Meniu biografic

vezi galerie foto (1 foto)
Alice Voinescu
"La toate nevoile indivizilor ca şi ale naţiunilor ca şi a omenirii întregi, grupul răspunde: suferinţa e cauzată de dezorientare. Singura orientare care nu poate distruge ci construi, care nu dezbină ci uneşte, e credinţa în Dumnezeu şi supunerea oricărei trebi omeneşti voinţei divine."
  • 10 Februarie 1885
  • Turnu Severin, Mehedinți
  • profesor
  • 3 ani
  • Jilava, Ghencea, Costești (D.O.)
  • 04 Iunie 1961
    • Scrisori către fiul și fiica mea
    • Jurnal, Vol. I
    • Jurnal, Vol. II

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

S-au împlinit anul acesta, la 3 Iunie, douăzeci şi cinci de ani de când ne-a părăsit Alice Voinescu, personalitate cul­turală marcantă dintre cele două războaie mondiale, doctor în filozofie de la Sorbonne, profesor de estetică şi literatură dramatică la Conservatorul Regal de Artă Dramatică din Bucureşti, strălucită conferenţiară foarte apreciată de un pu­blic larg şi autoare a volumelor de esseuri: „Montaigne, omul și opera” - apărut în 1936 -, „Aspecte din teatrul contemporan” - apărut în 1941 - şi „Eschil” - apărut în 1946.

Stelian Tănase: Vorbiți-mi despre câteva figuri, despre personalități și oameni ce v-au intersectat existența...

Alexandru Paleologu: Dintre figurile care au jucat un rol de prim plan în viața mea, totdeauna, când sunt întrebat o pomenesc pe Alice Voinescu. Am vorbit despre ea de mai multe ori și continui să vorbesc. Mereu am ceva de spus în legătură cu ea și asta pentru că era cea mai veche prietenă a tatălui meu și cu care am fost prieten la rândul meu. Fiindcă am ajuns la un mare grad de familiaritate, o consideram ca pe o rudă apropiată și, fiindcă a jucat un mare rol, aproape în dublet cu tatăl meu, nu pot să n-o pomenesc de câte ori e vorba de formarea mea intelectuală și timpurie și mai târzie.

Tot directă era și comunicarea cu Alice Voinescu, profesoară de Istoria universală a teatrului, la Conservatorul de Artă dramatică. Își ținea cursul, de obicei, în sala de conferințe a Fundației, peste drum de palat. Amfiteatrul era totdeauna ticsit. În fiecare an vorbea despre altceva. Tragicii greci, apoi Shakespeare, clasicismul francez, Goethe...

Istoricul de mâine al căderii de azi a Țării, cel ce va situa cu toată seninătatea fazele de cruntă metamorfoză a României, întreg acest seism de noapte, va fi silit să cumpănească bine - să dea-firește-fatalității ce este al fatalității - însă el va trebui, în egală măsură, să surprindă și acele zone de disponibilitate în care s-a însămânțat demisia, voința de neputere, lașitatea activă. Dintre acestea, universitatea este, din nefericire, una de soi. Nu puțini, întradevăr, sunt universitarii noștri ce se află la loc ales de necinste și necinstire. Și nu din ceasul al unsprezecelea - ceasul rău de care e greu să ne legăm - ci dintru început. De la ivirea nefastă a zorilor. De la răsăritul răsăritului.

Alice Voinescu a fost pentru mulți oameni din jurul ei un balsam. Generoasă, altruistă, cultivată ca puține femei, plină de un anumit duh al unei anumite înțelepciuni morale și spirituale, ea - printre lecțiile sale inspirate de filozofie și literatură dramatică - inițiase pe meleagurile noastre și o mișcare așa-zis oxfordistă. În ședințele ce-au avut loc săptămânal - destul de frecventate -, asculta confesii dramatice și păsurile celor prezenți. Era o atmosferă de comuniune în care profesoara Alice Voinescu își spunea părerea despre cele auzite.

(Arșavir Acterian - Jurnal 1929-1945/1958-1990, Editura Humanitas, București, 2008, p. 277)

Într-altă aripă a închisorii (n.n. Închisoarea Jilava), în cea afectată femeilor, într-o celulă umedă și întunecoasă, două deținute sporovăiau cu aprindere. O tânără prostituată și o țigancă mai vârstnică. Își povesteau una alteia episoade din meseria respectivă. Țiganca era hoață de buzunare și-i destăinuia celeilalte, într-un elan de altruism și cu lux de amănunte, cum proceda când, într-un tramvai, tăia cu deosebită dexteritate căpătată prin îndelungi exerciții, buzunarul unui „client” spre a-i subtiliza portofelul.

Plimbându-mă nervos de la un cap la altul al celulei, îmi revine cu aceeași claritate în minte Reduitul de la Jilava cu camerele 9-12.

Profesorul Petru Manoliu, doctorul Tavernier, avocatul Caleia şi arhitectul Ursescu făceau parte din lotul „Alice Voinescu”. Ea era profesoară universitară la Conservatorul de Artă Dramatică şi am cunoscut-o bine, fiind vară primară cu mama mea. Deseori vara, în timpul concediului, venea la noi la ţară.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii