vezi galerie foto (2 foto)
Aurel State
  • 29 Aprilie 1921
  • Godeni, Argeș
  • profesor
  • 18 ani
  • Vorkuta, Oranki, Karaganda, Uranus, Văcărești, Jilava, Pitești, Oradea, Aiud
  • 17 Noiembrie 1983
  • Godeni
    • Drumul crucii. Amintiri de pe front și din gulaguri

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

În lungii mei ani de detenție am întâlnit trei oameni care, cum spunea zicala, „și-au văzut moartea cu ochii”; ei puteau afirma, pe bună dreptate, că se întorseseră de dincolo de mormânt: [Ștefan Dragomir, Lt. Col. Botezatu și Aurel State]. […]

Cu câteva luni mai târziu, după procesul meu, în același peniteciar Pitești, am stat în aceeași celulă cu un alt fost prizonier de război, pe care am ajuns să-l iubesc și să-l admir mai mult decât pot spune: Aurel State. Era originar dintr-un sat de lângă Cîmpulung, se pregătise pentru a fi învăţător (urmase Liceul Pedagogic) şi înainte de a împlini şi 20 de ani se prezentase voluntar ca să facă serviciul militar înainte de termen.

Cînd s-a declarat războiul contra Rusiei, era sergent într-un batalion motorizat din infanterie care nu fusese trimis în acţiune. A cerut în repetate rânduri să fie trimis pe front, într-o unitate de luptă. Colonelul, nevrând să piardă un instructor atât de bun, a refuzat de fiecare dată. În cele din urmă, State a dezertat și s-a dus pe front pe cont propriu; acolo s-a înrolat într-un batalion de vînători de munte (nu ţin minte amănuntele cazului şi cum a scăpat de pedeapsa de dezertare; cred că vânătorii de munte erau unitatea la care intrase ca voluntar iniţial, înainte de a fi detaşat la batalionul motorizat).

Pe front, chiar de la început, şi-a dovedit valoarea ca luptător incomparabil. În curând i s-a dat comanda unui pluton, ai cărui oameni îl venerau pur şi simplu, şi a fost folosit în toate operaţiile de şoc ale corpului său de armată. Era un adevărat luptător, nu doar un viteaz nechibzuit. Pregătea minuţios dinainte toate amănuntele atacului pe care avea să-l execute, studiind configuraţia terenului, fiecare amănunt topografic, poziţiile inamicului, moralul și probabilele sale reacţii, lăsând cât mai puţin în voia soartei. Numai atunci când era în posesia tuturor datelor, pornea la atac. Avea un succes după altul. A fost decorat cu cele mai înalte ordine militare române şi germane, atât înainte şi de a fi înaintat ofiţer, cât şi după aceea, şi a fost citat prin ordin de zi de nenumărate ori. A fost rănit de două ori, a refuzat să fie evacuat şi odată a fugit din spital ca să se întoarcă la mult iubitul său pluton. Era un luptător desăvârşit în adevăratul înţeles al cuvîntului.

Cînd armata a fost silită să se retragă din Crimeea, unitatea sa a fost sacrificată, ca să acopere retragerea forţelor principale şi, în cele din urmă, a fost luat prizonier. Ca prizonier, a continuat să lupte, de data aceasta pentru drepturile sale, conform Convenţiei de la Geneva; a refuzat să execute munci care, după regulament, nu puteau fi impuse ofiţerilor şi a fost pedepsit în repetate rânduri. A fost mereu mutat dintr-un lagăr într-altul, printre altele la lagărul de muncă Vorkuta, dincolo de Cercul polar. În lagărele de ofiţeri germani în care a stat, a învăţat germana şi a reuşit să-şi însuşească cunoştinţe vaste în domeniul culturii şi al literaturii germane. A învăţat de asemenea limba rusă şi a citit toată literatura clasică rusă care îi cădea în mână. Spre mijlocul anilor '50 a fost trimis în România împreună cu ceilalţi prizonieri de război şi a reuşit să se înscrie la Universitatea din Bucureşti la Limba și Literatura germană. În anul II, dacă nu mă înșel, a fost arestat împreună cu Col. Botezatu şi acuzat de a fi conspirat împotriva regimului comunist cu alţi foşti prizonieri de război. Din cât se pare, acuzatia se baza pe faptul că foştii prizonieri de război se adunaseră ca să asiste la înmormîntarea unuia din ofiţeri, camarad de al lor.

Ancheta a avut loc în fostul Arsenal al Armatei, transformat în închisoare a Securităţii. Erau supuşi aceluiaşi sistem de izolare absolută pe care-l cunoșteam toţi prea bine, nici o comunicare cu lumea din afară, microfoane în toate celulele, astfel că cea mai uşoară şoaptă să poată fi auzită. Ieşiri zilnice de 10-20 minute, în şir indian, într-o curte interioară în care erau duşi într-un singur rând, ţinâdu-se de mină, cu ochelari negri pe ochi, ca să nu poată vedea nimic pe drum.

State nu mi-a dat niciodată amănunte asupra anchetei lui, dar puteam să-mi închipui perfect cum fusese condusă, când el mi-a spus că anchetatorii îl aduseseră în starea în care se temea că nu mai putea rezista şi prefera să se sinucidă decât să-şi trădeze camarazii. Nu era lucru uşor să te sinucizi în timpul unei anchete în care, zi şi l noapte, erau sub cea mai strictă observaţie, iar cravata, cureaua si şireturile de la pantofi îţi fuseseră luate. State a examinat posibilităţile cu scrupulozitatea cu care îşi pregătise raidurile asupra tranșeelor inamice.

Pe când era scos la plimbarea zilnică, a descoperit, uitându-se pe furiş pe sub ochelari, partea de jos a unei scări de fier, o scară de incendiu fixată în perete. A numărat paşii până la scară, atât la dus cât şi la întorsul de la plimbare. A plănuit să dea brusc drumul mâinilor celui dinaintea şi din urma lui (din rând), să-şi scoată ochelarii şi i să se repeadă pe scară, care ducea probabil pe acoperişul clădirii, şi de acolo să se arunce în curte. Singura sa teamă era ca această scară să nu fie prevăzută, mai sus, şi cu o barieră încuiată, cum se face uneori ca să impiedici accesul hoţilor, - caz în care ar fi fost ușor prins şi s-ar fi făcut de râs. A socotit că erau multe șanse ca scara să nu aibă o astfel de barieră şi se hotărî să încerce. Pe sub ochelari putuse să observe că cei doi gardieni (ai Securităţii), cel din cap şi cel din urma şirului, nu purtau tocuri de pistol, deoarece nu voiau să se tragă în el, să fie rănit, ci capturat de viu.

În ziua Z a făcut cum plănuise; şi-a smuls mâinile din cele ale vecinilor, şi-a scos ochelarii şi s-a repezit în sus pe scară. Cei doi gardieni au fost atât de uluiţi, încât el urcase o bucată bună pe scară, înainte ca vreunul din ei să pornească pe sus după el. State a ajuns sus pe acoperiş, a ales o margine a acoperişului sub care era curtea pavată, ca să se asigure de o moarte rapidă şi s-a aruncat jos.

Eu am stat cu State doi ani după tentativa sa de sinucidere. Din punct de vedere fizic, era o epavă. N-avea aproape nici un os care să nu fi fost sau să nu fie rupt. Nu se putea mişca fără cârje, din cauza pelvisului fracturat, care nu se vindecase (situaţia era aceeaşi cu 5 ani mai târziu, când ne-am întâlnit din nou, în fugă, în ajunul eliberării noastre din închisoare). Își utiliza cu greu cârjele pentru că oasele unuia dintre braţe îi fuseseră consolidate într-o poziţie vicioasă şi, în plus, avea dureri cumplite în tot corpul.

Din punct de vedere moral era superb: avea un curaj nemărginit şi o ţinută de o demnitate neclintită; o inteligenţă sclipitoare şi o neobişnuită sensibilitate la frumuseţe, exprimată în orice formă: literatură, muzică sau artă. Pot menţiona aici că tătarii din Crimeea, pe care ajunsese să-i îndrăgească, traduseseră numele lui, ,Aurel“ (diminutiv al cuvîntului „aur”, în „Altyn“, cuvântul tătăresc şi turcesc pentru „aur“; în satele din Crimeea era cunoscut sub acest nume. Ei nu greşeau: caracterul lui era, şi sper că mai este, din aurul cel mai pur.

În timp ce eram în aceeaşi celulă, el a fost luat într-o zi pentru o anchetă (un interogatoriu) şi s-a întors după o jumătate de oră bătut rău. Anchetatorul îl proptise de perete, cu cârje cu tot, şi-l stâlcise în bătăi cu pumnii. Asta nu i se întâmplase în secolul XV, sub Inchizitia spaniolă, ci în secolul XX, sub un regim care se fălea cu omenia. [...]

(Radu R. Rosetti - Revista Memoria nr. 5, pp. 127-129) 

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii