Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

După mai multe schimbări (pentru văruit) era deja toamnă. Am ajuns într-o cameră mai mare la parter ( mi se pare 1 Biserică).

Dintre cei cunoscuţi anterior numai Vamanu era cu mine. În cameră erau în jur de 20 de persoane.

Am avut o senzaţie stranie la intrarea în această cameră care-mi aducea aminte de camera de tortură. Încercam să citesc pe feţele celor din cameră dacă erau şi dintre cei trecuţi prin demascări, eventual torţionari. Nu am reuşit să-mi dau seama. M-am păstrat rezervat, discutând doar cu Vamanu.

***

În camera aceasta unica cunoştinţă era Vamanu cu care fusesem în celula respectivă şi pe care nu-l puteam bănui.

Eram însă sigur că el ştie tot. Aşa că în momentul în care am fost obligat să-mi fac demascarea n-am mai fost în stare să reţin nimic şi am spus totul, până şi (vai !) discuţiile pe care le avusesem cu Vamanu care acum nu era în tabăra izolaţilor.

Am simţit atâta umilinţă privindu-l pe bunul meu prieten Vamanu care era în partea opusă ştiind că în curând, foarte curând, va trebui să i-o spun în faţă, iar el va fi obligat să vină alături de mine la izolare. Aş fi preferat să se prăvălească o stâncă peste mine.

Se declanşase în mine un proces de refulare, încât tot ce aveam impresia că era socotit banditism şi pe care eu îl cunoşteam trebuia în mod imperios să-l spun. Atât de imperios, încât -dacă cei din comitet nu m-ar fi ascultat- eram în stare să urlu...

Mă priveam îngrozit pe mine însumi care nu mă mai puteam asculta, cum nu mă mai puteam nici controla. Era îngrozitor...

A venit şi momentul în care Vamanu a fost chemat, iar eu cu vocea înăbuşită am repetat discuţiile noastre considerate duşmănoase.

M-a privit cu nişte ochi mari de nu-i venea să creadă şi aşa a fost şi el trecut în rând cu mine printre izolaţi.

Nu ştiu dacă a fost bătut în momentul acela, dar noi cei de la izolare eram bătuţi continuu.

***

Cea mai grea lovitură o simţeam în faptul că nu mai puteam să mă rog. Încercasem de vreo două ori, dar mă speriasem de mine însumi.

De câte ori am încercat -dimineaţa mă duceam la comitet să-i spun că m-am rugat. Nu reuşeam să mă gândesc la absolut nimic. Mai bine zis nu îndrăzneam să aduc în memorie nimic din ce ar putea fi considerat gând banditesc.

Grozăvia consta în faptul că eram conştient de toate aceste neputințe ale mele ce mi le reprobam.

Dacă un nebun face nebunii, el fiind fericit că le face, în cazul meu, eu însumi îmi cream tragedia.

(Aurel Vișovan - Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii