Târgu Ocna

Închisoarea Târgu Ocna
(lumina din răni)

”Închisoarea de la Târgu Ocna a fost o oază într-un deșert al suferinței. Nu că aici nu ar fi fost suferință. Dimpotrivă. Dar aici, socot, s-a revărsat mila lui Dumnezeu peste toată suferința.”

Destinată pentru: deţinuţii grav bolnavi

Apogeul reeducării: iunie 1950 - mai 1951

Conducerea închisorii:
  • Ioan Ionescu (1945)
  • Constantin Ştirbu (1945)
  • Nicolae Costescu (1946)
  • Ştefan Daniliuc (1946-1950)
  • Anton Brumă (1950-1952)
  • Petru Călin (1952-1953)
  • Gheorghe Ciurcanu (1953-1966)

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Târgu-Ocna e un mic orăşel aşezat într-o depresiune carpatină străveche, numit aşa fiindcă de aici s-a scos sare din pământ. Este udat de apa Trotuşului. Este vegheat de o măgură pe care s-a zidit din vechime un schit, al cărui clopot cu rezonanţă adâncă mângâie sufletele şi natura.

La Târgu-Ocna reeducarea nu a avut succes, căci nu a beneficiat de izolare şi de elementul surpriză. S-a creat un etaj pentru reeducare, dar toată lumea era alertată. Printre cei propuşi torturilor era V.I. (Virgil Ionescu, după Aristide Lefa), un intelectual de rasă, cu o excelentă pregătire filosofică şi literară. Se bucura de un prestigiu deosebit între studenţi, fiind şi mai vârstnic decât ei.

O dată sosiţi în Târgu-Ocna, deţinuţii care trecuseră prin „moara” lui Ţurcanu s-au împărţit în două: unii s-au smuls total şi definitiv din reeducare iar alţii i-au rămas fideli. Încă din prima zi „reeducaţii” au început cu bătaia.

Cuvântul meu este o mãrturie. Din cei peste 12 ani de temnitã, patru (1950-1954) i-am petrecut în închisoarea Tg. Ocna. Dacã s-a vorbit despre „fenomenul Pitesti”, în sensul lucrãrii satanice de distrugere sistematicã fizicã si mai ales spiritualã a omului, socotesc cã trebuie sã se vorbeascã, cu atât mai mult, de “fenomenul Tg. Ocna”, apãrut în paralel cu cel de la Pitesti, ca lucrare divinã de restaurare si zidire sufleteascã a omului, în plin iad comunist.

Era o iarnă liniştită, cu zăpadă, fără ger. Dealurile dimprejur încărunţiseră. Clopotele de la schit ne vesteau rugăciunile călugărilor şi ne uneam cu ei şi cu toată suflarea creştină într-o rugăciune mută. Este cu neputinţă ca rugile tăcute revărsate în văzduh de oamenii aceia încolţiţi între moarte şi tortură să nu fi fost primite. Ele au fost auzite înceruri, ele au adus cerurile pe pământ şi cred că Dumnezeu se va milostivi de lumea asta şi pentru sufletele acelea mari şi credincioase din Târgu-Ocna.

În camera 4 erau atunci aşezaţi, printre alţii, arhimandritul Gherasim Iscu, lângă el un evreu şi fost politruc sovietic, acum sionist, în fine, Ion, prietenul meu din Piteşti, care era foarte bolnav. Pe partea dreaptă a camerei, într-un pat era Valeriu, fratele meu cel mai drag.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Suferinţa, ori de câte ori e îndurată sau cugetată cu vrednicie, dovedeşte că răstignirea nu va fi fost inutilă, că jertfa lui Hristos e roditoare." Pr. Nicolae Aurelian Steinhardt

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori