Traian Trifan

Cred că erau cam șapte sute de condamnați politici în Celularul mare din Aiud, în toamna anului 1941. Eram legionari, condamnați de regimul militar antonescian. Cei mai tineri, proveniți din Frățiile de Cruce, eram cam 250 de inși, ca vârstă până-n 20 de ani. Cei maturi, în vârstă de 35 de ani erau cei mai numeroși. (…) Mai puțini depășeau vârsta de 40 de ani. Noi tinerii, ne adresam celorlalți cu apelativul respectuos și totdeauna vechi românesc ”bădie”. Pentru cei vârstnici foloseam apelativul ”domnule”.

Citește mai mult

Detenția legionară începută sub Antonescu în anul 1941 se continuă prin detenția întregului neam din 1945 sub regim comunist, până în anul 1964, pe un excurs de aproape un sfert de veac pentru mulți din supraviețuitorii acestui marș static în încarcerarea comunistă. Presiunea Occidentului obligă pe comuniști, după 20 de ani de la terminarea războiului, să elibereze deținuții politici (…)

Citește mai mult

Am fost K-1942.1 Sosisem la Aiud în preajma Crăciunului 1941. În vremea aceea și primăvara următoare, în fiecare Duminică la ora 9, se încolonau legionarii la parter pe aripa lungă pentru a merge la biserica din curtea închisorii. Aici l-am văzut pentru prima dată pe d-nul Trifan. Alături de dânsul, nedespărțit, d-nul Marian. (…)

Citește mai mult

În perioada coloniei de muncă de la Galda, prin anii 1946-1948, când ieșeam de la lucru din vie, îl vedeam pe d-nul Trifan tot timpul citind din Filocalie. Uneori sta cu ochii închiși, de nu-ți puteai da seama dacă a ațipit, dacă meditează sau dacă nu cumva se roagă. Cred că dl. Trifan practica rugăciunea inimii. Nu de puține ori l-am văzut chiar plângând. Avea și acest dar, al lacrimilor. Erau lacrimile credinței și nu cele ale slăbiciunii omenești, căci altmiteri era un om dârz și chiar lua atitudine cu îndrăzneala mărturisitorului ca în cazul reabilitării, bunăoară, când dânsul a […]

Citește mai mult

Așa după cum sfântul nu vorbește despre el însuși, ci ucenicul lui care i-a cunoscut viața îndeaproape, tot așa, noi cei ce am făcut parte din vatra Aiudului, depunem mărturie despre Bădia Traian Trifan. (…) Deasupra tuturor strălucește Traian Trifan prin înalta sa ținută morală, prin curaj, modestie și trăire creștină cu ardere de mare intensitate.

Citește mai mult

Bădia Trifan a îndurat multe, dar nu s-a plâns niciodată. De aceea îl port în sufletul meu, într-o lumină care domină Spațiul și Timpul… Ne aflam în coloni ade muncă Galda de Jos, în anul 1946. Era prin luna Iulie. În fața castelului ruină, în care eram cazați, se afla o bisericuță veche din lemn – părăsită.

Citește mai mult

E foarte greu să spui ceva pentru un om pe care l-ai iubit până la urmă. Un om de o profundă trăire creștină, un mare și integru caracter, un povățuitor blând, înțelept, odihnitor, dorind parcă să cuprindă într-un singur cuvânt pagini întregi. Calea către Iisus Hristos o considera deschisă, generoasă, nu mărginită prin reguli rigide. El, Bădița Trifan, trăia într-o tăcere concentrată, fiind omul rugăciunii. Rugăciunea lui Iisus ne ajută să-L vedem pe Hristos în fiecare om și pe fiecare în Hristos.

Citește mai mult

Pe d-nul Traian Trifan și pe Marian Traian, i-am cunoscut în 1942 la Aiud, unde am fost dus ca să-mi ispășesc o condamnare de 3 ani. (…) Într-o zi am fost scoși în curtea închisorii toți deținuții; directorul închisorii, căp. Magistrat Aurel Munteanu, a dat citire unui decret de reabilitare, cu condiția de a merge pe frontul antisovietic, unde, numai săvârșind acte de vitejie, vom obține reabilitarea. Imediat după citirea decretului, fără nici o altă explicație se adresă tuturor deținuților:

Citește mai mult

Pe drumul către biserică stătea1 bădia Traian Trifan cu soția sa, amândoi condamnați. Curați sufletește, perfect echilibrați, aleși creștini. La liturghie, bădia Traian stătea totdeauna, tot timpul, în genunchi. Pe masa lui, acasă, Biblia și Filocalia. La 60 de ani lucra la moară, ridicând zece ore pe zi saci cu făină. Era totuși doctor în drept… (Pr. Dimitrie Bejan – Satul blestemat, Ed. Cartea Moldovei, 1998, p. 34)   Este vorba de satul Răchitoasa, unde Traian Trifan își avea domiciliul obligatoriu, după ieșirea din închisoare.  

Citește mai mult

Traian Trifan din Brașov, fost prefect al județului Brasov, avocat bun și distins „român verde”, cum se zice, nu lua procese compromițătoare, foarte credincios, veșnic cu Biblia în mână. Citea mai ales cărți de doctrină religioasă. Îl atrăgea îndeosebi ”Paradisul pierdut” al lui Milton pe care-l citea cu lacrimi în ochi. Îl cunoscusem din lagărul de la Vaslui. Nu voia să audă de o împăcare cu Antonescu. (Nicolae Grebenea – Amintiri din întuneric, pag. 132)

Citește mai mult

L-ați cunoscut pe Traian Trifan? Păi da cu ăsta am fost cel mai bun prieten, în închisoare. Ș-am lucrat tot împreună. Ne puteți povesti despre el?

Citește mai mult

Eu am avut fericirea să stau o perioadă scurtă de timp cu Traian Trifan. Eu am fost mutat din infirmerie atuncea, și am avut ocazia să stau cu Traian Trifan. A fost o personalitate uriașă. A fost un om deosebit, o structură sufletească deosebită, un intelectual deosebit, el era doctor în drept, prieten cu Moța. Fost comandant legionar, fost prefect de Brașov. A fost condamnat abuziv, nu s-a întâmplat nimic în Brașov, și totuși a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Mai târziu ne-am întâlnit la Periprava, în aceeași baracă. La început niște frecușuri, n-aș putea spune disensiuni, am […]

Citește mai mult

Pe avocatul Trifan l-am cunoscut în celula 32, la Gherla. Auzisem în închisoare de grupul Marian, fostul şef al judeţului Braşov şi de Trifan, fost prefect legionar de Braşov, condamnaţi la ani grei de închisoare încă de pe timpul lui Antonescu. Un alt grup de legionari condamnaţi atunci se strânsese în jurul lui Biriş. Cele două grupuri aveau două atitudini diferite însă. Unul trăia şi simţea în spiritul Părinţilor răsăriteni, iar altul trăia şi gândea în spiritul Părinţilor apuseni. Ceea ce m-a impresionat plăcut acolo, a fost înţelegerea cu care cei mai în vârstă îi primeau pe tinerii care trecuseră […]

Citește mai mult

Este scris în Sfânta Biblie: Iată îţi pun în faţă Viaţa şi binele, Moartea şi răul: Alege! Iată cele două voinţe, care într-un permanent conflict îşi dispută stăpânirea asupra omului. Omul caută viaţa şi binele, dar sfârşeşte de multe ori în moarte şi rău. Omul luptă, înfruntă ispita şi moartea. Omul – Dumnezeu S-a dat pe sine Pildă şi Model, pentru cei ce vor să se elibereze din robia păcatului şi teama de moarte implorând binecuvântarea cerească, căci „toată darea cea bună şi darul desăvârşit de Sus este”.

Citește mai mult