Dacă la Piteşti s-a urmărit zdrobirea până la deces a tinerilor studenţi legionari, aici la Aiud au fost adunaţi mai toţi foştii comandanţi, senatorii, foştii miniştri legionari, demnitari, mă rog, toată elita, în frunte cu Alexandru Ghica, Radu Gyr, Nichifor Crainic (care nu era legionar), Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Bartolomeu (Valeriu) Anania, arhiepiscop, dramaturg de mare valoare teologică şi literară şi mulţi alţii care n-ar încăpea intr'o carte.

În toţi aceşti ani nu am auzit vreo înjurătură (afar' de caralii), n-am văzut o privire duşmănoasă... ca la mânăstire sau şi mai.

Am asistat, în celular e drept, la câteva altercaţii, inerente unor oameni cu nervii la pământ, dar în general atmosfera era aceea de meditaţie şi rugăciune. Era o atmosferă de biserică. Seara, după ce se zăvora camera, după numărătoarea de la ora 19, rămâneam numai noi. Se făcea rugăciunea de seară. Erau în mijlocul nostru trei episcopi, pe lângă cei peste o sută de preoţi, din care majoritatea greco-catolici. Cel care încheia rugăciunea şi ne dădea binecuvântarea era P.S. Nicolae Serafim, fost stareţ la Mănăstirea Cozia. Era o adevărată sărbătoare. Noi, ultimii veniţi, nu aveam haine vărgate. Eram încă "civili", aşa că la interminabilele plimbări pe "şoseaua" dintre saltele se cunoşteau oameni, se învăţa. Se cânta, bineînteles încet, orice. Am zâmbit cu admiraţie şi înţelegere când am auzit pe melodiile cântecelor legionare texte religioase. Poeţi erau destui, şi nu de duzină. Era şi norrnal. Atâtia oameni de aleasă cultură, preoti, profesori, ingineri. Până şi după miezul nopţii unii se plimbau pe culoarul de la capetele saltelelor sau se strângeau in grupuri pe „specialităti". Se făcea matemetică, fizică, filosofie, religie, literatură. Profesori erau, şi incă ce profesori! La religie bunăoară sorbeam invătăturile Părintelui Dumitru Staniloae, literatură şi critică preda, ca să zic aşa, academicianul Crainic. Îil aduseseră din zarcă să stea cu noi. De ce? Pe Radu Gyr l-au lăsat cam o săptămână. Mai era prof. univ. Alexandru Mironescu, cel cu „Rugul aprins"' şi multe alte nume sonore care au insemnat ceva in cultura românească şi nu numai. Îmi amintesc că despre Napoleon ne-a vorbit doua săptamâni. Acolo am invăţat cu amănunte (!) motorul cu şi fără arbore cotit, invenţie a inginerului Nicoară din Constanţa, ale cărui schite le desena pe pardoseala de ciment cu o bucatica de ghips scoasă din zid.

Am luat primele notiuni de filosofie şi a inceput studiul limbilor străine. Eram insetat de cunoaştere, şi nu numai eu. Perioada de secetă din care veneam părea că luase sfârşit; din ploaia mănoasă a valorilor mari şi adevărate în care intrasem fără voia lui Dumnezeu, înviora sufletele, îmbogăţea minţile şi ne făcea să uităm unde eram şi cât va dura. Întâlneam marea sfântă poezie a lui Radu Gyr, Crainic, Ciurunga şi a altor minunaţi creatori, care prin operele lor scrise în cap şi memorate de toţi cei care fuseseră lipsiţi atît amar de ani. Singura cale de a păstra echilibrul psihic, singura cale de a te mai simţi om.

Erau acolo oameni care fuseseră arestaţi de la rebeliunea din 1940. Nu puţini executaseră 23 de ani de temniţă grea. Foştii studenti care plătiseră scump îndrăzneala de a crede, erau acum tobă de carte, învăţând fără hârtie şi creion, fără lumină şi fără o viaţă omenească. Erau adevărate enciclopedii. Profesorii recent arestati erau puşi in inferioritate de aceşti erudiţi, unii dintre ei foşti elevi de liceu, şi care acum, cu o modestie vrednică de laudă, făceau să ne simtim la universitate.

Aici in bomba de la Aiud am intâlnit o mare bogătie din operele lui Blaga, Arghezi, Dr. Voiculescu, pe acesta in persoană cu figura lui de sfânt bizantin cu vocea caldă şi inima la fel.

Prin blândul şi minunatul Dr. Iubu Mihai de la Cluj, am pătruns in adevărata creaţie a lui Lucian Blaga. Prin gura lui zic, mi-au pătruns in cap şi in simţire, perle necunoscute ale marelui filozof şi cugetător.

Tot aici şi pe urmă in celulă am stat aproape un an cu minunatul profesor Dancu, monah care lucrase în redacţia „Bunei Vestiri" şi care era condamnat la 25 ani M. S. V. după ce trecuse prin Bărăgan, efect al primei condamnari din 1950.

Acesta avea „scris" in cap un voluminos roman (EUR! AS! AF! AMERI! IDA! -remarcaţi primele silabe cu care incep cele cinci continente). Nu ştiu dacă Părintele Dancu s-a eliberat in 1964, ceea ce ştiu sigur este că la reeducarea din 1961 a fost dus in Zarcă la cei care au preferat să rămână in temniţă decât să iasă in libertate sub regim comunist. Au rămas în jur de 300, printre care şi Alexandru Ghica comandantul legionar, fostul şef al siguranţei in 1940.

(Ilie Tudor - De sub tăvălug)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii