Alice Voinescu a fost pentru mulți oameni din jurul ei un balsam. Generoasă, altruistă, cultivată ca puține femei, plină de un anumit duh al unei anumite înțelepciuni morale și spirituale, ea - printre lecțiile sale inspirate de filozofie și literatură dramatică - inițiase pe meleagurile noastre și o mișcare așa-zis oxfordistă. În ședințele ce-au avut loc săptămânal - destul de frecventate -, asculta confesii dramatice și păsurile celor prezenți. Era o atmosferă de comuniune în care profesoara Alice Voinescu își spunea părerea despre cele auzite.
(Arșavir Acterian - Jurnal 1929-1945/1958-1990, Editura Humanitas, București, 2008, p. 277)
