Într-o bună zi, când Zaharia s-a întors de la Ţurcanu, şi-a început ritualul, ca de obicei, prin antreul muzical care prevestea iminența torturii. Aducea de astă dată o nouă metodă, care presupunea atât condiţie fizică, cât şi un antrenament îndelungat.
Iată procedeul utilizat. Cel torturat era dezbrăcat în pielea goală şi descălţat. De reţinut faptul că era iarnă şi în cameră era frig. Hainele, rufele şi încălţămintea erau legate la un loc în cămaşă, iar bocceaua trebuia făcută în aşa fel încât să poată sta pe cap. Torturatul trebuia să se urce pe tineta de necesităţi. Cu bocceaua pe cap şi mâinile ridicate, trebuia să stea într-un picior. Avea voie să schimbe piciorul când nu mai putea rezista.
Singura relaxare era atunci când cineva trebuia să se servească de tinetă. Cel de pe tinetă se dădea jos şi apoi se urca din nou. Ne mai destindeam şi atunci când se servea masa. (...)
Un camarad, Aurel Pandurescu, a îndurat această poziţie timp de trei zile şi trei nopţi. Dimineaţa ne sculăm şi-l vedeam pe Pandurescu în aceeaşi poziţie de cu seară şi ne înspăimântam, punându-ne întrebarea de unde avea resurse ca să poată suporta atâta timp acest supliciu.
Totuşi, după trei zile şi trei nopţi a căzut şi el ca un buştean de pe tinetă. Norocul lui că a căzut între tinetă şi prici, amortizând puţin lovitura, căci, de ar fi căzut cu fața pe ciment, putea muri pe loc. În momentul când Pandurescu a căzut, nu era decât Măgirescu în cameră, Zaharia lipsea. Şi atunci am observat pe fața lui Măgirescu o schimbare. I-a cerut lui Tudose să-l consulte pe cel căzut. Acesta a recomandat să i se facă frecţii pe tot corpul; picioarele, de la genunchi în jos, erau cianozate.
După ce Pandurescu şi-a revenit din leşin, spre seară, şi-a luat bocceaua şi, aşa gol, a vrut să se suie din nou pe tinetă. Zaharia nefiind în cameră, Măgirescu a avut curajul să-i spună lui Pandurescu să se îmbrace şi să stea lungit pe prici la locul lui. Nemişcat, Pandurescu a dormit o zi şi o noapte, fără să fie bătut şi fără să mănânce. Iar Zaharia, probabil la sfatul lui Măgirescu, l-a lăsat în pace în tot acest timp.
Cazul lui Pandurescu a rămas pentru noi toţi simbolul rezistenţei fizice şi morale, iar în urma torturii acesteia i-a rămas o poreclă: „bătrânul fachir”.
De aici se poate vedea că oamenii sunt foarte deosebiţi, chiar şi numai din punct de vedere fizic. Încercările de le Piteşti şi Gherla au infirmat însă multe păreri preconcepute. De unde să fi izvorât atâta tărie şi răbdare? Din carne şi din oase?
(Dumitru Bordeianu - Mărturisiri din mlaștina disperării)
Comentarii
”Fachirul” de care vorbea Ioan Ianolide este părintele Marcu Dumitru de la Sihăstria: fericiticeiprigoniti.net/.../. ..
Dialogul se purta între Ioan și Ilie... Cleopa, marele luminător al neamului.
Mai multe înformații despre părintele Marcu Dumitru găsești aici: www.fericiticeiprigoniti.net/. ../
Deocamdată nu avem vreo fotografie cu părintele Aurel Pandurescu, nici alte informații care să-i creioneze portretul duhovnicesc.
Doamne ajută!
Și eu îmi doream foarte mult să știu cine era acel mărturisitor ”fachir” din ”Întoarcerea la Hristos”. Au trebuit să treacă câteva luni de căutări dar mi-a cântat inima de bucurie când am aflat.
Spor la lectură, perioada Crăciunului este una excelentă de a citi cărți și materiale duhovnicești.
Domnul să te aibe în pază!
Bună Darius
Cum am putea să luăm legătura ? Tatăl meu a fost prieten cu bunicul tău și am ceva de la el.
Cu respect Vlad
popa.marius72
Darius
RSS pentru acest articol.