vezi galerie foto (3 foto)
Pr. Aurel Lazarov
  • 07 Ianuarie 1921
  • Gârliciu, Constanța
  • preot
  • 10 ani
  • Baia Sprie, Cavnic, Gherla, Aiud
  • 07 Iunie 1960

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Suntem în Săptămâna Mare. Preoţii sunt ocupaţi cu spovedania şi cuminecarea fraţilor de suferinţă. Atât cei ortodocşi, cât şi cei greco-catolici. Eu ajung pentru spovedanie la Părintele Aurel Lazarov. Este originar din judeţul Tulcea. A fost preot la Hârşova. Deşi poartă ochelari, îi merge faima de a fi cel mai bun perforator de la Cavnic. [...] Părintele era un om tăcut şi ponderat. Nu l-am văzut niciodată râzând. Doar câte un zâmbet discret îi lumina uneori faţa. Cel mai bun prieten al său era inginerul Virgil Vlădescu, un om de o factură sufletească deosebită.

Acest duhovnic cu spirit misionar avea să sfârşească în închisoare. Câţiva ani mai târziu, un camarad care a fost martor la agonia şi moartea sa, mi-a povestit cum s-a întâmplat plecarea lui spre veşnicie. La Aiud, s-a îmbolnăvit de meningită şi a fost internat la infirmeria penitenciarului. Boala s-a dezlănţuit cu virulenţă şi a intrat într-o fază galopantă. Foarte curând, Părintele a intrat în agonie. Fraţii de suferinţă din jurul lui, au fost martorii unui dialog dramatic între muribund şi un Interlocutor invizibil. Convorbirea stranie a început printr-o interogaţie, repetată la anumite intervale:

- De ce, Doamne, de ce?…

Era marea întrebare pe care o pune orice suflet în faţa iminentei plecări spre Eternitate. Cine ştie ce tainice răspunsuri primea muribundul, că de la un timp, a pronunţat, repetând:

- Ştiu, Doamne, ştiu!…

Când ultimele energii ale fiinţei s-au stins şi convulsiile au încetat, parcă din depărtările spre care îi era purtat sufletul, a izvorât suspinul supremei împăcări:

- Înţeleg, Doamne, înţeleg!…

Aşa a trecut în Veşnicie robul lui Dumnezeu preotul Aurel, duhovnic neînfricat al temniţei şi ocnei. Nu ştiu dacă are urmaşi şi dacă aceştia vor citi vreodată aceste rânduri. Dar acum, după atâtea decenii, putem murmura împreună cu glasul din cer binecuvântarea: “Fericiţi cei morţi, cei ce de acum mor întru Domnul! Da, grăieşte Duhul, odihnească-se de ostenelile lor, căci faptele lor vin cu ei”(Apocalipsa 14.13). Da! Fericit robul lui Dumnezeu Aurel-preotul, care în timpul prigoanei anticreştine a murit în temniţă! Odihnească-se de ostenelile şi suferinţele sale cele multe, căci faptele lui de curaj apostolic au mers cu el mărturie în cer!

(Liviu Brânzaș, Raza din catacombă. Jurnal din închisoare, Editura Scara, București, 2001, pp. 116-117)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii