Aurel Pandurescu era legionar și cumulase mulți ani de închisoare în detențiile anterioare. Cred că fusese învățător. Compunea poezii, mai ales balade, toate cu teme naționaliste sau cu eroi din basmele și legendele populare românești. Era înzestrat cu o extraordinară ușurință de versificare. Era totodată foarte prolific și tot ce compunea, scria mai întâi cu acul pe săpun, apoi memora și la urmă ștergea săpunul. Știa sute și sute de versuri pe dinafară și își întreținea acest depozit în memorie, repetând totul zilnic fie în gând, fie cu voce tare, dacă avea amator să-l asculte. Eu eram unul din ascultătorii lui cei mai fideli.
(Ion Ioanid - Închisoarea noastră cea de toate zilele, Vol. III, Editura Humanitas, ediție digitală, București, 2013, p. 279)
