] nu circula pe atunci. Era patriarh Nicodim și se temea să nu fie o erezie, (această) noutate. Era socotită o noutate, mișcarea asta. Nu eram bine văzuți.

Icoana părintelui Sofian Boghiu… O întâmplare de la noi de la biserică, legată de părintele Sofian Boghiu. La un an după ce a murit părintele Sofian Boghiu, pentru că eu am mare evlavie la el - şi pentru că ştiu că a fost un sfânt al nostru, cum, de altfel, au recunoscut-o deschis mulţi, şi dintre ierarhii noştri şi dintre mirenii care l-au cunoscut,- i-am făcut icoana.

Părintele Sofian Boghiu în chilia sa - anul 2002Unii dintre fiii duhovniceşti ai Părintelui Sofian îşi aduc aminte cu drag de părintele  lor duhovnicesc şi de sfaturile pe care le dădea. În câteva pagini vom încerca să împărtăşim şi cititorilor noştri din îndemnurile marelui duhovnic al Bucureştilor.

Părintele Sofian Boghiu împreună cu părintele Roman BragaPe Părintele Sofian l-am întâlnit prima dată la Seminarul Călugăresc. Era cu şase ani înaintea mea. Îl vedeam din când în când, ştiam că e fratele Serghie Boghiu. Era foarte cuminte şi la locul lui şi vesel - n-a fost niciodată trist, asta era natura lui.

Şi să ştiţi că asta e natura omului duhovnicesc, pentru că e păcat să fii trist când Dumnezeu este cu noi. Nu se poate, tristeţea este un păcat! Asta o spun şi eu - poate că de aia Dumnezeu m-a ajutat să trăiesc aşa de lung. Le spun şi la surori, şi aici am lăsat ca un fel de moştenire: surorile sunt vesele în mănăstirea noastră. Nu cred că Dumnezeu ne-a făcut ca să umblăm cu capul în pământ numai. Dumnezeu ne-a făcut să ne bucurăm de toată creaţia Lui. Suntem în grădina asta mare a lui Dumnezeu, cu atâtea planete frumoase şi atâtea stele, şi copaci şi păduri şi flori, şi copii frumoşi - ca să ne bucurăm! Să ne bucurăm duhovniceşte, pentru că tot ce a făcut Dumnezeu este bun, iar tristeţea este rezultatul păcatului. Postul, chiar şi Postul Mare este plin de veselie. Sigur, azi am mâncat bine şi mâncăm bine, iar mâine postim să avem Liturghie - dar trebuie să postim cu veselie. Să mulţumim lui Dumnezeu că avem şi o zi în care ne gândim la părţile negative ale noastre, dar niciodată să nu ne pierdem nădejdea în Dumnezeu!

“Nu s-a contrazis niciodată, a fost egal cu el însuşi”

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Suferinţa, ori de câte ori e îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedeşte că răstignirea nu va fi fost inutilă, că jertfa lui Hristos e roditoare." Pr. Nicolae Aurelian Steinhardt

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori