vezi galerie foto (1 foto)
Aristide Lefa
"Pentru mine, în anumite situații grele, cânt toate argumentele logice, sociale sau politice cădeau, singurul și ultimul sprijin a fost credința în Dumnezeu. Numai ea m-a întărit și m-a ajutat să depășesc clipele de slăbiciune sau chiar de deznădejde."
  • 17 Februarie 1923
  • Cârja, Vaslui
  • student
  • 16 ani
  • Jilava, Piteşti, Văcăreşti, Târgu Ocna, Gherla, Noua Culme, Periprava
  • 12 Iulie 2009
    • Fericiți cei ce plâng. Amintiri din anii de detenție
    • Pentru cunoaștearea adevărului. Cine au fost victimele de la Jilava

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Aristide (Tedi) Lefa s-a născut la 17 februarie 1923 în Comuna Cârja, judeţul Vaslui, ca fiu al lui Nicolae, agricultor şi Ana, casnică.Termină liceul teoretic M. Kogălniceanu la Vaslui (1934-1942), admis în 1943 la Facultatea de Medicină Iaşi, iar în 1946 se transferă la Bucureşti, unde primeşte postul de intern onorific la chirurgie, Spitalul Militar Central.

În timpul liceului a intrat în Frăţiile de Cruce, organizaţie a Legiunii, prin care s-a desăvârşit social-moral şi creştin. La Bucureşti continuă pregătirea legionară în cadrul luptei anticomuniste. La 22 mai 1948 este arestat de Serviciul Secret de Informaţii, anchetat dur şi depus la închisoarea Jilava. În timpul furiei şi torturilor anchetei Tedi s-a ales cu timpanul spart, încă de la începutul lor, nevrând să declare nimic. La 19 ianuarie 1949 este condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 8 ani muncă silnică, 8 ani degradare civică şi confiscarea averii pentru "crimă de uneltire contra ordinii sociale". Dus la Jilava, apoi în februarie 1949 transferat la Piteşti.

Trecând prin comisia de triere a spitalului Văcăreşti, la 4 februarie 1950 scapă de infernul reeducării Piteşti şi e trimis la sanatoriul TBC Târgu Ocna. Aici, sub controlul medicului oficial dr. Margareta Danielescu-Pescaru, desfăşoară o bogată activitate medicală. Se opune categoric tentativei de reeducare gen Piteşti, condusă de ofiţerul politic Şleam Augustin cu concursul unui mic grup de studenţi trecuţi prin Piteşti. În camera 4 de acolo erau cazaţi cei mai grav bolnavi. În ea se murea frecvent şi alţii le luau locul. Aristide, chiar din primele zile după sosirea la Târgu Ocna, a însoţit împreună cu dr. N. Floricel, pe dna. dr. Danielescu la vizitele zilnice făcute bolnavilor, ca apoi să administreze medicamentele prescrise. La camera 4 erau printre alţii Valeriu Gafencu. A existat la Târgu Ocna o trăire spirituală, promovată în primul rând de Valeriu şi Ioan Ianolide. Rugăciunea Isihastă: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!", practicată de majoritatea deţinuţilor, i-a ocrotit de reeducările conducerii penitenciarului. Aristide rostea şi el rugăciunea şi va continua să o spună chiar după eliberare, până în clipa morţii.

La 4 februarie 1953 e trimis disciplinar cu alţi 5 colegi la închisoarea Gherla, unde rămâne până la expirarea pedepsei în 29 mai 1956. Dar, refuzând să devină informator al securităţii, nu este eliberat, ci trimis în domiciliu obligatoriu în comuna Rubla, raion Însurăţei-Galaţi. În acelaşi an, iunie, i se aprobă să se mute în incinta spitalului din comuna viziru, la chirurgie. Este unanim apreciat de forurile superioare, cât şi de pacienţi. Peste un an, la 1 martie 1957 se căsătoreşte cu Cornelia-Mariana, fiica preotului Bucur Ferăstrău, aflat şi el în domiciliu obligatoriu. Prima fiică se naşte la 8 decembrie 1957, Nicoleta-Cristina.

Liniştea nu va dura mult, căci noaptea de 19-20 septembrie 1958 va fi arestat din nou, transportat în colonia Noua Culme, Constanţa, cu o pedeapsă de 36 luni. Momentul este şi mai greu, căci acum avea răspunderea unei familii lăsate astfel să moară de foame: "acum nu mai eram singur ca la prima arestare; aveam o familie şi un copil. Ca în toate împrejurările grele, am aflat liniştea şi echilibrul prin rugăciune". Izolat o noapte (ianuarie 1959) pe un ger de minus 15 grade, îmbrăcat într-o zeghe necăptuşită şi foarte roasă, a mers prin celulă timp de 12 ore pentru a nu îngheţa.

După un an de deteţie inumană, în octombrie 1959 sunt transferaţi la colonia de muncă Periprava, pe malul Dunării, în Deltă (colonia Grind din cadrul Peripravei). Aici a stat până la 30 noiembrie 1959. În 1961, în urma refuzului colaborării cu securitatea, din nou i se prelungeşte pedeapsa cu încă 36 luni. În 1963 securitatea o sileşte pe soţia sa să divorţeze. Este eliberat abia la 9 mai 1964, după 16 de închisoare. Fiica sa, Nicoleta, avea 9 luni când a fost arestat a doua oară, iar acum intra în cursul primar împlinind 7 ani. A fost un exemplu de părinte pentru copiii ce i-a crescut. Viaţa lui este un exemplu de cinste, modestie, ajutor pentru semeni şi mai ales de adevărat creştin al Bisericii Ortodoxe. A ajutat pe foarte mulţi deţinuţi în cariera sa. Pe unii i-a întors de la moarte prin operaţii cu instrumentar improvizat, pe alţii insistând la administraţie, ca fiind prea slabi, să fie mutaţi la munci mai uşoare, iar pe alţii doar cu cuvântul său cald şi blând.

A fost încadrat la spitalul Copşa-Mică, la chirurgie. La 1 iulie 1967 se naşte a doua fiică, Delia-Mariana. Nu i s-a permis să-şi termine facultatea şi a absolvit doar facultatea de Biologie Bucureşti la fără frecvenţă (1968-1972), din cauza trecutului său.

Între anii 1972-1986 lucrează ca biochimist la policlinica judeţului Ilfov, apoi la Spitalul Clinic Sector 4, Bucureşti, de unde se pensionează la 1 iulie 1986, dar va lucra în continuare la Policlinca cu Plată nr. din Şoseaua Pantelimon. În 1982 se recăsătoreşte cu Feodora Popovici. Pierde la 22 octombrie 1988 în împrejurări tragice pe prima fiică, Nicoleta.

După 1989, educaţia şi firea sa nu i-au permis să rămână nepăsător. Împreună cu alţi camarazi au întemeiat Fundaţia "Prof. George Manu", iar mai târziu revista "Permanenţe", al cărei redactor a fost şi unde scria aproape număr de număr. O parte din articole le-a publicat în broşura "Pentru cunoaşterea adevărului" (ed. II, 2000). A mai colaborat cu articole în presa din ţară şi străinătate. În 1998 îi apare excelentul volum autobiografic "Fericiţi cei ce plâng", Bucureşti, Ed. Eminescu. De acolo poate fi cunoscut blândul, eroicul şi desăvârşitul creştin Aristide Lefa.

După o îndelungată suferinţă trece în braţele veşniciei la 12 iulie 2009, pentru a se întâlni cu Mirele Hristos şi Sfinţii Lui.

(Ion Popescu - Revista Permanenţe, iulie-august 2009)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii