Figura centrală care a dat nota acestei vieţi spirituale din întreg sanatoriul a fost Valeriu Gafencu. El era unul dintre cei mai grav bolnavi. Nu părăsea patul, încă de pe când fusese la penitenciarul Piteşti de unde fusese adus. El a fost centrul vieţii duhovniceşti din Târgu-Ocna. Ducea o viaţă creştină de adâncime, ce ne atrăgea pe toţi. Se născuse un curent spiritual, în puşcării, încă din '41-'42, curent condus şi întreţinut de doi deţinuţi, un avocat şi un medic: Trifan şi Marian.

Aveau o linie filocalică de vieţuire. Li se raliaseră şi Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, studenţi pe atuncia, şi Marin Naidin, Virgil Maxim. Această direcţie spirituală s-a accentuat în perioada '44-'47, când deţinuţii au avut o viaţă mai liberă. Au fost vizitaţi de familii; lucrau în aer liber, la Galda, la vie. Aveau dreptul la cărţi religioase, cum este “PATERICUL”. S-a format un curent de rugăciune intensă. Aşadar, când am ajuns la Târgu-Ocna, eram încunoştinţat că Valeriu Gafencu reprezenta acel grup de ‘trăitori’ de la Aiud.

Toată lumea era de acord că Gafencu cunoştea extraordinar de bine doctrina ortodoxă, dogmatica. Pe de altă parte, cunoştea bine tehnica Rugăciunii Inimii, pe care o aplica şi o preda şi altora. Mai toţi cei cu care a intrat în contact au fost iluminaţi de lumina aceasta pe care o răspândea. Nu ia putut rezista nicio minte, cât ar fi fost ea de isteaţă. De pildă, pastorul Wurmbrandt a stat în aceeaşi cameră cu Valeriu Gafencu şi în urma unor discuţii ce durau ore întregi, pastorul a trebuit să cedeze. Or, acest pastor - evreu botezat - a fost la un moment dat într-o situaţie foarte grea. Atunci a spus:

– “Aş vrea să intru în Împărăţia lui Dumnezeu pe aceaşi poartă pe care intră Valeriu Gafencu”.

(Pr. Constantin Voicesc - Chemarea lui Dumnezeu în temnițele comuniste, Vol I, de Mihai Rădulescu)