vezi galerie foto (2 foto)
Aurel State
  • 29 Aprilie 1921
  • Godeni, Argeș
  • profesor
  • 18 ani
  • Vorkuta, Oranki, Karaganda, Uranus, Văcărești, Jilava, Pitești, Oradea, Aiud
  • 17 Noiembrie 1983
  • Godeni
    • Drumul crucii. Amintiri de pe front și din gulaguri

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Mă urmărea mereu gândul cu privire la soarta martorilor mei de la proces, foștii prizonieri, și, de câte ori aveam prilejul, îi chestionam pe aiudeni dacă prin celularul sau zarca Aiudului vor fi auzit cumva de ei. Informațiile strânse, deși insuficiente - și unele dintre ele contradictorii - au avut darul de a mă liniști. Aproape toți erau în viață, la Aiud. Așadar, sentințele de condamnare la moarte nu fuseseră executate, ci comutate, probabil, în închisoare pe viață. Asta mi-a adus o oarecare ușurare. (...)

Dar, cu ocazia asta, am aflat mai multe amănunte despre condiția tragică în care unul dintre-ai noștri, Aurel State, căutase să-și salveze sufletul prin sacrificiul vieții. După câteva ședințe de tortură, petrecute în cursul anchetei de la Uranus, dându-și seama că nu va putea rezista la nesfârșit chinurilor și-i vor scăpa astfel declarații acuzatoare privind alți inculpați, camarazi din prizonierat, s-a hotărât să se sinucidă la prima ocazie ivită. Pe traseul ce ducea de la celulă la ”aer” (locul plimbării zilnice a deținuților), a observat, în ciuda ochelarilor negri, o scară metalică ce ducea la terasa acoperișului. Și-a făcut planul în detaliu, iar în momentul în care i-a căzut bine și-a smuls ochelarii, l-a izbit pe însoțitor și s-a avântat pe scară. Ajuns pe terasă, s-a repezit spre marginea acesteia și s-a aruncat în gol. Aproape muribund, a fost cules de pe caldarâm, dus la spital, cusut, pus în ghips și în final reconstituit. În această situație a fost pus în cărucior și prezentat, schilod, faimosului tribunal militar din strada Negru Vodă.

Acolo a fost judecat pentru ”crima” de-a fi luat parte la înmormântarea lui George Fonea (”prilej de complotare împotriva orânduirii noastre statale”, potrivit rechizitoriului procurorului) și de a fi frecventat tutungeria unde lucra Puiu Atanasiu (”centru conspirativ al criminalilor legionari împotriva regimului nostru de democrație populară”, conform aceleiași surse). De fapt, motivul real al urmăririi lui, ca și al atâtor alți foști prizonieri, era atitudinea de rezistență din prizonierat împotriva ingerințelor politicului în lagăre, manifestată mai ales prin greve de foame, în special cea pentru repatriere, din 1948. (...) Considerat atunci instigator, la fel ca Fonea și Ilarion Stănescu, precum și atâția alții, a fost trimis în judecată, împreună cu aceștia, dinaintea instanțelor militare sovietice pentru comiterea unor crime de război imaginare. Condamnat la ani grei de închisoare, i-a ispășit alături de cei doi în spațiile morții albe de dincolo de Cercul Polar, de unde, după destinderea produsă în urma morții lui Stalin, au fost repatriați în 1955.

S-a înscris la Facultatea de Litere, dar n-a avut răgaz să o termine, fiind arestat. Acum avea să pătimească, din partea sinistrului tribunal din Petru Vodă, o condamnare substanțială, pe care și-o va executa la Aiud. La câțiva ani după eliberarea tuturor deținuților prin decretul din 1964, l-am revăzut întâmplător, cu prilejul unei expoziții de pictură de pe Calea Victoriei, în biroul de contabil al unui prieten comun, Pantelimon Guțu, și el fost prizonier. Trupul său schilodit era instalat în scaun flancat de cele două cârje, și avea pe chip un zâmbet luminos și ușor poznaș, de parcă ar fi făcut haz de dramatica lui ispravă. ”M-am agățat în cădere de o aripă de înger”, mi-a spus el atunci în glumă, parcă pentru a-și justifica eșecul sinuciderii.

Terminase facultatea și preda limba germană la un liceu din capitală. A fost ultima oară când l-am văzut. După revoluție, am auzit de la un alt prizonier, pictorul Sandu Cumpătă, că-și scrisese memoriile privind prizonieratul și pușcăria (și avea, har Domnului, ce povesti) și le publicase în 1983, sub titlul Drumul crucii, la Coresi Verlag din Freiburg, în Germania ”refegistă”, cu ocazia Anului deținuților politici din România. Însă cartea a căzut în mânile Securității, iar el a fost arestat, bătut și torturat cu sălbăticie.

La câteva luni de la această întâlnire cu Securitatea a fost internat în spital, pentru nu știu ce afecțiuni, și a murit, încheindu-și astfel chinuita, dar eroica lui existență într-o lumină apoteotică de martir. Pentru mine și pentru ceilalți, foști prizonieri și deținuți politici care încă mai zăbovim pe tărâmurile acestei lumi, Aurel State rămâne sfântul mărturisitor al pătimirilor noastre. Fie-i țărâna ușoară!

(Radu Mărculescu - Mărturii pentru judecata de apoi, Editura Humanitas, București, 2012, pp. 207-209)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii