vezi galerie foto (29 foto)
Pr. Arsenie Papacioc
"Aşa să fie un tânăr: un mare erou pentru Hristos."
  • 13 August 1914
  • Misleanu, Ialomiţa
  • ieromonah
  • 14 ani
  • Miercurea Ciuc, Brașov, Jilava, Suceava, Vaslui, Aiud
  • 19 Iulie 2011
  • Mănăstirea Techirghiol
    • Cuvânt despre bucuria duhovnicească
    • Ne vorbește părintele Arsenie, Vol. I
    • Ne vorbește părintele Arsenie, Vol. II
    • Testament. Cuvinte de folos
    • Veșnicia ascunsă într-o clipă
    • Singur Ortodoxia
    • Mici îndemnuri spre mântuire
    • Iată duhovnicul. Părintele Arsenie Papacioc
    • Despre viața de familie și diverse probleme contemporane

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Anghel Papacioc în primul arest - 1942La 8 septembrie 1946, Anghel Papacioc ieşea de pe poarta Penitenciarului Aiud. Executase o pedeapsă pentru o aşa-zisă participare la evenimentele din ianuarie 1941. Trecuse prin penitenciarul de la Vaslui şi prin cel de la Aiud. Cunoscuse transformarea spirituală în grupul deţinuţilor mistici. Sculptase uşile împărăteşti de la capela penitenciarului de la Braşov şi executase chivotul pentru Mănăstirea Vladimireşti, ce reprezenta biserica Mănăstirii Argeşului în miniatură. Practicase rugăciunea inimii, asimilase din operele Sfinţilor Părinţi, meditase profund la jertfa înaintaşilor pentru credinţă.

În închisoare, Anghel Papacioc era considerat „monahul în haină laică“. Era hotărât să se lepede de lupta politică şi să o adopte pe cea spirituală. Aşadar, la 15 ianuarie 1947 era primit ca frate în mănăstirea vâlceană Cozia. Pentru că avea şcoală, atunci fratele Anghel a fost trimis să profeseze la Şcoala de cântăreţi bisericeşti de la Mănăstirea Turnu, din apropiere. Aici lucrează vreme de un trimestru, ulterior fiind trimis de conducerea obştii de la Cozia la Comanca pentru a administra domeniul mănăstirii.

În această zonă, mai multe mănăstiri aveau proprietăţi arabile, între acestea fiind şi ale Tismanei. Novicele Anghel este remarcat de stareţul tismănean Gherasim Iscu, care îi propune să intre în aşezământul nicodimian. Însă, în toată această perioadă, Siguranţa veghea la activitatea lui Anghel Papacioc. Era suspectat că „duce activitate subversivă“, lunar raportându-se la Poliţia din Vâlcea unde se află şi ce face. Numai că plecarea lui Papacioc la Tismana a pus pe jar autorităţile poliţieneşti, care au declanşat o căutare chiar la nivel naţional. Era perioada în care regimul comunist se pregătea să preia toate frâiele ţării, iar Siguranţa iniţiase o întreagă campanie de arestări în rândurile legionarilor.

Aşadar, de la 1 septembrie 1948, Anghel Papacioc era vieţuitor al Mănăstirii Tismana. Dar novicele Anghel căuta izolarea, pentru care i s-a dat binecuvântarea să se retragă la Schitul Cioclovina. Aici este remarcat de exarhul Teofil Niculescu, care era director al Şcolii de cântăreţi bisericeşti de la Mofleni-Craiova. Îi propune fratelui Anghel să primească chemarea de profesor în această instituţie. Primeşte binecuvântarea de la arhiepiscopul Firmilian al Craiovei, atât pentru postul de profesor, cât mai ales pentru intrarea în obştea marii lavre gorjene. Numai că, la 10 decembrie 1948, în vederea completării dosarului necesar tunderii în monahism, potrivit procedurii legale, exarhul face intervenţie la Poliţia din Vâlcea pentru a primi cazierul juridic. Astfel, autorităţile află de prezenţa lui Anghel Papacioc la Schitul Cioclovina.

În consecinţă, fratele Anghel este nevoit să plece, prin demisie aprobată de arhiepiscopul Firmilian. La sfatul părintelui Gherontie Bălan, merge la Mănăstirea Sihăstria Neamţului, unde stareţ era duhovnicul Cleopa Ilie. Aici găseşte ceea ce căuta de mult, simplitatea rugătorului neîncetat. Totuşi, câteva luni mai târziu este chemat la Bucureşti de patriarhul Justinian Marina, pentru a lucra ca sculptor şi desenator la Institutul Biblic.

Este închinoviat la Mănăstirea Antim şi tuns la 26 septembrie 1949 de ieromonahul Benedict Ghiuş, avându-l ca naş pe Petroniu Tănase. Aici încă mai găseşte din spiritul Rugului Aprins, care fusese interzis de autorităţile comuniste cu un an înainte. Se manifestă împotriva teoretizării practicării rugăciunii inimii, susţinând o viziune pragmatică asupra trăirii duhovniceşti. „Punctul meu de vedere pe care l-am exprimat la Antim nu era de a teoretiza, ci era de a trăi“, avea să spună mai târziu într-un interviu. Cu toate acestea, poartă un respect deosebit faţă de foştii membri ai Rugului Aprins. Munceşte mult şi se îmbolnăveşte la ochi. Este nevoit să se retragă la Sihăstria.

Este hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah la 26 septembrie 1950 de către mitropolitul Sebastian Rusan al Moldovei. La 22 octombrie acelaşi an, este chemat din nou de patriarhul Justinian, pentru a fi îndrumător duhovnicesc al seminariştilor de la Neamţ. Funcţionează numai până la sfârşitul anului 1951, de unde se retrage la Mănăstirea Slatina, alături de mentorul său, Cleopa Ilie.

(Adrian Nicolae Petcu - Ziarul Lumina)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii

Login cititori