vezi galerie foto (1 foto)
Alexandru Ghica
"Comunismul e o utopie...! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi. Pe noi o să ne terminaţi, dar veţi fi blestemaţi, din neam în neam, de copiii şi nepoţii voştri, cărora le-aţi închis ochii de dragul unei idei sortită eşecului! Noi cei de aici vă iertăm, dar istoria nu iartă!"
  • 08 Februarie 1903
  • Iași
  • jurist
  • 24 ani
  • Jilava, Piteşti, Văcăreşti, Aiud, Alba, Sibiu, Braşov, Ploieşti, Ghencea, Galați, Giurgiu, Suceava, Gherla
  • 16 Aprilie 1982
  • Galați, cimitirul Eternitatea

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Țin minte că la 5 august 1948 s-a făcut un prim lot de studenți care a fost expediat la închisoarea Pitești. După vreo două săptămâni, un nou lot, format de data asta, din elevi, printre care eram și eu, a fost trimis la închisoarea Târgșor.

Mi-au rămas limpezi în minte două momente, petrecute atunci, pe care vreau să le povestesc: După ce am primit bagajele de la magazie, am putut circula pe la celule ca să ne putem lua rămas bun. Veneam de la celula mea când, de la parter, m-a chemat domnul general Petrovicescu. M-a poftit în celulă, și spunând că nu poate să ia legătura cu toți cei care plecau, vrea, prin mine, să dea binecuvântarea sa întregului grup care părăsea Aiudul. Rețin urarea: ”Fie ca reeducarea să se prindă de voi ca apa de gâscă”. Și s-a adeverit, chiar așa s-a prins reeducarea de noi. Se știa atunci, de la Aiud, că închisorile de la Pitești și Târgșor sunt destinate studenților și elevilor, în acest scop.

Al doilea moment a cărui amintire m-a urmărit, păstrându-se de-a lungul anilor, a fost cel al despărțirii de domnul Ghica. Forfota de pe coridoare se terminase, se închiseseră ușile, și așteptam să fim scoși să ni se pună lanțurile pentru drum când aud că se trage zăvorul și în celulă intră domnul Ghica, un bărbat înalt, drept, cu ținută de adevărat prinț, care îmi spune: ”Măi băiete, era să nu-mi pot lua rămas bun de la voi. Dormeam. Noroc cu domnul Agapie care mi-a deschis”. Mi-a făcut o urare frumoasă și în încheiere: ”Să nu uitați că ați fost crescuți în duhul Căpitanului. Să mergeți numai pe căile onoarei!” După care m-a salutat cu salutul legionar: ”Trăiască legiunea și Căpitanul!” Brațul lui întins părea să-mi arate zările. Ca electrizat am răspuns cu același salut. Domnul Ghica a zâmbit. Nu l-am văzut niciodată așa. Ochii albaștri, senini, blânzi, m-au învăluit cu o dulce, părintească dragoste, apoi m-a îmbrățișat și m-a sărutat pe amândoi obrajii. Atunci am simțit o lacrimă caldă pe fața mea. M-a mai sărutat pe frunte, apoi privind în sus a spus: ”Dumnezeu să aibă grijă de voi. Spada Arhanghelului să vă fie pază. Cine știe câte veți avea de înfruntat și câți vor cădea dintre voi în acestă încleștare între puterea binelui și a răului?” Părea trasfigurat. S-a întors către ușă și a ieșit.

De multe ori m-am întrebat ce-a văzut domnul Ghica, în clipa aceea, a despărțirii noastre de la Aiud? Și astăzi, când povestesc aceste lucruri, parcă îl văd stând în ușa celulei, înalt, drept, demn și parcă-i simt lacrima caldă, rămasă pe obrazul meu. De-a lungul anilor de temniță, canal, deltă, binecuvântarea prințului Ghica m-a însoțit, întărindu-mă, îmbărbătându-mă.

(Mărturia lui Traian Coriciuc - Închisoarea inocenților. Memoria ca exercițiu de uitare, Vol. I, ediție îngrijită de Constantin Iorgulescu, Ed. Crisserv, Mediaș, 2000, pp. 17-19)

 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori