vezi galerie foto (22 foto)
Valeriu Gafencu
"Cine fuge de realitatea propriului suflet e un mincinos."
  • 24 Decembrie 1920
  • Sîngerei, Bălți
  • student
  • 11 ani
  • Aiud, Piteşti, Târgu Ocna
  • 18 Februarie 1952
  • Târgu Ocna
    • Studentul Valeriu Gafencu. ”Sfântul închisorilor din România”
    • Calea spre fericire. Scrisori trimise din închisoare
    • Sfântul închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu
    • Valeriu Gafencu. O biografie teologică a Sfântului Închisorilor

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Valeriu Gafencu a pătruns în conștiința mea brusc și luminos. Eram încă liber când am aflat că, în închisoarea Aiud și apoi în colonia de muncă din localitatea Galda, în apropiere de Aiud, se află un tânăr deținut politic, a cărui trăire creștină răspândește în jur o forță binefăcătoare, ce se răsfrânge asupra celorlalți frați de suferință și asupra tuturor celor cu care vine în contact. Ar fi fost un fel de Pavel modern, care, în mijlocul încercărilor trimise de Dumnezeu, nu înceta să propăvăduiască, să încurajeze, să înalțe sufletește, spre desăvârșirea creștină, pe cei din jur. (...)

Valeriu în timpul liceului din BălțiPrintre studenții basarabeni refugiați în capitala Moldovei strălucea Valeriu Gafencu - fiul unui învățător, fost deputat în Sfatul Țării - bine cunoscut ca șeful Frațiilor de Cruce din Iași, organizația de tineret a Mișcării Legionare. L-am cunoscut în 1941 la căminul studenților din Păcurari la o partidă de volley-ball. Eu eram elev la liceul militar.

Îmi vine foarte greu să scriu despre valori superioare, întrucât, după grele lovituri primite, după ani de hoinăreală pe drumuri necunoscute, fugărit de oameni cu chip de vipere, m-am retras în găoacea mea, cu toate gândurile şi dorurile mele.

Dar vreau să scriu despre amintirea unor clipe sfinte pentru mine, clipe petrecute împreună cu Valeriu Gafencu.

Valeriu - student la drept, Iași 1940

Am avut șansa unor confruntări dramatice pentru credinţă. Am cunoscut oameni care au realizat plinul uman, sfinţenia, mucenicia - dar printr-o cernere cruntă... Am tăria să mărturisesc că sunt un om fericit întrucât am văzut un om în care via, gândea, zâmbea, trăia şi biruia Hristos...

Între legionarii aduşi în Aiud din toate oraşele ţării se distingea cu deosebire unul, înalt, frumos, cu ochi adânci, albaştri ca cerul. Îl chema Valeriu Gafencu. Se născuse în Basarabia în Ajun de Crăciun, la 24 decembrie 1920.

Îți mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat prilejul să trăiesc alături de Valeriu Gafencu, în cele mai tragice clipe din viața mea.

Eram la Pitești, în luna mai 1949, când m-am trezit în miez de noapte, în zgomotele de zăvoare ce marcau o intensă activitate. Deodată, se deschide ușa și în celulă au apărut doi colonei, ce semănau ca două picături de apă. Erau însoțiți de temnicerul obișnuit cu asemenea scene care a început imediat să efectueze neomeneasca percheziție.

Valeriu Gafencu - Sfântul ÎnchisorilorIubiţi fraţi, Cu câteva săptămâni înainte de decesul lui Gil (Alexandru Virgil) Ioanid am primit din partea lui o scrisoare în care mă ruga să-i trimit în câteva pagini un portret sufletesc al lui Valeriu Gafencu, dat fiind faptul că am trăit alături de el o perioadă destul de lungă în temniţă. Rugămintea lui cuprindea şi o „somaţie” pentru un termen apropiat; probabil îşi presimţea sfârşitul. M-am grăbit să-i satisfac dorinţa.

Valeriu Gafencu și mama la colonia GaldaMă numesc Valentina Elefteriu, fostă Gafencu, sora cea mai mare a lui Valeriu Gafencu. El era cel dintâi, apoi eu, Eleonora şi Elisabeta. Am să încerc să fac o notă biografică asupra familiei, pe scurt.

Sunt născută în Sângereni, în 1921 , într-o familie, aş putea spune, creştină. Tatăl meu a fost deputat în Sfatul Ţării, a luptat pentru Unirea Basarabiei cu România, dar situaţia a fost de aşa natură, încât a fost deportat în ’40 şi nu am mai ştiut nimic de el. Şi nu mai ştiu nici până astăzi. Mama noastră, o bună creştină, o bună gospodină a crescut patru copii.

Icoană Valeriu GafencuEste numele foarte cunoscut al unui tânăr basarabean din Soroca, absolvent al unui liceu militar. În 1942 l-am găsit la Aiud. Frumos, înalt, cu ochi albaștri plini de viață mi-a atras atenția când l-am cunoscut. Smerit, cu preocupări spirituale deosebite. Lecturi alese, prietenii cei mai buni, voia să rămână pe o linie de onoare și a rămas tot timpul. Oriunde era ceva deosebit și frumos de făcut era prezent.

Mărturisitorul Valeriu Gafencu - frescă a mănăstirii AfteiaValeriu Gafencu?!... Despre el, N. Steinhardt spunea că e unul din sfinţii închisorilor; despre el vorbeşte şi Ion Ioanid şi D. Bacu şi toţi câţi au trecut prin închisori. Toţi îl vorbesc numai de bine, fie că l-au cunoscut personal, fie din auzite. Eu l-am cunoscut personal şi mărturisesc şi eu că cele spuse sunt adevărate, aşa era, aşa a fost, fără nici o discuţie şi fără îndoială. A fost un erou-martir. Pe el nu l-a făcut erou un simplu act de curaj de o clipă, ci o întreagă serie de eroisme de fiecare zi, el a murit puţin câte puţin în fiecare zi şi menţinându-se tot timpul pe poziţie creştină. [...]

După sărbătorile Sfintelor Paşti ale anului 1942, în urma respingerii recursului, un tren ne transporta de la închisoarea din Craiova către cea din Aiud. Entuziasmul tinereții umbrise orice tristețe firească ce s-ar fi putut produce în urma despărţirii de familie şi de oraşul primei mele tinereți, pe care l-am iubit şi îl iubesc încă. Nerăbdarea de a lua contact cu o lume nouă, tânără şi vârstnică, dar încă plină de vibraţii spirituale şi cu vaste cunoştinţe în varii domenii, îmi adumbrea orice regret al despărțirii de vechile amintiri.

Mucenicul Valeriu Gafencu

Februarie 1949. Suntem aduși la Pitești, de la Jilava, lotul ”construcții”, din cadrul Politehnicii. Cei cu ”muncă silnică” suntem încarcerați la etajul I, unde ”domnea” temutul gardian Georgescu. Acolo ne-a întâmpinat un grup de condamnați mai vechi, din timpul lui Antonescu, printre care Romică Eutușanu, Ion Ianolide, Mârza, Valeriu Gafencu și alții. Dintre ei se distingeau doi, din așa numitul grup al ”misticilor”, Ion Ianolide și Valeriu Gafencu, acesta din urmă detașându-se la rândul lui, din toate punctele de vedere.

Valeriu Gafencu - Sfântul ÎnchisorilorValeriu Gafencu - tânărul cel mai pur al acestei închisori - era de părere că nu trebuie să se răspundă la nici un fel de acţiuni de acest fel.1 Dar noi, cei proaspăt arestaţi, i-am întors-o zicându-i:

- Întrucât încă n-am pierdut acea calitate de luptători, care te face să acţionezi mereu, ne implicăm în toate. La urmă, când acele calităţi vor scădea în intensitate, ne vom retrage şi noi în post şi rugăciuni.

Ni s-a dat voie să scriem acasă şi să primim şi noi cei de la munca silnică, un pachet lunar, de trei kilograme. Cam după o săptămână au început să sosească primele pachete. Cei mai mulţi beneficiari au fost cei care aveau familiile prin apropiere, înţelegând aici şi pe cei din Bucureşti, între cei bucuroşi a fost şi Valeriu Gafencu. Acesta, împreună cu Ion Ianolide făceau şi ei închisoare ca şi Dragodan, de pe timpul lui Antonescu, ei fiind cunoscuţi de către noi, cei proaspăt veniţi, ca având o puternică trăire creştină.

Valeriu Gafencu - elev. Anul 1938Cel mai corect om pe care l-am întîlnit în viaţa mea este Valeriu Gafencu. L-am cunoscut când eram elev la liceul Ion Creangă din Bălţi în a doua jumătate a periodei anilor 1930. Era la liceu cu un an înaintea mea, că eu pierdusem un an, rămăsesem repetent că am fugit de la şcoală şi vroiam să mă fac circar la circul lui „cel mai tare om din lume”, Ivan Zaikin.

Bolnav de TBC, pe la începutul lunii mai 1951, am ajuns la Târgu-Ocna. În cele trei luni şi jumătate cât am stat înaceastă închisoare l-am cunoscut pe Valeriu Gafencu. Fusesem prevenit de ceilalţi că este un sfânt în viaţă. Lucrul acesta l-am simţit şi îl mărturisesc şi eu. Din mai multele întâmplări deosebite trăite în preajma lui, o să mă opresc doar la câteva.

În discuţiile pe care le-am purtat, mi-a vorbit adesea şi m-a îndemnat să spun rugăciunea lui Iisus. M-a sfătuit să fac această rugăciune folosind o anumită tehnică; cu mâna pe puls, fiecare bătaie trebuia însoţită cu un cuvânt al rugăciunii. Mă străduiam şi eu să spun rugăciunea în timpul în care stăteam întins pe pat şi nu aveam altă ocupaţie. Când ne întâlneam, Valeriu mă întreba despre rugăciune. Îi spuneam că mă silesc, dar cu toată străduinţa mea nu am ajuns să spun rugăciunea aşa cum trebuie, adică cu inima.

Gafencu își petrecuse întreaga viață de om matur în închisoare,dar, ca și ceilalți deținuți la care credința creștină prevalase, nu știa ce fapte să mai săvâșească pentru a-și răscumpăra greșelile din trecut1. În fiecare zi făcea gestul pilduitor de a pune deoparte ceva din puținul lui pentru a ajuta la refacerea celor mai slabi dintre noi. Avea oroare de antisemitism și, când venea să-l vadă în camera 4 vreunul dintre vechii săi tovarăși antisemiți2, trântea câte o remarcă șocantă:

Mă numesc Aurelian Guță și vă rog să primiți din partea mea următoarea mărturie cu privire la momentele din viața lui Valeriu Gafencu și la modul în care a murit.

Era într-o seară sumbră dintre Crăciunul anului 1949 și anul 1950. Atunci l-am văzut și l-am îmbrățișat pentru prima dată pe fratele Valeriu, cu toate că, din spusele altora, ne știam reciproc încă din toamna anului 1941 și cunoșteam drumul pe care-l parcurseserăm fiecare prin închisorile României.

Pe la începutul lui iunie 1951, în urma unei riguroase expertize medicale, s-a hotărît de către mai marii Direcţiei Generale a Penitenciarelor trimiterea noastră, a celor câţiva deţinuţi politici, proveniţi de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la alte penitenciare. În duba care ne transporta către Târgu Ocna, închisoare considerată ”punct terminus”, erau câţiva deţinuţi de drept comun, care ne-au avertizat că la acest sanatoriu, în secţia "contrarevoluţionarilor", se petrec lucruri nu tocmai plăcute şi că ar fi bine să ne ţinem gura.

În perioada anilor 1935-1938 am locuit în comuna Sângerei, jud. Bălţi, unde tatăl meu era funcţionar de stat. Eram elev la Liceul “Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Chişinău, şi-mi petreceam toate vacanţele la Sângerei, unde am avut un prieten deosebit, pe Valeriu Gafencu, elev la Liceul “I. Creangă” din Bălţi.

Pentru mine Valeriu este un om deosebit. Am avut cu el multe discuții și întotdeauna - eu sunt mai impulsiv puțin:

- Ce, bă, câteodată trebuie să dai cu pumnul, și Hristos s-a înfuriat și a dat cu biciul.

- Ai dreptate, câteodată poate, dar era Hristos, nu tu.

Sunt momente care îți dau de gândit. Prin ianuarie 52, acum eu am tot mers pe la el. Mergeam, discutam cu el, și-i mai spuneam, schimba impresiile de valoare, nu orice. Era în relații cu ceilalți, unii erau mai revoltați, mai cu dușmănie, el căuta împăcarea, adică cu duhul blândeții, să ne înțelegem. (...)

Zilele se scurgeau lin. Valeriu era inundat de o tainică bucurie lăuntrică. Chinul devenise mai blând. Înflorea pe faţa lui un zâmbet aducător de lumină. Răspândea în jur un duh de pace adâncă. Mergeam la el cu încredere şi nădejde. Sufletele noastre se plecau pe pieptul lui şi primeau putere şi întărire.

Valeriu era un om care trăia cuvântul lui Dumnezeu la un nivel foarte înalt, aş spune la nivelul sfinţilor, al marilor părinţi şi anahoreţi. El nu vorbea atât cât trăia, că dacă ar fi vorbit atât cât trăia, ar fi însemnat ca noi să nu fi putut înţelege nimic. Valeriu era deasupra înţelegerii. Simpla lui prezenţă, simpla lui apariţie - spuneau băieţii care au stat cu el în celulă - aducea linişte sufletească, pacea inimii şi pacea minţii şi năştea în suflet devotamentul pentru el. Toţi care au stat cu el în celulă i-au fost devotaţi. Adică îţi chema dragostea pentru el prin dragostea lui pentru tine. Nu am nicio îndoială că este un sfânt. (...)

Cel puțin Gafencu, unde mergea, toată celula devenea o rugăciune!

(Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa - Viața părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale și ale altora, Editura Christiana, București 2007, pag. 43, 46)

Mutările atât de dese pe care le opera administrația pentru a rupe prieteniile și a încerca alți turnători, aveau pentru noi avantajul că legam alte prietenii și aflam... vești noi. Acum am aflat că Valeriu Gafencu a murit la Pitești(sic!). Student la drept, arestat cu elevi de la Liceul Militar din Iași (1942), era un băiat extraordinar de dotat, un creștin desăvârșit. Semăna cu un personaj dostoievskian care nu avea nevoie să-l caute pe Dumnezeu, fiindcă îl avea în el. A sosit la Aiud în 1942, am mai fost împreună la Galda, de atunci nu mai știam nimic despre el.

(Deliu Iulian Bălan - Frate de cruce sau K-1942, ediție îngrijită de Virgil Rațiu, Editura Aletheia, Bistrița, 2002, p. 92)

Mult, mult, mult mai buni au fost tinerii prin închisori decât bătrânii. Pentru că mai uşor renunţi la viaţă când ai timp îndelungat de trăit! Pentru că la tinereţe patimile sunt mai aprinse, dar şi vigoarea spirituală mai neîntinată! Pentru că n-au cunoscut ranchiunele, prejudecăţile şi duşmăniile generaţiei mai vechi! Pentru că erau mai puţin obsedaţi cu acreli şi răbufniri, mai puţin încărcaţi de anexele trecerii timpului: sluţenii, eşecuri, dezamăgiri, confirmând astfel teoria lui Robert Brasilach după care e bine să mori înainte de a te fi pângărit mersul înnoroiat al anilor! Nu ştiu. Au fost mai buni.

Valeriu Gafencu a realizat în mod plenar o tinereţe sfântă. Sunt sigur că, dacă marele episcop şi martir Ioan Suciu l-ar fi cunoscut pe Valeriu Gafencu în închisoare, l-ar fi asemuit cu Pier Giorgio Frassati, sfântul italian din veacul nostru, a cărui tinereţe sfântă a descris-o episcopul scriitor într-o carte, pentru a fi pildă tineretului creştin din România. Sper că şi Valeriu Gafencu va fi o pildă pentru tineret.

Figura centrală care a dat nota acestei vieţi spirituale din întreg sanatoriul a fost Valeriu Gafencu. El era unul dintre cei mai grav bolnavi. Nu părăsea patul, încă de pe când fusese la penitenciarul Piteşti de unde fusese adus. El a fost centrul vieţii duhovniceşti din Târgu-Ocna. Ducea o viaţă creştină de adâncime, ce ne atrăgea pe toţi. Se născuse un curent spiritual, în puşcării, încă din '41-'42, curent condus şi întreţinut de doi deţinuţi, un avocat şi un medic: Trifan şi Marian.

Împreună cu noi, a venit la Târgu Ocna și Valeriu Gafencu, un om cu totul deosebit care atinsese, în cel mai înalt grad, trăirea creștină. Era originar din Basarabia și tatăl său făcuse parte din Sfatul Țării care ceruse realipirea Basarabiei la patria-mumă. În 1940, imediat după intrarea rușilor, tatăl lui fusese deportat și nu s-a mai știut nimic de el. Valeriu, împreună cu mama și cele trei surori, s-au refugiat în țară, cu bruma de lucruri ce le-au putut lua în grabă.

Despre familia Gafencu din Sângerei - Bălţi, Basarabia se pot scrie multe, dar pe cine-i poate interesa viaţa noastră decât pe noi?

La cele aproape 100 ha pământ şi o gospodărie cum alta nu era şi cu doi părinţi ca ai noştri, care s-au iubit şi s-au respectat, cei patru copii (Valeriu, Valentina, Eleonora şi Elisabeta), până în anul 1940, am fost cei mai fericiţi. Ocupaţia sovietică ne-a distrus.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "În închisoare Dumnezeu nu era departe, în ceruri, era ca un vecin, vorbeai cu Dumnezeu şi-L întrebai pe Dumnezeu ca pe un vecin. Aşa Îl simţeam de apropiat!" Pr. Zosim Oancea

Ultimele comentarii

Radio Ortodoxia Tinerilor

Login cititori