Închisoarea Aiud

Închisoarea Aiud
(cetatea morţii)

”Aiud! Monstrul care a strivit cu lăcomie sălbatică tot ce neamul românesc a avut mai curat, mai sfânt!”

Destinată pentru: intelectuali

Apogeul reeducării: decembrie 1962 - iulie 1964

Conducerea închisorii:
  • Alexandru Guţan (1945-1948)
  • Alexandru Farcaş (1948-1950)
  • Nicolae Dorobanţu (1950-1953)
  • Ştefan Koller (1953-1958)
  • Gheorghe Crăciun (1958-1964)
  • Iorgu Volcescu (1965-1973)
  • Traian Moldovan (1973-1978)
  • Mihai Damian (1978-1981)
  • Vasile Rus (1981-1987)
  • Vasile Țârtan (1987-1991)

Izolatorul: Zarca

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Pentru ca regimul care ni se va aplica de acum înainte să fie şi mai clar, se organizează cea mai mare percheziţie pe care am văzut-o (adică am suportat-o) în închisoare. Simultan, la toate etajele, începe operaţiunea cu un număr nemaivăzut de gardieni. De unde au apărut atâţia? Percheziţie? O, nu! Ci de fapt, cea mai barbară jefuire a deţinuţilor. Se confiscă aproape tot sumarul bagaj pe care îl avem, iar de pe hainele noastre de puşcăriaşi sunt smulse toate peticele pe care noi le-am procurat, te miri cum şi de unde, ca să ne apărăm plămânii şi oasele de frigul necruţător din celule. Ni se spune că ordinul nu admite decât pulovăre simple, sub nici o formă îmbrăcăminte cu blană.

Doamne, ce se va întâmpla cu cojocelul meu? Sunt în culmea disperării! Pe mine mă percheziţionează un gardian apărut de vreo trei luni pe etajul nostru. Este tăcut şi aparent rău, iar pe mână poartă un ceas cu o brăţară de culoare roşie. Când ne pune gamela cu mâncare pe policioară, în viteza mişcării mâinii, brăţara pare o flacără roşie. Nu de mult, a intrat brusc în celula noastră şi l-a surprins pe nea Costică Drăgoi lucrând cu acul la o zdreanţă. Atunci am avut o inspiraţie: să amintesc ceva despre Bihor şi satul copilăriei, cine ştie, poate o fi din regiunea mea natală. Interesant că, la intervenţia mea foarte puţin disciplinată, el nu a reacţionat în nici un fel, aşa cum ar fi fost firesc, după faima de gardian rău pe care o avea. Această faimă era probabil intensificată şi de faptul că avea pe faţă o cicatrice (nu prea mare), iar la români, proverbele din bătrâni avertizează că oamenii “însemnaţi” (cu o cicatrice sau deformaţiune) sunt oameni răi.

Acum, la marea percheziţie, am ghinionul să fiu victima lui. Ghinionul? Deocamdată, în disperarea mea, aşa cred. Calm şi tăcut, aşează de-o parte ce este permis, iar în altă parte, ce este interzis. După ce îmi jupoaie hainele de toate peticele şi zdrenţele ataşate, ridică, în sfârşit, cojocelul – salvatorul de până acum al vieţii mele. Stă o clipă cu el nemişcat, parcă l-ar cântări. Secundele acestea sunt pentru mine o veşnicie. Apoi îl leagănă, când într-o parte, când în alta. Nehotărârea lui este pentru mine ucigătoare. Vai, unde îl va arunca, oare? Şi brusc, îl lasă pe grămada obiectelor permise. Slavă Ţie, Doamne! În acest moment, sunt gata să jur că l-am văzut pe îngerul meu păzitor cum i-a purtat mâna celui de care depindea supravieţuirea mea. Cei sceptici, poate, nu m-ar crede! Nici eu nu susţin că l-am văzut cu ochii trupului, dar prea multe momente de coincidenţe fericite am trăit în anii de prigoană şi închisoare, ca să cred că toate momentele vieţii mele de prigonit şi întemniţat s-au desfăşurat numai după legile naturale.

În clipa când intrăm în celulă, arunc o privire fugară în jur. La toate etajele, în faţa uşilor, zac mormane de zdrenţe. Sărmanii oameni! Au fost deposedaţi şi de puţinele zdrenţe în care îşi înfăşurau trupurile scheletice şi îngheţate.

Fericit că mi-am salvat cojocelul, am impresia că celula obscură s-a umplut de strălucire. Bucuria mea interioară se răsfrânge pe zidurile sumbre. Doamne, ce puţin îi trebuie omului ca să fie fericit! Nu pot trece uşor peste cele ce s-au întâmplat. Oare am supravieţuit până acum numai datorită rezistenţei fizice cu care m-au dotat strămoşii mei? Nu cred! După pronosticul medicilor ar fi trebuit să fiu până acum mort sau , cel puţin, în ultima fază a tuberculozei.

(Pr. Liviu Brânzaș - Raza din catacombă)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii