vezi galerie foto (1 foto)
Alice Voinescu
  • 10 Februarie 1885
  • Turnu Severin, Mehedinți
  • profesor
  • 3 ani
  • Jilava, Ghencea, Costești
  • 04 Iunie 1961

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

S-au împlinit anul acesta, la 3 Iunie, douăzeci şi cinci de ani de când ne-a părăsit Alice Voinescu, personalitate cul­turală marcantă dintre cele două războaie mondiale, doctor în filozofie de la Sorbonne, profesor de estetică şi literatură dramatică la Conservatorul Regal de Artă Dramatică din Bucureşti, strălucită conferenţiară foarte apreciată de un pu­blic larg şi autoare a volumelor de esseuri: „Montaigne, omul și opera” - apărut în 1936 -, „Aspecte din teatrul contemporan” - apărut în 1941 - şi „Eschil” - apărut în 1946.

Perpessicius caracteriza astfel, în Decembrie 1953, rolul Alicei Voinescu în cultura românească (citez): ”În ce măsură activitatea multiplă şi diversă a Doamnei Alice Voinescu a slu­jit societăţii româneşti în aceste ultime decenii ale culturii noastre, abia dacă mai e nevoie să fie amintit. Seriile de dis­cipoli ai cursurilor domniei sale şi auditorii numeroaselor domniei sale conferinţe stau mărturie imenselor servicii pe care această pedagogă şi oratoare, deopotrivă de activă, le-a adus celor iubitori de învăţătură, de gânduri frumoase şi, mai ales, de o justă şi subtilă iniţiere în tainele dramaturgiei universale. În aceeaşi ordine se cuvine situată şi puţin ex­tinsă substanţiala sa activitate de cronicară teatrală. Com­plement al catedrei, cronica teatrală a Doamnei Alice Voi­nescu a regenerat un gen discreditat şi, reluând firul marilor cronicari teatrali: Eminescu, Caragiale, Delavrancea, a supus meditaţiei autorilor şi interpreţilor opiniile şi jude­căţile unuia dintre cei mai avizaţi cunoscători ai fenomenu­lui dramatic.”

Evocarea de astăzi, de aici din Freiburg, este cea din­tâi pe care o fac în exil, după ce ani de zile, cu un grup de foşti studenţi şi copii spirituali ai ei, ne-am străduit în Ţară să-i ţinem vie memoria peste care, după detenţia la Jilava şi după moarte, oficialităţile aşternuseră un val de tăcere. Acţiunea noastră s-a materializat abia de curând - în anul 1983 - prin apariţia volumului surprinzător - 900 de pa­gini - intitulat: „Întâlnire cu eroi din literatură şi tea­tru” , cu un studiu introductiv semnat de profesorul şi criti­cul de artă Dan Grigorescu. Cartea cuprinde, pe lângă cele trei eseuri amintite - cu omisiunea studiului asupra teatru­lui lui Claudel, considerat poet mistic, o serie de cronici dramatice apărute pe vremuri în Revista Fundaţiilor Regale, precum şi pagini inedite din manuscrisul rămas în sertar: „Întâlnire cu eroii tragici”. Sunt filele în care Alice Voinescu, într-un dialog cu personajele cele mai reprezentative ale tragediei antice, îşi exprimă problematica unui sfârşit de viaţă trăit la un înalt nivel de conştiinţă umană trează, atât în cadrul evoluţiei spirituale proprii, cât şi în con­fruntarea cu problemele dramatic contradictorii din ultimii săi ani.

În climatul euforic al începuturilor unei Românii Mari, Alice Voinescu şi-a pus aleasa şi vasta ei cultură şi perso­nalitatea atât de nobil comunicativă în strădania de a crea - prin intermediul prototipurilor exemplare ale culturii - repere clare şi înalte întru formarea unei societăţi în plină reva­lorizare.

Lecţiile ei de istoria teatrului la catedra Conservato­rului, conferinţele de la Fundaţia Regele Carol I, de la Sala Dalles şi în multe din instituţiile de educaţie a tineretului, polarizau un public entuziast, fermecat de neobişnuitul său har, generat de adânca şi curata trăire a celor mai alese şi perene forme de existenţă umană.

În 1983, apariţia volumului nu numai că nu a trecut ne­observată de noile generaţii ci, imediat epuizat, acesta a fost receptat de către tineretul - crescut într-o ideologie materialistă - cu înflăcărare dovedind capacitatea de asimi­lare a unui mesaj care proclama cu preeminenţă virtuțile spi­rituale ale omului.

În izolarea de după anii de închisoare la Jilava, în do­miciliul obligator dintr-un sat de lângă Târgu Frumos, în nor­dul Moldovei, s-ar fi gândit oare Alice Voinescu la clipele acestea în care ne-am întâlnit să vorbim despre ea tocmai aici, la Freiburg, nu departe de acel atât de îndrăgit Marburg an der Lahn unde-şi pregătea, la începutul secolului, teza de doctorat cu tema şcolii neokantiene a lui Hermann Cohen „L'interpretation de la doctrine de Kant par l’ecole de Marburg"?

Despre viaţa şi opera lui Alice Voinescu s-ar putea vorbi ceasuri fără sfârşit, dar găsesc că având privilegiul de a fi în posesia singurei benzi magnetice imprimate cu vocea ei - puţin înainte de stingerea ei din viaţă - de către sculptorul Lucian Murau, unul dintre iubiţii săi fii spirituali, e mai nimerit s-o lăsăm să ne împărtăşească unele dintre momentele hotărâtoare în formaţia sa moral-spirituală. S-o ascultăm.

În încheiere, fostul meu coleg, actorul şi poetul Dinu Ianculescu vă va citi fragmente din „Jurnalul” inedit al Alicei Voinescu şi anume, întâlnirile cu Andre Gide şi cu George Enescu.

Freiburg, Octombrie 1986

(Virginia Șerbănescu, „O conștiință luminoasă: Alice Voinescu” în Buletinul Bibliotecii Române. Studii şi documente româneşti, Vol XIV (XVIII), Serie nouă, 1987-1988, Institutul Român - Freiburg i. Br., pp. 393-395)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori