vezi galerie foto (1 foto)
Alexandru Ghica
"Comunismul e o utopie...! E cel mai greu blestem ce a căzut pe neamul românesc! Viitorul o va dovedi. Pe noi o să ne terminaţi, dar veţi fi blestemaţi, din neam în neam, de copiii şi nepoţii voştri, cărora le-aţi închis ochii de dragul unei idei sortită eşecului! Noi cei de aici vă iertăm, dar istoria nu iartă!"
  • 08 Februarie 1903
  • Iași
  • jurist
  • 24 ani
  • Jilava, Piteşti, Văcăreşti, Aiud, Alba, Sibiu, Braşov, Ploieşti, Ghencea, Galați, Giurgiu, Suceava, Gherla
  • 16 Aprilie 1982
  • Galați, cimitirul Eternitatea

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Prințul Alexandru Ghika, fost șef al Poliției Capitalei în scurta perioadă de guvernare legionară din 1940-41, condamnat, după căderea acesteia, la muncă silnică pe viață și dus la Aiud pentru ispășire, se pomeni într-o zi a anului 1951 că este luat din penitenciar și dus în beciurile Ministerului de Interne din București.

De acolo, fu scos într-o noapte din celulă și dus într-un birou unde se pomeni față-n față cu însuși ministrul Drăghici, care-i făcu o propunere:

- Domnule Ghika, știu ce ai fost, când ai fost și cum ai fost, în timpul guvernării legionare. Ai fost șeful Poliției sau al Siguranței, da?

- Da! ii raspunse, foarte stăpân pe sine, Alexandru. Și?

- Și uite că eu îți fac acum o propunere! Știu că ești prinț, dar asta nu contează, pentru noi, comuniștii.

Ghika il privea de sus, curios să audă despre ce-i vorba.

- Și mai știu - continuă ministrul - că n-ai fost doar șeful Siguranței legionare, ci chiar organizatorul acesteia. Așa că, în această fostă calitate și funcție, iți cer să-mi dai o declarație despre Lucrețiu Pătrășcanu, cum că ți-a fost informator în acea perioadă și eu îți dau cuvântul meu de onoare că te pun imediat în libertate. Am această posibilitate, precum și acordul Partidului Comunist.

După clipa de tăcere care urmă și-n care ministrul credea că surprinzătoarea sa ofertă va produce efectul scontat, Alecu Ghika se ridică de pe fotoliul ce i se oferise la sosire și, din inalțimea staturii sale pe care ministrul abia atunci o remarca, zise:

- Domnule ministru! Dumneavoastră, comuniștii, știti cât vă iubesc eu și câți aș vrea să mai rămâneți în viață la conducerea României? Dar dacă prețul vieții și al libertății mele acum este viața și onoarea unui om, chiar dacă acesta îmi este dușman, atunci răspunsul meu categoric este NU!

Ministrul Draghici, holbând ochii cât cepele la auzul refuzului unei oferte atât de generoase, din partea lui și a Partidului, aștepta și explicația. Iar aceasta nu întârzie, pentru că Alecu Ghika, înaintând cu un pas spre biroul ministerial, începu:

- Domnule ministru! Pe mine, ca și pe toți camarazii mei din Legiune, Căpitanul Corneliu Codreanu m-a învățat că-n luptă e mai bine să cazi pe câmpul de onoare, decât să învingi printr-o mișelie îndreptată împotriva dușmanului. De aceea NU-ul meu este categoric și onoarea mea nu-i de vânzare. Nu pot accepta o libertate în schimbul ticăloșiei pe care mi-o propuneți. Lucretiu Pătrășcanu nu a fost nici agentul, nici informatorul meu!

- Bineee! rânji ministrul. N-ai decat să rămâi cu onoarea legionară și să-ți ispășești condamnarea pe care nu noi ți-am dat-o, ci Antonescu, pe care tot voi l-ați adus la conducere.

- Intocmai, domnule ministru! încheie prințul, asteptând să fie trimis de unde-l aduseseră.

Și ministrul, deși nemulțumit de nereușita încercării sale, îi indeplini dorința, după înca o lungă așteptare în beci.

Ajuns din nou, după ani de zile, la Aiud, în aceeași celulă cu Petre Pandrea, care-l intreba cum a fost pe unde umblase, Alecu Ghika îi răspunse doar:

- Nu!

- Cum adică? intrebă Pandrea. Ce nu? Pe unde-ai fost, cu cine ai fost confruntat? Pe cine ai mai întâlnit?

- Pe Draghici, ministrul! îi răspunse laconic și concesiv Ghika:

- Și? holba Pandrea ochii, mai abitir decât Drăghici după ce auzise refuzul prințului. Ce-a zis? De ce te-a chemat? Dă-i drumul și zi-i!

- Mâine, Petre, că acu-i timpul să ne culcăm. Sunt obosit și s-a dat stingerea! încheie Ghika discuția, lăsându-i lui Pandrea curiozitatea nesatisfacută.

A doua zi, dis-de-dimineață, chiar înainte de a se da deșteptarea, Pandrea începu să-l zgâțâie, căci, de curiozitate, nu putuse dormi deloc.

- Spune, Alecule, cum a fost?

- Petrică! De ce ești așa de curios și de nerăbdator? Știu eu că vrei să scrii anumite lucruri cu "lampa eternității pe masă", așa cum i-ai declarat și lui Crăciun, dar de ce te interesează așa de tare întâlnirea mea cu Drăghici?

- Alecule, știi că suntem prieteni de atâta vreme; știi că, atunci când l-ați arestat voi, legionarii, pe Coca - adică pe Lucrețiu Pătrășcanu, cumnatul meu - în 1940, când ați ajuns la guvernare, eu la tine am venit îndată ca să mi-l scapi, nu?

- Nu chiar la mine, ci la Petrică Țuțea, prietenul nostru. Și el, când te-a vazut așa speriat, a dat fuga la mine.

- Așa-i, Alecule! Și tu ce-ai făcut, ca șef al Siguranței?

- L-am eliberat în câteva ore, căci Petrică Țuțea venise la mine cu sufletul la gură, cum veniseși și tu la el, zicând:

"Alecule, știi că l-au umflat pe Coca? Pe Lucrețiu, prietenul nostru?"

Iar eu, știi bine că eram prieten și cu adversarii politici, cum sunt și cu tine, așa că am zis "Bine!" și l-am eliberat îndată.

- Ei, da! Nu ca Antonescu, pe tine, dupa lovitura de stat din ianuarie 1941!

- Da, dar Antonescu... încerca să spună Ghika.

- Știu ce vrei să spui: că Antonescu nu era prinț.

- N-am vrut sa spun asta. Știi doar că și lui Petrovicescu îi dăduse cuvântul de onoare că nu-i va face nimic după rebeliune, dar l-a condamnat și l-a "executat". Unde-i era onoarea?

- Pai, Alecule, a la guerre comme a la guerre, cum se zice! Dar cu voi, ar fi putut s-o scoată altfel la capăt?

- Da' eu cum am scos-o cu cumnatul tău? Dar, de! Dragul meu Petrică, prietenia și îngăduința față de ideile altora sunt flori rare pe care nici voi, nici Antonescu nu le-ați prea cultivat în grădina voastră.

Pandrea tăcea și ceilalți din celulă căzusera pe gânduri.

- Așa o fi, Alecule! reluă Pandrea. Da? hai, spune-ne ce-a vrut de la tine ministrul Draghici?

- Ce să vrea? Mi-a propus libertatea în schimbul unei declarații prin care să spun că onor cumnatul tău, Lucrețiu Pătrășcanu - Coca, cum îi ziceați voi - mi-a fost agent și informator.

- Șiii? întrebă speriat Pandrea.

- Și ce vezi, Petrică! Am preferat să mă întorc aici, printre prietenii mei, decât să fac așa o mișelie. Iți dai seama? Să declar că Pătrășcanu mi-a fost informator și apoi să ies în libertate, după ce le-am dat pretext să-l ucidă, cu sau fără proces, în urma declarației mele? N-aveau decât sa-l ucidă ei, cu mâna lor, nu cu prețul libertății mele!

- Of! Of! Of! se auzi geamătul unui amărât din fundul celulei.

- Alecule! Am să marturisesc asta și-n scris, se angaja atunci Pandrea!

- În scrisul ăla al tău, "cu lampa eternității pe masă"? zâmbi Ghika.

Un țăran din Oltenia, rătăcit și el prin celula lor, îi spuse vecinului de prici:

- Acuma, când am să mai aud că omul ăsta, prințul Alecu Ghika, iî toți zecii de ani de când e în pușcărie, n-a întins niciodată mâna să ia altceva de pe targa cu pâine decât cea mai mică bucată, o s-o cred din tot sufletul...

Între timp, se adusese în încăpere pâinea împărțită în porții egale cu numărul ocupanților. Și după ce Alecu Ghika, deși era primul la rand, luă, ca de obicei, cea mai mică bucată, Olteanul strigă:

- Uite prințul! Tot prinț rămâne!

Vecinul său de prici îl aprobă, mestecându-și însă mai puțin bucuros porția de pâine.

(Marcel Petrișor - Trecute vieți de domni, de robi și de tovarăși)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori