Închisoarea Aiud

Închisoarea Aiud
(cetatea morţii)

”Aiud! Monstrul care a strivit cu lăcomie sălbatică tot ce neamul românesc a avut mai curat, mai sfânt!”

Destinată pentru: intelectuali

Apogeul reeducării: decembrie 1962 - iulie 1964

Conducerea închisorii:
  • Alexandru Guţan (1945-1948)
  • Alexandru Farcaş (1948-1950)
  • Nicolae Dorobanţu (1950-1953)
  • Ştefan Koller (1953-1958)
  • Gheorghe Crăciun (1958-1964)
  • Iorgu Volcescu (1965-1973)
  • Traian Moldovan (1973-1978)
  • Mihai Damian (1978-1981)
  • Vasile Rus (1981-1987)
  • Vasile Țârtan (1987-1991)

Izolatorul: Zarca

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

FDC-iştii de la Vaslui, muncitorii de la Işalniţa şi alţii, dispersaţi la diferite închisori prin ţară, fuseseră aduşi în toamna lui 1942 la Aiud. Maiorul Munteanu trebuia să realizeze opera de „reeducare”, prin presiuni morale şi fizice, pentru a determina pe legionari fie a se desolidariza de idealul de luptă legionar – ceea ce însemna un act de compromitere morală, - fie a cere trimiterea pe front pentru reabilitare – adică, recunoscându-se vinovaţi faţă de Antonescu în actul de la 21 Ianuarie 1941, act de compromitere a Mişcării Legionare.

Din Februarie 1945, soseau în Aiud aşa zişii criminali de război. La început câteva loturi de ofiţeri superiori şi inferiori, apoi subofiţeri, gradaţi şi simpli soldaţi. Criminalii de război constituiau elita armatei române care luptase împotriva cotropitorilor pământului strămoşesc şi a comunismului.

Cu sfârsitul lui noiembrie 1948 regimul la Aiud s-a înrăutătit brusc. Comunistii străini evrei si unguri ceruseră, lucru ce l-am aflat mai târziu, uciderea a 30.000 de români, spre a instala în tară teroarea si ca să poată aplica programul lor de reforme revolutionare. Dar s-au izbit la început de împotrivirea lui Lucretiu Pătrăscanu si apoi a „gloatei”- cum spuneau ei- lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Profitând de atitudinea indecisă a directorului, am obţinut permisiunea să sărbătorim Sfintele Paşti cu slujba religioasă în curtea închisorii, la Troiţa Nicadorilor, la care să ia parte toţi deţinuţii, şi cei de drept comun. Doar criminalilor de război nu li s-a permis să iasă în curte.

După o jumătate de an de astfel de regim, detinutii au început să moară pe capete. Unul câte unul. Mai întâi cei mai bătrâni. Vârsta lor nu permitea o astfel de încordare.

Dacă deasupra Infernului lui Dante stătea scris: "Lasciate ogni speranza voi ch'entrate!" ("Lăsaţi orice speranţă voi cei intraţi!"), deasupra intrării în această temniţă scria Închisoarea Principală Aiud.

Pentru deţinuţii politici din Aiud, anul 1950 a însemnat poate cea mai grea perioadă de-a lungul existenţei acestei temniţe. Exceptând camerele mari, cele 312 celule erau populate până la refuz de către cei peste 2400 deţinuţi, câte 8 în fiecare celulă, întinşi direct pe duşumea, aşa fel să nu mai rămână nici o palmă de loc neocupată.

Anii 1955 şi 1956 rămân în istoria Aiudului cu întâmplări a căror cruzime a străpuns zidurile închisorii, ajungând să fie cunoscută şi oamenilor din afară. Tensiunea atinsese un grad foarte înalt şi, nemaiîncăpând atâta suferinţă în tiparul croit oamenilor de Divinitate, explozia era iminentă. Gardienii obişnuiau să dea buzna în celule şi să ia pe câte un deţinut la bătaie, fără nici o explicaţie. Loviturile erau crunte şi de cele mai multe ori victima rămânea întinsă pe duşumea, într-o baltă de sânge.

Anul 1958 aduce o schimbare în conducerea penitenciarului Aiud. Kohler, evreul luptător în Spania, a fost înlocuit cu românul şi ilegalistul Gheorghe Crăciun, colonel de Securitate. Un român înlocuieşte un evreu. Va fi regimul de detenţie mai bun? După teoria naţional-comuniştilor aşa ar trebui să fie. Se spune că securiştii români au pus capăt cruzimii şi abuzurilor securiştilor evrei şi unguri.

Pentru ca regimul care ni se va aplica de acum înainte să fie şi mai clar, se organizează cea mai mare percheziţie pe care am văzut-o (adică am suportat-o) în închisoare.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii