Meniu biografic

vezi galerie foto (1 foto)
Alexandru Ghica
"Comunismul e o utopie...! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi. Pe noi o să ne terminaţi, dar veţi fi blestemaţi, din neam în neam, de copiii şi nepoţii voştri, cărora le-aţi închis ochii de dragul unei idei sortită eşecului! Noi cei de aici vă iertăm, dar istoria nu iartă!"
  • 08 Februarie 1903
  • Iași
  • jurist
  • 24 ani
  • Jilava, Piteşti, Văcăreşti, Aiud, Alba, Sibiu, Braşov, Ploieşti, Ghencea, Galați, Giurgiu, Suceava, Gherla
  • 16 Aprilie 1982
  • Galați, cimitirul Eternitatea

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Alexandru Ghyka reprezintă un model de luptă. Strănepot al domnitorului Grigore Ghica al V-lea (1807-1857), domnitorul Țării Moldovei între 1849-1853 şi 1854-1856, a fost director general al Poliției (1940-1941). El avea să pătimească îndelungat, fiind închis în temnițe aproape un sfert de veac, în perioada 1941-1964.

Ortodox, cult, vertical, patriot, român de o rară demnitate, a rezistat tuturor asalturilor reeducării. În total a făcut 24 de ani de puşcărie. A fost deținut în puşcăriile de la Jilava, Piteşti, Văcăreşti, Aiud, Alba, Sibiu, Braşov, Ploieşti, Ghencea, Galați, Giurgiu, Suceava, Gherla şi a fost urmărit de Securitate până la sfârşitul vieții (1982).

Nu pot, nu-i o falsă scuză, să scriu despre acest om,  titan în suferință; voi încerca totuși să vi-l prezint:

Întră în Mișcarea Legionară, nu atunci când a venit valul spre ea, ci mai devreme. Despre cultura sa, nu sunt eu îndreptățit să scriu.

Dacă ar fi să se înalţe un monument demnităţii umane, acesta ar trebui să-l reprezinte, fără îndoială, pe prinţul Alexandru Ghica aşa cum l-am cunoscut eu în Aiudul acelor vremi. Înalt, uscăţiv, cu faţa iluminată de o intensă trăire interioară, prinţul Alexandru Ghica părea un ascet căruia spiritul îi năpădise ţesuturile.

După o săptămână de conviețuire, într-o dimineață, fratele meu a fost luat ca după o jumătate de oră să fiu expediat, la rându-mi într-o altă celulă, obișnuită, fără cearceafuri și într-o murdărie îngrozitoare. Recunoșteam Zarca. (...)

Cu zurgălăii la picioare, am ajuns în aşa zisa secţie TBC, pe acelaşi coridor, câteva camere mai spre ieşire [acţiunea se petrece la închisoarea Jilava n.n.]. Erau patru rânduri de paturi, câte trei suprapuse, numai de o parte a peretelui. Spaţiul era mult mai mare, lumină mai multă, aer curat şi hrană puţin mai bună.

Am avut cinstea şi norocul să-l am vecin de pat pe Principele Alexandru Ghika şi, de partea stângă, pe Mihai Timaru. Alte vieţi, alţi oameni, alte romane!

Printul Alexandru Ghyka, fost comandant legionar, fost sef al Politiei române si om cu 24 de ani de închisoare politica, n-a fost - precum stramosul sau domn al Moldovei – consacrat de istoria românilor ca personalitate de referinta. Noi, cei care l-am cunoscut în închisoare însa, stim cine a fost Printul Ghyka, model de demnitate si de rezistenta anticomunista, de o corectitudine exemplara si o putere de suferinta pentru idealul sau de neînchipuit. Nimic nu l-a putut înfrînge.

El a ramas Printul pîna la capat.

- Afară de Oprișan, ce personalități v-au mai influențat în închisoare?

- Prințul Ghica, de la care am primit lecții de bună-creștere. L-am cunoscut la Jilava. Prințul Ghica era un om înalt și foarte politicos. El te saluta întâi. Deși noi eram mai tineri, venea el primul și ne dădea „Bună dimineața“.

Te întreba: „Îmi dai voie să mătur eu astăzi în celulă în locul dumitale?“ Cum să-i dai voie!? Cum să-i zici:

Sunt readus pe Celular. În timpul cât am fost la Secţie, Aiudul s-a supraaglomerat. Un mare val de arestări s-a abătut asupra românilor în 1958. Cei arestaţi atunci, după un stagiu pe la Securitate şi tribunale militare, vin la Aiud ca o avalanşă nestăvilită. Nu mai există celule cu patru persoane, ci doar cu şase sau opt. În marele penitenciar din Aiud începe calvarul supraaglomerării.

Aici se afla prințul Alecu Ghica, fost șef al Siguranței Statului sub legionari, magistrat cu zece înaintași care stătuseră pe tronurile Munteniei și Moldovei. Era din Iasi, figură frumoasă, bine pregtit, cu o ținută demnă, senin și blând, deloc distant, avea o condamnare de 12 ani. [...] 

După o lungă despărțire m-am reîntâlnit cu prințul Alecu Ghica.

Iarna din 1963-1964 a fost cea mai grea perioadă din toată detenţia mea. Atunci, am executat un număr de 65 zile de izolare, singurul care m-a depăşit în domeniul pedepselor fiind prinţul Alexandru Ghica, care a executat peste 70 de zile. Nu vreau să fac nici o comparaţie cu această personalitate marcantă a neamului românesc şi a celor întemniţaţi pentru o idee în slujba unui ideal atât de mare, atât de sfânt, sunt însă obligat să scot în evidenţă acest lucru.

Într-una din zilele următoare au fost deschise uşile celulelor şi toţi deţinuţii scoşi afară pe balustradă. La etajul doi se afla maiorul Muntean, în mijlocul unui grup de jandarmi cu automatele îndreptate înspre noi. Era în uniformă de magistrat cu mâinile într-o pelerină. A început dispreţuitor:

Într-o duminică dimineața - se auzeau clopotele bisericilor din oraș - ne-au scos pe toți, au mai adus din celular, din secții, din fabrica, în jur de 2000 de oameni. În “bomba” în care se făcuse trierea noastră în 1959 se adunaseră bănci, iar pe o platforma de scânduri mai ridicată, masa prezidiului, la care după ce s-a umplut sala au luat loc Crăciun, doi civili foarte eleganți, ofițeri și nelipsitul “Rodica”, secretar.

Prințul Alexandru Ghika, fost șef al Poliției Capitalei în scurta perioadă de guvernare legionară din 1940-41, condamnat, după căderea acesteia, la muncă silnică pe viață și dus la Aiud pentru ispășire, se pomeni într-o zi a anului 1951 că este luat din penitenciar și dus în beciurile Ministerului de Interne din București.

Revenind la perioada de reeducare sau de "autoanaliza", cum ii zicea ministrul de Interne si pe care Petre Pandrea capatase invoirea s-o descrie in cele mai "luminoase culori", "cu lampa eternitatii pe masa" (ceea ce a si facut) in schimbul unui mai generos regim de penitenta, nu se poate spune ca toti detinutii din Aiud au cedat opresiunii.

Nu toti se autoanalizasera, desi se recursese si la mari tentatii, dintre care eliberarea fusese cea mai importanta. Nu putini ii cazusera victime. O luna, sau chiar o jumatate de an, dupa zeci de ani de anchete si de viata dupa gratii, conta enorm. Si ce sa fi facut omul epuizat de temnita? Ceda.

La arest sever cu prințul Ghica

S-a nimerit un arest sever împreună cu prinţul Ghica.

Prinţul Ghica, condamnat la muncă silnică pe viaţă, avea de executat 40 de zile de arest sever. Eu, un biet ţăran, aveam de executat doar 29 de zile de arest sever.

Urmăream cu atenţie câte uşi se deschid la arest, ca să ştim câte celule de pedeapsă sunt. Apoi, în fiecare celulă câte căni de apă se dau. Făcând socotelile, a rezultat că peste 20 de oameni ispăşeau în permanenţă cruntele pedepse.

Am stat în vara anului 1961 în aceeaşi celulă din celularul închisorii Aiud. Timp de trei luni am avut ocazia să mă inspir din tot ce am văzut la acest „adevărat Prinţ şi cavaler al omeniei româneşti". Mi-a rămas călăuză pentru totdeauna de cum trebuie să fie şi să se comporte un legionar. Era modest în viaţa de celulă. Nu mi-a admis niciodată să fac curăţenia sau serviciile din acest spaţiu în locul lui. Eu eram tânăr şi simţeam nevoia de a-mi face o datorie faţă de cei mai afectaţi de anii mulţi la număr de penitenţă.

Țin minte că la 5 august 1948 s-a făcut un prim lot de studenți care a fost expediat la închisoarea Pitești. După vreo două săptămâni, un nou lot, format de data asta, din elevi, printre care eram și eu, a fost trimis la închisoarea Târgșor.

Mi-au rămas limpezi în minte două momente, petrecute atunci, pe care vreau să le povestesc: După ce am primit bagajele de la magazie, am putut circula pe la celule ca să ne putem lua rămas bun. Veneam de la celula mea când, de la parter, m-a chemat domnul general Petrovicescu. M-a poftit în celulă, și spunând că nu poate să ia legătura cu toți cei care plecau, vrea, prin mine, să dea binecuvântarea sa întregului grup care părăsea Aiudul. Rețin urarea: ”Fie ca reeducarea să se prindă de voi ca apa de gâscă”. Și s-a adeverit, chiar așa s-a prins reeducarea de noi. Se știa atunci, de la Aiud, că închisorile de la Pitești și Târgșor sunt destinate studenților și elevilor, în acest scop.

La un oarecare timp1, a fost scos din celulă profesorul Alexandru Mironescu și înlocuit cu prințul Alexandru Ghica. Om în jur de șaizeci de ani, cu prestanță de prinț adevărat, care ne-a povestit cum a fost arestat dintr-o comună din Bărăgan, unde i se fixase domiciliu obligatoriu2 și unde fusese repartizat la o maternitate de scroafe, care trebuiau supravegheate la fătare, să nu-și mănânce purceii.

M-au impresionat cel mai mult cei care în situațiile acelea grele nu au făcut niciun compromis, care n-au făcut caz de principii, de misticism, de nimeni și nimic, ci dintr-o elementară onoare n-au vrut să facă niciun compromis, să pactizeze de exemplu cu inamicul. La capitolul ăsta este prințul Ghica, cu care am stat împreună la Suceava. Am fost mutat disciplinar acolo doi ani. Prințul Ghica era de o delicatețe extraordinară: și bun, și răbdător, și săritor, o bomboană, să-l pui la inimă. Dar niciodată nu s-a dezis de Mișcarea legionară, niciodată.

(Interviu dat lui Vasile Turtureanu - Aiudule... Aiudule..., ediție îngrijită de Dragoș Ursu și Ioana Ursu, Ed. Renașterea, Cluj-Napoca, 2011, p. 241)

Al doilea cavaler despre care vreau să vorbesc a fost prinţul Alexandru Ghyka. Era legionar, Şef al Siguranţei legionare. A pus în libertate pe avocatul Lucreţiu Pătrăşcanu, cu această motivare: „Eu sunt un luptător de dreapta, nu vreau să persecut un luptător de stânga”. Eu îi trimisesem pe cap pe soacră-mea, cu o carte de vizită, în franţuzeşte, amintindu-i de le chevalier Bayard, sanspeur et sansreproche.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii